Cultura pajiștilor și a plantelor furajere

INTRODUCERE

Pajiștea reprezintă suprafața de teren cu vegetație ierboasă permanentă, alcătuită din specii ce aparțin mai multor familii de plante, în special gramineele si leguminoasele perene, folosite ca nutreț sau pentru pășunat.

Pajiștile reprezintă: mijlocul cel mai ieftin de prevenire și combatere a eroziunii solului, îmbunătățirea structurii și fertilității solului, habitatul și sursa de hrană pentru animale sălbatice, sursă foarte ieftină de și de calitate superioară de furaje, oferă condiții dintre cele mai bune de recreare, de refacere a forțelor de muncă ale oamenilor.

Pajiștile se pot clasifica în pajiști naturale și temporare. La rândul lor pajiștile naturale se clasifică în: pajiști naturale primare, pajiști naturale secundare.

Pajiștile naturale primare sunt reprezentate de pampas argentiniană, stepa rusească, savana africană, marile câmpii americane, cu ierburi scunde, preeria cu ierburi înalte, tundră nordică, și tundră de altitudine. În România, pajiștile naturale primare sunt reprezentate prin ochiurile de stepă din nord - estul țării și prin pajiștile alpine, suprafața lor fiind aproximativ 100000 ha.

Pajiștile secundare formate pe locul fostelor păduri defrișate de om, supuse în continuare influenței activității omului și factorilor naturali, fapt ce a dus la o mare diversificare sub aspect floristic, ocupă cea mai mare parte a pajiștilor naturale. În țara noastră pajiștile din această categorie sunt răspândite de la nivelul mării la etajul subalpin pe o suprafață de peste 4,7 milioane hectare.

Pajiștile temporare cunoscute sub denumirea de pajiști artificiale, pajiști cultivate sau pajiști semănate sunt suprafețe de teren de regulă arabile, care se însămânțează cu specii furajere perene (graminee și leguminoase) în amestec sau singure. Aceste pajiști se înființează și în locul pajiștilor permanente degradate, după desțelenire și însămânțarea amestecului de semințe de semănat.

CAPITOLUL I: Cadrul natural

1.1 Așezare geografică

Studiile au fost efecutate în cadrul Fermei Ezăreni. Aceasta este o unitate cu funcționare multiplă, asigurând baza materială și tehnică pentru înglobarea învățământului superior agricol în cercetare și producție, fiind subordonată Facultății de Agricultură, reprezintă baza materială pentru procesul de învățământ instruirea practică a studenților, organizarea câmpurilor didactice și activității experimentale în cazul contractelor de cercetare științifică.

Unitatea aparține Stațiunii Didactice a Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” din Iași funcționând pe principul gestiunii economice interne, fiind organizată pe sectoare de producție și servire.

Unitatea are o suprafață de 122,4 ha și se află situată la 7,5 km sud - vest de Municipiul Iași. Sub aspect administrativ aparține comunei Miroslava din județul Iași și învecinează cu următoarele unități:

- La Nord - terenurile Asociației Miroslava, Ocolul Silvic Ciurea și S.C. Miroslava S.A.

- la Vest - S.C. Miroslava S.A.

- la Sud - S.C. Miroslava S.A. și lacul Ezăreni.

- la Est - S.C. Miroslava S.A. și Stațiunea de Cercetare Pomicolă Iași.

Din punct de vedere al așezării geografice, ferma Ezăreni se încadrează între coordonatele 47°05' - 47°10' latitudine nordică și 27°28' - 27°33' longitudine estică, fiind așezată în extremitatea sud - vestică a Câmpiei Moldovei cunoscută sub denumirea de “Câmpia Jijiei inferioare și a Bahluiului”.

1.2. Geomorfologia zonei

Relieful actual al teritoriului Fermei Ezăreni se integrează în aspectul geostructural general al Câmpiei Moldovei, amplasată din punct de vedere structural pe o unitate de platformă veche, numită Platforma Moldovenească, care reprezintă continuarea pe teritoriul țării noastre a Platformei Ruse.

Această platformă depășește limitele regiunii Câmpiei Moldovei, întinzându-se spre vest până dincolo de valea Siretului, iar spre sud până către Bârlad și Murgeni. Ea este formată din două etaje structurale principale, și anume: un etaj inferior, precambrian, constituit în general din roci cristaline, cutate și un etaj superior, postproterozoic, cu o grosime de peste 1 000 m, care cuprinde sedimente ordoviciene, siluriene, cretacice, eocene și neogene, necutate, cu importante discordanțe stratigrafice între ele (Băcăuanu V.,1968).

Aspectul geomorfologic al Câmpiei Moldovei este caracterizat printr-o suprafață vălurită, cu interfluvii colinare și deluroase, sub formă de platouri joase ale căror altitudini se repetă. Cea mai mare parte din suprafața fermei cuprinde platouri largi cu altitudini medii de 100 - 140 m și pante de 2 - 4%, platouri mărginite de versanții cu pante maxime de 10 - 16%. Altitudinea cea mai mare este de 170 m (Dealul Nucului), iar cea mai mică de 60 m, aparține văii Pârâului Ezăreni.

Teritoriul fermei cuprinde formațiuni geologice aparținând Sarmațianului mediu, constituite în principal din argilă și marnă la care se mai adaugă depozitele cuaternare formate din aluviuni argilo - nisipoase, nisipuri, prundișuri și luturi loessoide în lungul văilor.

Pe toți versanții se pot vedea consecințele proceselor geologice din timpul eroziunii, a surpărilor și a alunecărilor, care modifică într-un ritm accelerat profilul microreliefului.