Culturi Furajere si Pratologie Ecologica

Imagine preview
(8/10)

Acest proiect trateaza Culturi Furajere si Pratologie Ecologica.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier docx de 20 pagini .

Profesor indrumator / Prezentat Profesorului: Masterand Vieru/Chiroşcă Roxana

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 5 puncte.

Domeniu: Agronomie

Cuprins

Planul proiectului
1. Istoricul şi importanţa agriculturii ecologice în România şi în lume
2. Caracterizarea cadrului natural
3. Proiectarea unor trasee tehnologice pentru culturile agricole:
a.Fasole de câmp
b.Porumb siloz
c.Rapiţă
d.Grău
3.1. Să se întocmească circuitul azotului
3.2. Să se stabilească producţiile care se vor obţine şi destinaţiile acestora
3.3. Să se stabilească schema de rotaţie a culturilor
3.4.Să se stabilească suprafaţa fiecărei culturi din rotaţie
4. Eficinţa economică

Extras din document

1.Istoricul şi importanţa agriculturii organice în Romania şi în lume

Agricultura ecologică (organică sau biologică), a apărut în Europa ca expresie a neîncrederii populaţiei în măsurile de siguranţă alimentară şi ca urmare a apariţiei de îmbolnăviri prin consum de produse purtătoare de noxe.

Întrucât mai multe boli au fost generate de tehnologii de tip intensiv, industriale, bazate pe suprafertilizarea terenului agricol, prin folosirea de biostimulatori în alimentaţia animalelor, s-a conturat o cerinţă nouă, destul de puternică, care s-a transformat într-o adevărată mişcare de nivel european pentru obţinerea de produse agroalimentare, prin tehnologii curate, nepoluante, fără substanţe chimice de sinteză.

Agricultura organică a apărut ca idee prin anii ’30, dar a căpătat o dezvoltare din ce în ce mai mare după 1980 datorită problemelor supraproducţiei din ţările industrializate, subproducţiei din ţările în curs de dezvoltare şi impactului mediului asupra agriculturii.

Deşi a apărut de mult, producţia vegetală organică din Uniunea Europeană a fost definită juridic, începând cu 1991, de către Reglementarea Comisiei Europene 2092/1991 şi a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1993.

Începând cu această dată toate produsele vândute sub o etichetă organică sau sub o etichetă ce indică metode de producţie organică, au trebuit să se supună acestei legislaţii.

Subordonate şi complementare acesteia au mai apărut: Reglementarea Consiliului Europei nr. 1804/99 pentru sectorul animal precum şi reglementările Federaţiei Internaţionale a Mişcărilor pentru Agricultura Organică (IFOAM), FAO şi UNCTAD.

În aceste reglementări au fost stabilite toate normele metodologice privind producţia ecologică, prelucrarea, inspecţia, certificarea, precum şi importul şi exportul de produse organice.

Începând cu 1989 au fost introduse subvenţiile de conversie în mai multe ţări europene cum ar fi: Germania, Suedia, Danemarca, Norvegia şi unele părţi din Elveţia. Ulterior, au fost introduse scheme de subvenţie în Finlanda, Cehia, Slovacia, Austria şi în întreaga Elveţie.

Această subvenţie de conversie a propulsat numărul fermelor organice în majoritatea ţărilor europene. Astfel, în Europa, terenul lucrat organic a crescut de la mai puţin de 200 mii ha în 1989 la aproape 900 mii ha în 1994.

Ultimele cifre Eurostat furnizate de Comisia Europeană arată că în anul 2005, suprafaţa ecologică a fost de 4% din suprafaţa agricolă utilizată (SAU) în UE, la momentul când Uniunea era formată din 25 de state membre. Potrivit Eurostat, în 2005 erau 157.852 de producători în sistemul de agricultură ecologică, ceea ce a însemnat o creştere semnificativă de 13,4% faţă de nivelul anului 2004.

La nivel mondial, aproape 31 milioane de hectare sunt folosite pentru producţia ecologică, practicată în peste 633.891 de ferme, reprezentând 0,74% din totalul terenurilor agricole. Conform studiului World of Organic Agriculture şase din primele zece ţări ale lumii, clasate după procentul din suprafaţa agricolă lucrată în sistem ecologic se află în Uniunea Europeană.

În România agricultura organică este la început dar cu posibilităţi mari de dezvoltare, iar cadrul legislativ al desfăşurării acesteia este conturat de următoarele norme juridice:

- Ordonanţa de urgenţă 34/2000 – în care se descrie cadrul general de desfăşurare al agriculturii ecologice, reguli, durata de conversie, sancţiuni etc;

- Hotărârea de Guvern 917/2001 – privind aprobarea normelor metodologice a Ordonanţei de urgenţă 34/2000;

- Ordinul nr. 417/2002 şi 110/2002 – privind aprobarea regimului special de etichetare a produselor ecologice;

- Ordinul nr. 70/2002 – privind constituirea Comisiei pentru dezvoltarea agriculturii ecologice în România;

- Ordinul nr. 186/2002- pentru aprobarea cerinţelor de inspecţie şi măsurilor de precauţie din cadrul programului de inspecţie şi înregistrarea operatorilor pe piaţa produselor agroalimentare ecologice;

- Ordinul nr. 527/2003 – aprobă regulile privind sistemul de inspecţie şi certificare;

- Ordinul nr.721/2003– privind reglementările importului şi exportului produselor ecologice;

- Ordinul nr. 216/2005 – privind aprobarea Programului – cadru de acţiune tehnic pentru elaborarea programelor de acţiune în zone vulnerabile la poluarea cu nitraţi din surse agricole;

- OUG nr. 62/2006 - pentru modificarea şi completarea OUG 34/2000 privind produsele agroalimentare ecologice;

- Legea nr. 513/2006 - privind aprobarea OUG nr. 62/2006, pentru modificarea şi completarea OUG 34/2000 privind produsele agroalimentare ecologice;

- Ordinul nr. 153/2006 - privind aprobarea componenţei Comisiei pentru acreditarea organismelor de inspecţie şi certificare din sectorul de agricultură ecologică, care desfăşoară activităţi de inspecţie şi control al operatorilor pe teritoriul României;

- Ordinul nr. 317/2006 - privind modificarea şi completarea anexei la Ordinul ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor şi al perşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor nr. 417/2002, pentru aprobarea regulilor specifice privind etichetarea produselor agroalimentare ecologice;

- Ordinul nr. 219/2007- pentru aprobarea Regulilor privind înregistrarea operatorilor în agricultura ecologică;

- Ordinul nr. 688/2007 - pentru aprobarea Regulilor privind organizarea sistemului de inspecţie şi certificare, de aprobare a organismelor de inspecţie şi certificare şi de supraveghere a activităţii organismelor de control;

- Regulamentul (CE) nr. 834/2007 al Consiliului - privind producţia ecologică şi etichetarea produselor ecologice, precum şi de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 2092/91, aplicabil de la 1.01.2009.

- Regulamentul (CE) nr. 345/2008 - de stabilire a normelor de aplicare a regimurilor pentru importurile din ţări terţe prevăzute de Regulamentul (CEE) nr. 2092/21991 al Consiliului, privind metoda de producţie agricolă ecologică şi indicarea acesteia pe produsele agricole şi alimentare.

La noi principalele organisme care reglementează agricultura ecologică sunt: Autoritatea Naţională pentru Produse Ecologice (ANPE), Comisia de Agricultură Ecologică, Federaţia Naţională de Agricultură Ecologică (FNAE) şi Organismul de Acreditare RENAR.

Fisiere in arhiva (1):

  • Culturi Furajere si Pratologie Ecologica.docx

Alte informatii

UNIVERSITATEA DE STIINŢE AGRICOLE ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ "ION IONESCU DE LA BRAD " IAŞI FACULTATEA DE AGRICULTURĂ MASTER T.A.A.