Fiziologia Animala - Lucerna

Imagine preview
(9/10 din 2 voturi)

Acest proiect trateaza Fiziologia Animala - Lucerna.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier docx de 28 de pagini .

Profesor indrumator / Prezentat Profesorului: Eşanu Livia

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 4 puncte.

Domeniu: Agronomie

Cuprins

1. Introducere
1.1 Origine, istoric, răspândire
1.2 Sistematică şi morfologie
1.3 Soiuri de lucernă
2. Caracteristica culturii
2.1 Aspecte generale
2.2 Relaţia plantelor de lucernă cu solul
2.3 Relaţia plantelor de lucernă cu apa
2.4 Relaţia plantelor de lucernă cu temperatura
2.5 Relaţia plantelor de lucernă cu lumina
2.6 Relaţia gramineelor perene cu factorii de mediu
3. Bolile şi dăunătorii lucernei
3.1 Principalii patogeni ai lucernei
3.2 Principalii dăunători ai lucernei
3.4 Combaterea bolilor şi dăunătorilor
4. Importanţa lucernei
5. Concluzii
6. Bibliografie

Extras din document

1. Introducere

1.1 Origine, istoric, răspândire

Lucerna este cea mai veche plantă de cultură. După afirmaţiile lui Hanson (1972), lucerna se cultiva încă din 1300 î.e.n. în Asia Mică şi din anul 700 î.e.n în Babilon.

Lucrena este originară din sud-vesul asiatic,din zona care corespunde cu actualul teritoriu al statelor Iran şi Irak.

Documentele istorice atestă faptul că primii cultivatori ai lucernei au fost perşii, arabii, grecii şi apoi romanii.Perşii au introdus lucerna în Grecia în jurul anului 490 î.e.n, în urma invadării acestei ţări.

Lucerna a fost numită de greci „media” ; ulterior a fost cunoscută sub denumirea de „medica”.

Din Grecia, în secolul al II-lea î.e.n, s-a răspândit în Italia. Primii scriitori ai antichităţii care au descris lucerna au fost Verro, Columella şi Pliniu cel Bătrân, care au precizat perenitatea planetei dînd şi unele informaţii cu privire la modul de cultură.

În deceniile următoare răspândirii în Italia , lucerna a fost extinsă şi în alte ţăi cum sunt : Franţa, Spania, Germania şi Elveţia.

În Europa centrală şi de est lucerna se cultivă din jurul anului 1780.

În America Centrală şi de Sud a fost introdusă de către spanioli.În secolul al XVIII-lea lucerna a fost extinsă şi înspre nordul continentului nou. În aceste condiţii populaţiile de lucernă de provenienţă spaniolă nu au rezistat la gerurile dinnordul teritoriului (nordul S.U.A şi Canada), dar sămânţa adusă în anul 1857 din Germania de către emigrantul Grimm, s-a dovedit foarte rezistentă la ger, fapt ce a condus la generalizarea culturii în această parte a lumii.

Lucerna este o plantă de climat temperat. Fiind o specie cu o plasticitate ecologică foarte mare, este adaptată la o gamă largă de condiţii de climă şi sol. Astfel, lucerna galbenă (Medicago falcata) creşta în „Death Valley” din California, unde temperatura medie depăşeşte 55 C.

Lucerna, numită şi „regina plantelor furajere”, s-a extins în cultură pe areale largi, în toate continentele, în prezent fiind cultivată pe o suprafaţă de peste 35 milioane hectare.Cele mai mari suprafeţe de lucernă se cultivă în S.U.A (12 milioane hectare) şi în Argentina (7 milioane hectare).  

1.2 Sistematică şi morfologie

Lucerna face parte din genul Medicago care cuprinde trei subgenuri şi 62 specii, în ţara noastră sunt cunoscute 11 dintre care cinci perene şi şase anuale. Din punct de vedere cariologic numărul de baza de cromozomi al speciilor din genul Medicago este 8.

Principalele specii cultivate sunt:

-Medicago sativa : lucerna albastră sau comună, cea mai răspândită în cultură. Este un autotetraploid (2n = 32) şi este perenă;

-Medicago falcata : lucerna galbenă a fost introdusă în cultură în sec. XIX-lea. Este răspândită în flora spontană. Este o plantă perenă fiind recomandată pentru terenurile erodate. Numărul de cromozomi este 2n = 32, dar în flora spontană se întâlnesc şi forme cu 2n = 16. Este deci un autotetraploid;

-Medicago media - (sin. M. varia, M. hybrida) este un hibrid între lucerna albastră şi galbenă. Este foarte rezistentă la ger şi mai productivă decât lucerna galbenă. Este perena. Numărul de cromozomi este la majoritatea formelor 32 (deci amfiploid) dar există şi cazuri când 2 n = 16 (deci aloploid). Existenţa acestor forme demonstrează apropierea genetică a celor doua specii (lucerna comună şi lucerna galbenă), sinapsa realizându-se între cromozomii perechi ai genotipurilor diferite.

În general formele diploide au o perenitate mai scazută comparativ cu cele tetraploide, care sunt perene şi au un areal de răspândire mult mai vast.

Lucerna ca forma tetraploida are o homeostazie genetică ridicată fapt ce-o face să fie cultivată pe tot globul.

Sistemul radicular al lucernei este profund, cu creştere pivotantă, fapt ce explică în bună parte şi rezistenţa remarcabilă la secetă. Rădăcina lucernei se dezvoltă pînă la adîncimea de 2-3 m, iar în condiţii foarte favorabile până la 6-10 m; 80-90 % din masa radiculară se găseşte în stratul de 0-60 cm, dar şi ramificaţiile mai adînci au un rol însemnat în procesul de nutriţi şi în aprovizionarea plantelor cu apă. Există unele genotipuri de lucernă ale căror rădăcini au ramificaţii orizontale cu muguri din care iau naştere noi tulpini , forme ce sunt folosite în ameliorarea pentru crearea de soiuri apte pentru păşunat.

Creşterea rădăcinei lucernei este mai intensă în primul an de vegetaţie , în comparaţie cu creşterea lăstarior până la înfloritul acestora; în anul următor de vegetaţie şi în continuare procesul de acumulare al substanţei uscate în rădăcini este mai lent , iar cantitatea totală de rădăcini rănâne aproape constantă, realizându-se un echilibru între creşterea rădăcinilor nou formate şi cele care dispar în urma îmbătrânirii.

Un rol important în biologia lucernei îl are coletul, care reprezintă întreaga zonă de ramificare de la baza tulpinilor şi care la plantele mai bătrîne se lignifică şi pe el apar muguri din care se formează lăstari noi.

Fisiere in arhiva (1):

  • Fiziologia Animala - Lucerna.docx

Alte informatii

Ministerul Educaţiei şi Tineretului al Republicii Moldova Universitatea de Stat Alecu Russo”, Bălţi