Cultura Piersicului

Imagine preview
(8/10 din 2 voturi)

Acest proiect trateaza Cultura Piersicului.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 88 de pagini .

Profesor indrumator / Prezentat Profesorului: Olimpia Iordanescu

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 8 puncte.

Domeniu: Agronomie

Cuprins

CUPRINS 1
INTRODUCERE 3
CAPITOLUL 1: Importanța culturii piersicului. Cultura piersicului și nectarinului pe plan mondial și in România 4
1.1. Importanța culturii piersicului 4
1.2. Originea si istoricul culturii piersicului 5
1.3. Cultura piersicului și nectarinului pe plan mondial 6
1.4. Cultura piersicului in România 11
CAPITOLUL 2: Caracteristicele biologice si de producție la nectarin 15
2.1. Sistemul radicular 15
2.2. Sistemul aerian 15
2.3. Productivitatea 17
2.4. Gradul de legare al fructelor 17
2.5. Tehnologia de cultură 18
CAPITOLUL 3: Sortimentul de soiuri si portaltoii piersicului si nectarinului 19
3.1. Consideratii generale 19
3.2. In China 19
3.3. In Statele Unite ale Americii 21
3.3.1. Evoluția sortimentului 21
3.3.2. Termeni noi folosiți in descrierea pomologică a soiurilor 24
3.3.3. Sortimentul de nectarine inmultit in pepiniera Burchell 25
3.3.4. Sortimentul de nectarin inmulțit in pepiniera Bright 26
3.4. In Italia 28
3.5. In Franța 29
3.6. In Spania 32
3.7. In Grecia 32
3.8. In Argentina 33
3.9. In Chile 34
3.10. In România 35
3.11. Considerații generale privind portaltoii piersicului si nectarinului 35
3.12. Comportarea in cultura a portaltoilor 36
3.12.1. Rezistența la ger 36
3.12.2. Rezistența la nematozi 37
3.12.3. Sensibilitatea la boli 37
3.12.4. Vigoarea pomilor 37
3.12.5.Adaptarea la solurile grele 37
3.12.6. Scurtă caracterizare a portaltoilor 38
CAPITOLUL 4: Cerințele piersicului și nectarinului fată de factorii de mediu 48
4.1. Necesarul de caldură 48
4.2. Necesarul de frig 49
4.3. Efectele temperaturilor scăzute 49
4.4. Cerintele față de lumina 54
4.5. Cerintele față de apă 54
4.6. Cerintele față de sol 55
CAPITOLUL 5: Aspecte din tehnologia culturii nectarinului 57
5.1. Lucrarile solului 57
5.2. Fertilizarea plantațiilor 57
5.3. Erbicidarea 58
5.4. Irigarea plantațiilor 59
5.4.1. Surse de apa pentru irigare 59
5.4.2. Calitatea apei de irigat 59
5.4.3. Metode de irigare 61
5.4.4. Norma de udare 61
5.5. Taierea pomilor 61
5.5.1. Taierea pentru formarea coroanelor 62
5.5.2. Taieri pentru reducerea taliei pomilor si formarea unor coroane compacte 63
5.5.3. Taieri de producție 63
5.5.4. Necesitatea taierilor 64
5.6. Bolile si daunatorii nectarinului 64
5.7. Combaterea integrată a bolilor si dăunatorilor nectarinului 65
5.8. Recoltatea, sortarea si ambalarea fructelor 66
5.8.1. Recoltarea 66
5.8.2. Sortarea 68
5.8.3. Ambalarea 69
CAPITOLUL 6: Conditiile naturale de desfasurare ale experientei 71
6.1. Asezarea. Relieful si morfologia 71
6.2. Hidrografia si hidrologia 71
6.3. Solul 72
6.4. Condițiile climatice 74
6.4.1. Temperatura 74
6.4.2. Lumina 75
6.4.3. Precipitațiile 75
CAPITOLUL 7: Materialul cercetat si metodele de lucru 77
7.1. Materialul biologic 77
7.2. Metodele de lucru 80
CAPITOLUL 8: Rezultate obținute 82
8.1. Gradul de legare al fructelor in cei doi ani de experimentare 82
8.2. Productia de fructe 83
8.3. Proprietatile fizico-chimice ale fructelor 84
CONCLUZII 86
BIBLIOGRAFIE 87

Extras din document

INTRODUCERE

Relieful variat al teritoriului românesc, cu versanţii expuşi la soare şi văi adăpostite, care întrunesc condiţii de precipitaţii suficiente, temperaturi moderate, insolaţie favorabilă şi adăpost împotriva curenţilor şi a vânturilor a favorizat în decursul istoriei dezvoltarea unui important patrimoniu pomicol.

Cultura pomilor a devenit o tradiţie şi principalul mijloc de existenţă al populaţiei din zonă.

Preocupările pentru perfecţionarea producţiei şi calităţii fructelor, constituie o cerinţă a tuturor timpurilor şi pentru toate ţările. In cazul nectarinului, aceste preocupări, au cunoscut în ultimele decenii o mare amploare.

Cultura pomilor constituie o activitate destul de complexă, specifică, care o diferenţiază marcant de celelalte sectoare ale agriculturii şi aceasta datorită câtorva particularităţi:

- operează cu „ mijloace de producţie" biologice (pomii) cu o longevitate chiar de zeci de ani;

- utilizarea în majoritatea cazurilor a portaltoilor pentru realizarea organismului „pom" sporeşte complexitatea datorită multiplelor posibilităţi de combinare soi/portaltoi: acelaşi soi putând să etaleze o vigoare de creştere si precocitate de rodire cu totul diferite;

- perioada între punerea în operă a „ afacerii " (înfiinţarea plantaţiei) şi obţinerea „ roadelor " se întinde pe ani buni: anticiparea conjuncturilor de piaţă (în situaţia caracterului comercial al plantaţiei) în perspectivă, cu riscurile de rigoare, trebuie să aibă la bază incidenţa a cât mai mulţi factori;

- antrenarea, în investiţie, a unor însemnate eforturi financiare şi materiale cu recuperarea pe termen îndelungat.

În principalele ţări producătoare, se remarcă progrese însemnate în direcţia lărgirii sortimentului, pentru prelungirea consumului de fructe proaspete şi mai cu seamă, în direcţia îmbunătăţirii calitative a fructelor, îndeosebi din punct de vedere comercial.

Valoarea lor terapeutică este asigurată de reacţia uşor alcalină a sucului, care reglează şi menţine procesul de digestie în limite normale, stimulează refacerea hemoglobinei şi a celulelor roşii, corectează unele carenţe de nutriţie şi intervine în dispepsiile gastrice şi hepatice.

În prezent, nectarinele colorate în roşu strălucitor au devenit mai atractive şi mai solicitate de consumatori decât piersicile.

Unele soiuri de nectarine au gustul şi aspectul general superior piersicilor. Ceea ce este mai important, nectarinele, au pieliţa netedă, fară pubescenţă caracteristică piersicilor, fapt ce le măreşte interesul atât pentru consumul în stare proaspătă, cât mai ales pentru industria conservelor de fructe.

CAPITOLUL 1

IMPORTANTA CULTURII PIERSICULUI.

CULTURA PIERSICULUI Şl NECTARINULUI PE PLAN

MONDIAL ŞI ÎN ROMÂNIA.

1.1. Importanţa culturii piersicului.

Piersicul este una din cele mai valoroase specii pomicole cultiv; care se remarcă prin precocitate în rodire, potenţial mare de producţii calitate superioară a fructelor.

Pomii încep să fructifice economic din anul III de la plantare, iar fructele obţinute se consumă în stare proaspătă, sau se folosesc ca materie primă, pentru procesare, în vederea obţinerii unui număr mare de produse finite.

Fructele proaspete sunt valoroase din punct de vedere alimentar şi terapeutic, şi au un gust şi aspect comercial deosebit de atractiv.

Din fructe se prepară compot, dulceaţă, nectar, marc, piure, pastă, marmeladă, pulpă însiropată, murături şi se pretează la congelare şi deshidratare.

Din analiza biochimică a fructelor proaspete, rezultă că piersicile, spre deosebire de nectarine, au un conţinut mai mare în apă, acid ascorbic şi fibre. In schimb, nectarinele sunt mai energizante prin numărul mai mare de calorii, hidraţi de carbon, sucroză, fosfor, potasiu şi vitamina A.

La piersicile însiropate, conţinutul în apă, proteine, calciu, potasiu, vitamina A, thiamină, Niacin şi acid ascorbic scad în comparaţie cu piersicile consumate în stare proaspătă, dar creşte numărul de calorii, hidraţi de carbon şi fosfor.

La piersicile îndulcite şi congelate, dar nedezgheţate, se reduce mult cantitatea de apă, dar creşte conţinutul în calorii, hidraţii de carbon şi vitamina A.

Valoarea terapeutică a piersicilor este asigurată de reacţia uşor alcalină a sucului, care reglează şi menţine procesul de digestie în limite normale, stimulează refacerea hemoglobinei şi a celulelor roşii, corectează unele carenţe de nutriţie şi intervine în dispepsiile gastrice şi hepatice.

Beneficiind de o mare plasticitate ecologică, piersicul se întâlneşte pretutindeni, acolo, unde căldura, gerul, îngheţurile târzii de primăvară nu sunt factori limitativi. Aşa se explică de ce, piersicul creşte şi fructifică economic (in condiţii de irigare) şi pe nisipurile ameliorate din zonele de deşert ale Egiptului, Texasului şi Floridei, pe solurile granitice din vestul Portugaliei, situate la mari altitudini, unde creşte viţa-de-vie.

În România, populaţiile locale de piersic, plantate în grădinile familiale, valorifică mai bine solurile subţiri din zona colinară, iar soiurile din sortimentul actual răspund economic şi pe solurile nisipoase uscate (în regim irigat) din stânga Jiului. Cu un sortiment nou şi valoros, adecvat condiţiilor ecologice, piersicul şi nectarinul pot asigura un consum proaspăt de fineţe, o perioadă de două luni şi jumătate (în Europa) până la trei luni şi jumătate (în California— S.U.A.).

Prin introducerea în cultură a paviilor s-a creat oportunitatea asigurării cu materie primă a fabricilor de prelucrare a fructelor, pentru obţinerea unor produse finite, care pot asigura o dietă armonioasă.

În ultimele decenii, gustul consumatorilor pentru piersici s-a modelat, în funcţie de calitatea fructelor soiurilor, care au alcătuit sortimentul. La europeni se consumau mai mult piersicile cu pulpă galbenă, neaderentă la sâmbure, iar la chinezi şi japonezi paviile cu fructul mare, dulci şi cu pulpa albă.

În etapa actuală, se remarcă schimbări esenţiale în preferinţele consumatorilor de piersici. Americanii îşi îndreaptă atenţia spre nectarinele şi piersicile cu pulpa fermă, slab acidă şi cu un gust excelent. O parte din europeni rămân dependenţi însă consumului de piersici cu pulpă galbenă, în timp ce o altă parte preferă nectarinele şi piersicile plate, cu pulpa albă.

În prezent, nectarinele colorate în roşu strălucitor au devenit mai atractive şi mai solicitate de consumatori decât piersicile.

1.2. Originea şi istoricul culturii piersicului.

De multă vreme s-a crezut că, locul de origine al piersicului este Persia (Iranul de astăzi), ţară în care această specie se cultivă pe arii extinse, de peste 3000 de ani. Vechimea în cultură a acestei specii şi marea sa plasticitate ecologică au creat o confuzie şi o imagine falsă, despre originea sa.

Cercetările efectuate de-a lungul timpului, pe întinsul teritoriu iranian, aveau să dovedească că, piersicul în această zonă, nu creşte în stare sălbatică şi că ţara sa de origine este alta decât Iranul. în primele decenii ale secolului XX, Frank N. Mayer, stabilit în China pentru o perioadă de 12 ani, a avut şansa să cutreiere întreg teritoriu chinezesc, de la sud la nord şi de la est la vest, şi să identifice, pe versanţii marilor fluvii (Huanghe şi Yangze) şi în zonele muntoase, piersici sălbatici, de talie redusă, care creşteau sub formă de tufa şi produceau fructe mici, astringente şi necomestibile. Aceşti pomi sălbatici au fost primele dovezi care l-au determinat pe Frank N. Mayer să afirme (în 1916) că adevărata tară de origine a piersicului este China. Un an mai târziu (1917) americanul Herdrick a reuşit să localizeze şi să afirme că zona principală de formare a piersicului în China este provincia Xian.

De prezenţa piersicului sălbatic şi cultivat în limitele spaţiului geografic chinezesc se leagă un număr impresionant de mare de mituri şi legende. Unul din aceste mituri se află în „Cartea munţilor şi mărilor" (după Yuanke).

În capitolul VII al acestei cărţi, autorul face următoarele referiri, despre piersic: într-una din zilele însorite, împăratul Ming Huang, din dinastia Tang, s-a îmbolnăvit de friguri. La puţin timp, când fierbinţeala l - a cuprins, a avut o viziune delirantă, un diavol mare fugărea în jurul palatului său un diavol mic, până când 1-a prins şi 1-a înghiţit de viu. Trezindu-se din acest coşmar şi simţind că febra îi trecuse, împăratul a povestit viziunea sa unui pictor apropiat, care mai târziu avea să creeze renumitul tablou, intitulat „Zhong Kui înhaţă diavolul". în grafica chineză, Zhong Kui semnifică ciomagul folosit de lumea timpului său, pentru izgonirea duhurilor rele. Acest mit, care s-a răspândit rapid în toată împărăţia Chinei, avea să influenţeze întreaga populaţie, în aşa fel încât, la fiecare sfârşit de an, oamenii desenau imaginea unui zgong kui şi o atârnau pe pereţi caselor, pentru izgonirea forţele necurate. Tâlcul acestui mit constă în faptul că, ciomagul era confecţionat dintr-o ramură de piersic, fapt pentru care toţi diavolii din lume se temeau de acest pom.

Fisiere in arhiva (1):

  • Cultura Piersicului.doc