Evaluarea Rigiditații Piersicilor cu Ajutorul Spectroscopiei NIR

SPECTROSCOPIA

Spectroscopia este o stiință care studiază interacțiunea dintre radiațiile electromagnetice cu materia. Spectroscopia este totodată o denumire generică dată unei clase de procedee și tehnici experimentale prin care urmărește și se cuantifică efectul emisiei sau absorbției de energie de către o probă solidă lichidă sau gazoasă în scopul analizei calitative și/sau cantitative a acesteia. În urma interferențelor energetice între radiația electromagnetică și materie rezultă spectre ce reprezintă distribuția ale intensității unei radiației în funcție de lungimea de undă, de frecvență (energie), de de masă, sau la particule grele de viteză. Partea spectroscopiei ce se ocupă cu legătura dintre intensitatea radiațiațiilor electromagnetice ce interacționează cu materia analizată și concentrația speciilor atomice sau moleculare din materia analizată poartă denumirea de spectrometrie.

Analiza spectrală

Analiza spectrală reprezintă metode și procedee de investigare a substanțelor ce se bazează pe cercetarea spectrelor acestora. Distribuția intensitatii radiației electromagnetice emise sau absorbite de către substanța analizată formează spectrul substanței de analizat. Inregistrarea grafica , electronica sau fotografica a spectrului substantei poartă denumirea de spectrogramă. Un spectru oferă informații precise despre compoziția calitativă și cantitativă a materiei. Astfel o emisia sau o absorbție de radiație electromagnetică are loc întotdeauna la anumite lungimi de undă , indicate

precis prin linii spectrale sau peak- uri ( vîrfuri), a căror valoare indică natura speciei chimice atomice sau moleculare analizate și formează baza analizei spectrale calitative. Intensitatea liniilor sau peak-urilor (vîrfurilor) unei spectrograme este proporțională cu concentrația specieiei chimice ce emite sau absoarbe radiație electromagnetică pe acea lungime de undă și formează baza analizei spectrale cantitative.

Spectrul Radiației electromagnetice

Spectrul radiației electromagnetice redă intensitatea diferitelor unde electromagnetice după lungimea de undă sau după frecvența lor . În partea dreaptă a sectrului se găsesc undele radio a căror lungime de undă ajunge de la cîțiva centimetri pînă la ordinul kilometrilor . În partea stîngă a spectrului se găsesc radiațiile gama și Röntgen cu lungimi de undă extrem de mică ce ajunge ca ordin de mărime în domeniul dimensiunilor atomare, figura. Radiația electromagnetică vizibilă (lumina) ocupă un domeniu de lungimi de undă extrem de îngust plasat undeva la mijlocul spectrului radiației electromagnetice.

Pentru exemplificare în figura este prezentat spectrul unei flăcării cu spirt și a unei lămpi cu vapori de mercur folosită pentru iluminatul public ambele spectre fiind obținute cu un spectroscop cu prismă. La spectrul lămpii cu vapori

de mercur (fig. b) liniile spectrale specifice de emisie ale mercurului (folosite pentru identificare calitativă) sînt marcate in cifre. Lungimile de undă nemarcate cu valori aparțin luminoforului din tubul de sticlă exterior al lămpi cu vapori de mercur. In practica spectroscopică culorile din spectrul vizibil au alocate fiecare o bandă de lungimi de undă respectiv de frecvență, tabelul

Începuturile spectroscopiei se refereau numai la analiza spectrului luminii vizibile. La ora actuală spectroscopia acoperă pe lîngă domeniul spectral al luminii vizibile și restul spectrului radiației electromagnetice , pornind de la domeniul radiației gama pînă în domeniul undelor radio. In tabelul sînt prezentate metodele spectroscopice , fenomenologia ce stă la baza lor , tipul de radiație electromagnetică folosită , precum și domeniile spectrale acoperite.