Gradinile Evului Mediu in Europa Occidentala

Imagine preview
(7/10 din 1 vot)

Acest proiect trateaza Gradinile Evului Mediu in Europa Occidentala.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 10 pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 3 puncte.

Domeniu: Agronomie

Extras din document

Gradinile Evului Mediu in general poarta pecetea unei epoci nesigure, instabile din punct de vedere economic si politic. Cu exceptia gradinilor andaluze si a celor siciliene, gradinile medievale din Europa se caracterizeaza printr-o dezolanta lipsa de stil. Ele sunt doar o veriga de legatura intre doua mari epoci de inflorire a artei: cea elenistica si cea renascentista. O istorie a artei gradinilor, oricat de sumara ar fi ea, nu poate trece cu vederea, totusi, un mileniu in care gradina a existat cu siguranta, asa cum reiese din miniaturi, cronici, tratate de gradinarit, poezie, straduindu-se sa nu dispara, parca, intr-o civilizatie dominata de o ideologie antinaturista si antitraditionala, ostila naturii.

Gradinile aveau un caracter mai utilitar, dimensiuni mai mici, un cadru restrins, fiind inconjurate de ziduri inalte. Era firesc sa fie asa, deoarece modul de viata in evul mediu nu prezenta o prea mare siguranta decat in cazul in care terenul era inconjurat de ziduri inalte. Din considerente de aparare, in jurul zidurilor cetatilor si oraselor, vegetatia trebuia inlaturata pentru a permite observatia din turnurile de paza sau de pe zidurile cetatii. Padurile din apropierea oraselor erau taiate, pentru a nu permite jefuitorilor sa se adaposteasca si pentru a asigura siguranta circulatiei pe aceste drumuri.

Romanii, care ajunsesera pana in Insulele Britanice si pana la Marea Neagra, amenajasera fara indoiala gradini private, publice sau imperiale in Iberia, in Franta, in Germania si in alte locuri prin care au trecut si pe care barbarii le-au distrus, nu neaparat trecandu-le prin foc si sabie, ci lasandu-le prada ”fratelui lor inamic”, natura. Vilele romane posedau gradini atrium in stil roman.

Erau gradini inchise, ornate cu chioscuri, terme, arbori si flori. Ele s-au ruinat inca din secolul al 5-lea, in primul rand din cauza indiferentei popoarelor migratoare care s-au asezat pe aceste locuri fata de artele peisajului. Se poate presupune, totusi, ca multa vreme traditia topiarica s-a pastrat si mai la nord si mai la est: unele din legendele celtice pastreaza imaginea unor gradini “miraculoase”. Astfel, intr-unul din romanele ciclului Arthurian, dedicate iubirii dintre Tristan si Isolda, apare descrisa camera Isoldei, o incapere prin care curgea un raulet ce-si avea izvoarele intr-o fantana din gradina palatului (or, se stie din scrisorile lui Pliniu cel Tanar, ca adeseori in interiorul unor incaperi sau “diaetae” se afla o sursa de apa, o fantana, un canal). Langa fantana, spune legenda, se afla un arbore stufos, de unde regele, care se ascunsese acolo, ii surprinde pe indragostiti.

Ca tema gradinareasca medievala, retinem importanta pajistei care va ramane chiar dupa introducerea parterului ornamentat artistic. Intr-un alt roman, al lui Chretien de Troyes, “Erec et Enide”, apare o gradina fermecata, inconjurata de un zid impenetrabil. In general, gradina medievala era conceputa ca “impenetrabila”, si anume un “claustro”. In interior cresteau pomi cu fructe coapte tot anul, ca de exemplu in legendara “gradina a Hesperidelor”, unde se spune ca s-ar fi aflat prizonier cavalerul Maboagrain. Pe aceasta pajiste s-ar fi aflat un copac in care era ascuns un corn: cel care l-ar fi invins pe Maboagrain ar fi putut suna din corn si scoate gradina din vraja necromantilor. Cornul simboliza izvorul oricarei bucurii sau fecunditatea, amintind de “cornul abundentei” roman.

Fisiere in arhiva (1):

  • Gradinile Evului Mediu in Europa Occidentala.doc

Alte informatii

GRADINILE EVULUI MEDIU IN EUROPA OCCIDENTALA