Cultura pajiștilor și a plantelor furajere

INTRODUCERE

Pajiștea este resursa majoră a biosferei care susține în viață aproximativ un miliard de oameni în întreaga lume (SCHNYDER et al., 2010).

În Micul dicționar encoclopedic român (1978),pajiștea este definită astfel,,teren ocupat de vegetație ierbacee perenă,spontană sau cultivată,folosită pentru hrana animalelor prin pășunat sau cosit”. O definiție mai actuală caracterizează pajiștea ca fiind o suprafață de teren,acoperită cu vegetație ierboasă,alcătuită în cea mai mare parte din plante perene (graminee,leguminoase),a cărei producție este destinată alimentației animalelor ,prin pășunat sau cosit.

a Globului, dar ,de asemenea,constituie o sursă naturală dintre cele mai importante pentru menținerea vieții pe Pământ,datorită faptului că alcătuiesc un habitat și sursă de hrană pentru animalele sălbatice. În acest fel, alături de păduri, pajiștile devin principalele ecosisteme ce asigură supraviețuirea speciilor respective.

Pajiștile pot fi considerate sisteme adecvate de agricultură de tip "cover crops",ce acoperă solul cu o vegetație caracteristică pe toată durata unui an agricol, contribuind în mod direct la îmbunătățirea stării de fertilitate a solului,la diversificarea hranei animalelor,precum și la reglarea permanentă a factorilor naturali.

Covorul vegetal de pe pajiști are însușirea de a reține cantități mari de apă și de a spori infiltrarea acesteia în sol,devenind mijloc de prevenire și combatere a eroziunii solului .

Având în vedere faptul că nivelul producției animaliere este direct influențată de calitatea și cantitatea furajelor administrate ,intervenția omului în ecosistemele de pajiști a crescut în mod considerabil.

Patrimoniul pastoral al țării noastre este alcătuit din 4,9 mil. hectare, dintre care 3,4 mil. ha pășuni și 1,5 mil. ha fâneață și reprezintă 34% din totalul suprafeței agricole naționale, constituind un imens potențial de masă vegetativă destinată hrănirii efectivelor de bovine, ovine și caprine.

Resursele furajere produse pe pajiștile din România asigură, în medie, peste 56% din necesarul de furaje, în echivalent masă verde, excepție făcând zonele colinare și montane, unde,această proporție depășește 65-70% din consum.

Producția de masă verde realizată pe pajiști a înregistrat variații în funcție de condițiile pedoclimatice caracteristice zonei din care fac parte, de diversitatea factorilor limitativi care au acționat asupra lor, precum și de lucrările agricole efectuate.

CAPITOLUL I - Cadrul natural

1.1. Așezare geografică

Comuna Zăneși este situată în partea de Nord - Est a țării și este amplasată în sudul județului Neamț, la întretăierea paralelei 46 grade 50 min. latitudine nordică cu meridianul 26 grade și 35 min. longitudine estică. Localitatea ocupă o poziție centrală în depresiunea Cracău - Bistrița, fiind situată imediat în aval de confluența celor două râuri.

Este alcătuită din satul Zănești,care este situat, în cea mai mare parte a sa, pe terasa de 10 m a râului Bistrița, între calea ferată Bacău-Bistrița, și partea frontală a acestei terase, de-o parte și de alta a arterei DN 15, ce leagă Bacăul de Piatra - Neamț și satul Traian,care este amplasat între râul Bahna și cornișa terasei de 30 m a râului Bistrița.

1.2. Relieful

Pentru teritoriul comunei Zănești sunt reprezentative formele de relief acumulative prezente în lunca văii Bistriței, având lățimi ce variază între 300 și 1000 m, în cea mai mare parte fiind reprezentat prin terase sub forma unor trepte și grinduri ce întovărășesc albia .Terasa este alcătuită din prundișuri ce reprezintă un amestec eterogen de nisip, pietriș, bolovăniș cu elemente de șisturi cristaline. Pe această terasă este construit canalul de aducțiune Bistrița și mini-hidrocentrala Zănești.