Fundamentarea strategiei de implementare la o societate agricolă prin înființarea culturii de cartofi în suprafață de 83 ha

CAPITOLUL I - Noţiuni generale

1.1. Importanţa culturii.

Cartoful este considerat ca fiind a doua paine a omului, desi nu este luat in cultura de foarte mult timp in Europa si la noi.

In industria alimentara cartoful se foloseste pentru obtinerea de faina, fulgi, cartofi deshidratati, cips, cartofi pai. Cartoful se foloseste in industria amidonului, alcoolului sau in industria chimica.

De asemenea cartoful se foloseste in hrana animalelor, in special pentru porcine si bovine, ca atare sau borhotul ramas de la fabricarea amidonului sau alcoolului si reziduurile ramase din industria alimentara.

Cartoful este originar din America si anume din regiunile inalte si umede din Peru, Columbia Ecuador. Din aceste tinuturi a fost adus in Europa, mai intai in Spania si Anglia, de catre navigatori.

Cartoful, ca planta tehnica-alimentara, a câstigat mult ca importan a, mai ales dup cel de-al doilea razboi mondial, încadrându-se în prezent în rândul principalelor plante de cultura.

Din punct de vedere agrofitotehnic cartoful este o plantă care valorifică solurile uşoare, nisipo-lutoase (chiar nisipoase la cartoful destinat consumului timpuriu) din zonele mai umede şi răcoroase, acolo unde cerealele nu reuşesc în cultură. La nivelul producţiilor realizate în America de Nord, cartoful produce substanţă uscată la unitatea de suprafaţă care depăşeşte grâul de 3 ori, orzul de 2,7 ori şi porumbul de 1,1 ori, iar la conţinutul în proteină de 2 ori, de 1,3 ori şi, respectiv, 2 ori. În anii secetoşi şi la noi în ţară cartoful realizează substanţă uscată în cantitate mai mare, comparativ cu cerealele.

În cultura cartofului se întâlnesc şi o serie de inconveniente, cum ar fi:

• tuberculii destinaţi plantării trebuie reînnoiţi periodic, altfel producţia

scade datorită fenomenului de degenerare. Calitatea materialului de plantare influenţează producţia cu 40 - 60%;

• bolile şi dăunătorii (în special mana - Phytophthora infestam) produc

pagube mari, dacă nu se iau măsuri riguroase de combatere. Prin tuberculi se transmit bacterioze şi viroze care nu pot fi combătute pe cale chimică;

• se foloseşte o cantitate mare de tuberculi la plantare (25 - 40% din

valoarea cheltuielilor);

• este sensibil la variaţia condiţiilor climatice din timpul vegetaţiei şi

foarte pretenţios la soi, cu repercusiuni asupra păstrării tuberculilor şi biologiei lor;

• tuberculii se conservă cu dificultate şi numai în limite stricte de

temperatură şi umiditate;

• datorită sensibilităţii tuberculilor la lovire şi temperaturi scăzute,

transportul se face cu dificultate;

• mecanizarea integrală a culturii este posibilă numai pe soluri nisipo

lutoase, luto-nisipoase şi lutoase.

Având în vedere importanţa acestei plante pentru ţara noastră, trebuie relansată producţia, luând în consideraţie următoarele:

• respectarea zonării cartofului, în vederea valorificării condiţiilor

naturale şi evitării transporturilor neraţionale dintr-o regiune în alta;

• introducerea în cultură a noi soiuri autohtone şi de import productive, de

calitate superioară, cu rezistenţă sporită la boli, dăunători şi la variaţiile factorilor de vegetaţie;

• producerea de material pentru plantare liber de viroze, cu preţuri

rezonabile, subvenţionat de stat, asigurându-se necesarul anual atât pentru ferme specializate, cât şi pentru populaţie;

• asigurarea îngrăşămintelor chimice, insecto-fungicidelor,

erbicidelor la preţuri mai reduse şi extinderea irigaţiei şi mecanizării;

• construirea de depozite moderne de preluare, sortare, păstrare şi

ambalare a cartofilor, folosindu-se pe scară largă mecanizarea proceselor tehnologice.

Toate aceste măsuri pot contribui la obţinerea unor producţii suficiente pentru consum alimentar, industrializare, furajarea animalelor şi chiar disponibilităţi pentru export.

1.2. Relaţiile culturii cu factorii de vegetaţie.

Dintre plantele de cultură, cartoful se numără printre cele mai pretenţioase în privinţa satisfacerii cerinţelor sale biologice faţă de condiţiile de climă şi sol, deoarece s-a format la mare altitudine, în climat ecuatorial-tropical cu precipitaţii de circa 2.000 mm anual, cu temperaturi medii de 20°C şi cu durata de iluminare de 12 ore pe zi.

Răspândit astăzi în întreaga lume, până la aproape 70° latitudine nordică, cartoful se caracterizează printr-o mare varietate de soiuri, adaptate la diferite condiţii de climă şi sol (mare plasticitate ecologică).

Cerinţele faţă de căldură. Cele mai mari suprafeţe cultivate cu cartof se găsesc între 40 şi 60° latitudine nordică, la altitudini ce variază între 500 şi 900 m în climatul temperat şi 300 - 600 m în climatul nordic. Cartoful este considerat o plantă a climatului temperat, dar care se diferenţiază mult faţă de zona de origine.

Suma temperaturilor medii zilnice la care diferite soiuri de cartof realizează producţii normale oscilează între 1.500 - 3.000°C (BRETIGNIERE, 1931), fapt ce scoate în evidenţă încă o dată plasticitatea ecologică a acestei plante.

Producţii extratimpurii se obţin în mai puţin de 60 zile de la plantare cu o sumă a temperaturilor medii de l .000.- l .300°C. Necesarul de căldură este diferit de-a lungul perioadei de vegetaţie. Astfel, temperatura minimă pentru germinarea tuberculilor este de circa 7°C, cea optimă pentru răsărire de 12 - 15°C.

Temperatura solului influenţează mult asupra duratei dintre plantare şi răsărire. La temperatura medie a solului de 10 - 14°C, răsărirea plantelor are loc după 30 de zile de la plantare; la temperaturi cuprinse între 14 - 18°C, răsărirea are loc în 25-30 zile iar la temperatura de 18°C, în mai puţin de 25 zile (BERINDEI, 1960). Rădăcinile cartofului cresc şi la temperaturi de 4 - 5°C, realizându-se întotdeauna un puternic sistem radicular când cartoful se plantează de timpuriu şi încolţit cu „puncte radiculare” deja formate (la baza lăstarilor sau colţilor).

Temperatura minimă de creştere a tulpinilor (vrejurilor) este de 7°C, optimă de 19 - 21°C, iar maxima de 42°C. Când este temperatura optimă în timpul creşterii tulpinilor, se formează internodii scurte, bine acoperite cu frunze, cu foliole mari. La temperaturi prea ridicate tulpinile cresc lungi, cu suprafaţa foliară redusă, ce are repercusiuni negative asupra producţiei de tuberculi. De aceea, este mai bine ca tulpinile să crească la temperaturi mai degrabă sub cele optime decât peste acestea, ceea ce se poate rezolva prin epoca de plantat (se plantează mai devreme).

Temperatura optimă pentru formarea şi creşterea tuberculilor este de circa 17°C (16 - 18°C cu pragul inferior 2°C şi superior de 29°C), de unde decurge recomandarea ca, în special în zonele de câmpie, plantare cartofului să se facă devreme, planta beneficiind de o perioadă mai lungă cu condiţii prielnice pentru formarea recoltei. Temperaturile negative care distrug planta sunt de -0,5°C pentru frunze, de -0,8°C pentru germeni (colţi), de -1°C pentru tuberculi, de -2°C pentru plantele tinere în general şi de -3°C pentru plantele mature.

Prin irigarea culturii temperatura solului scade cu 8 - 12°C, apa fiind un regulator termic care creează condiţii favorabile şi pentru cartoful cultivat la pragul superior al temperaturii (de 35°C).