Importanta si Raspandirea Florii–Soarelui in Lume si in Romania

Imagine preview
(8/10 din 1 vot)

Acest proiect trateaza Importanta si Raspandirea Florii–Soarelui in Lume si in Romania.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 74 de pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 8 puncte.

Domeniu: Agronomie

Extras din document

Importanţa

Floare–soarelui este una din cele mai importante plante uleioase cultivate pe glob (13% din producţia mondială de ulei) şi cea mai importantă plantă uleioasă pentru România. Uleiul extras din achenele de floarea-soarelui este semisicativ şi se caracterizează prin culoare, gust, şi miros plăcute, conţinut ridicat în vitamine (A, D, E, K) şi substanţe aromatice; în plus uleiul de floare-soarelui se conservă foarte bine pe o perioadă mai îndelungată.

Uleiul de floare-soarelui este unul dintre cele mai echilibrate sub aspectul acizilor graşi pe care îi conţine. El este utilizabil atât „la rece” cât şi gătit şi este bogat în acid linoleic – acid esenţial pentru alimentaţia umană.

Uleiul se extrage uşor prin presare , randamentul normal la extracţie fiind de circa 45%. La un hectar cultivat cu floarea – soarelui se pot obţine, la nivelul producţiilor actuale, între 900 şi 950 kg ulei, planta fiind astfel foarte economică; ca urmare poate asigura necesităţile ţării în ulei alimentar (şi parţial industrial), putându-se realiza anual şi disponibilităţi pentru export (V. BÂRNAURE, 1991).

În afară de folosire directă în alimentaţie, uleiul de floarea-soarelui este întrebuinţat în industria conservelor şi a margarinei. Uleiul mai poate fi folosit pentru obţinerea acidului oleic necesar în industria lânii, a săpunurilor, ca adjuvant în fabricarea pesticidelor, ca ulei fiert pentru vopseluri.

Fosfatidele rezultate în timpul procesului de extragere a uleiului permit fabricarea pe scară largă a lecitinei, mult apreciată în industria alimentară: în panificaţie, la prepararea ciocolatei, a prăjiturilor, a mezelurilor.

Deşi preţul său este ridicat, prin comparaţie cu uleiul de soia, ceea ce ar limita utilizarea ca ulei industrial, proprietăţile sale îl fac apt pentru o gamă largă de aplicaţii tehnologic (industriale). Astfel are un indice iodic moderat, conţinut ridicat în acid linoleic şi concentrare scăzută în acid linolenic, astfel că poate fi folosit pentru fabricarea de vopsele albe. Poate servi pentru producerea de lacuri speciale, răşini şi pentru numeroase utilizări în scopuri energetice.

Turtele de floarea-soarelui se situează printre cele mai valoroase, având în vedere: conţinutul ridicat în substanţe proteice (45 – 55%) şi bogăţia acestora în metionină; prezenţa în cantitate mare a vitaminelor complexului B; floarea-soarelui conţine mai multă riboflavină decât soia sau arahidele; are un mai bun echilibru fosfo-calcic, comparativ cu turtele de altă provenienţă. Conţinutul ridicat în celuloză limitează folosire lor la furajarea monogastricelor; turtele provenite din seminţe decorticate nu prezintă acest inconvenient.

Prin prelucrarea miezului de floarea-soarelui se pot obţine făină, concentrate şi izolate proteice. Încorporarea a 8-15% făină de floare-soarelui în făina de grâu sporeşte densitatea aluatului şi reduce volumul acestuia. În industria mezelurilor, concentratele de floarea-soarelui pot fi incluse în carne în proporţie de până la 25%; acestea pot fi folosite şi în industria laptelui.

Seminţele de floare-soarelui pot fi consumate direct (seminţe prăjite), modalitate de consum mai larg răspândită in SUA, ţările scândinave, unele ţări mediteraneene şi din Europa de Est. Soiurile destinate acestui scop prezintă seminţe mai sărace în grăsimi (în jur de 30%), coji mai groase şi mai puţin aderente la miez; pe lângă aminoacizi esenţiali, bine reprezentaţi (triptofan, izoleucină, lizină), floare-soarelui de „ronţăit” conţine mai mult fier, glucide, săruri minerale, vitamine (A,E, riboflavine şi tiamine) şi asigură în jur de 55o calorii/100g seminţe consumate.

Calatidiile (resturile de inflorescenţe) pot fi folosite ca furaj, mai ales pentru oi (conţin 7% proteine şi până la 57% glucide), apreciindu-se că au o valoare nutritivă similară cu a unui fân de calitate mijlocie (AL. VRÂNCEANU, 2000). Din cojile măcinate (pericarp) se extrag alcool etilic, furfurol, sau ele pot fi folosite pentru prepararea drojdiei furajere, un furaj proteic valoros pentru animale şi păsări.

Tulpina este foarte bogată în potasiu, şi poate fi utilizată pentru obţinerea carbonatului de potasiu sau a altor produse. Tulpinile sunt încă folosite ca sursă de căldură (local) sau în industrie, pentru fabricarea de plăci antifonice.

Floarea-soarelui este şi o excelentă plantă meliferă. În ţara noastră asigură cel mai important cules pentru familiile de albine (alături de salcâm şi tei). La un hectar de floarea-soarelui se pot obţine 30-130 kg miere (sau 15 – 40 kg miere/familia de albine) (după I. CÂRNU, GH. V. ROMAN, ANA-MARIA ROMAN, 1982).

Din punct de vedere agricol, este important că floarea-soarelui eliberează devreme terenul (sfârşit de august – început de septembrie), permiţând o bună pregătire a terenului pentru grâul care urmează; nu este la fel de favorabilă ca soia, dar starea structurală şi de fertilitate a solului după floarea-soarelui este, În general benefică, ceea ce face ca floarea-soarelui să fie o premergătoare bună pentru grâu.

Cheltuielile cu floarea-soarelui nu sunt ridicate: îngrăşare cu azot şi cu fosfor moderată, cerinţe mari faţă de potasiu, dar restituiri abundente; costurile pentru sămânţă sunt comparabile cu cele de la porumb. Floarea-soarelui se acomodează adesea, mai bine decât porumbul, pe terenuri cu soluri de calitate medie şi suportă mai bine stress-ul hidric. În plus, pentru lucrările din tehnologia de cultivare (semănat, prăşit, recoltare, etc.) floare-soarelui necesită un echipament agricol specializat (fermele producătoare de cereale păioase şi porumb, de exemplu, posedă echipamentul necesar). Totodată, calendarul lucrărilor agricole: pregătirea terenului, semănatul, combaterea chimică a buruienilor, recoltatul se pot realiza fără să stânjenească lucrările destinate celorlalte culturi agricole.

Dintre inconvenientele florii-soarelui se menţionează: sensibilitatea la boli, care impune restricţii foarte serioase în rotaţie, fiind excluse monocultura şi revenirea pe acelaşi teren mai devreme de 6 ani; dificultăţile de amplasare după multe plante cu care are boli sau dăunători comuni; consumul mare de apă şi elemente nutritive din sol, ceea ce impune fertilizarea culturilor postmergătoare, prin aplicarea de doze mari de îngrăşăminte.

Răspândire

În anul 1931, N Vavilov a situat originea florii-soarelui în partea de nord a Mexicului şi în statele americane Colorado şi Nebraska. Descoperirile arheologice din America de Nord au relevat prezenţa de achene şi porţiuni de calatidii de floarea-soarelui, îndeosebi în statele Colorado şi New Mexico. După unele evaluări cu carbon 14, se estimează că unele resturi descoperite datează de la anii 2 600 î. Ch.

Se pare că indienii din New Mexico cultivau această plantă şi o foloseau în alimentaţie, pentru fabricarea uleiului şi pentru consumul direct al miezurilor, ca atare sau prăjite, zdrobite şi amestecate cu alte făinuri pentru a realiza turte plate, uscate la soare.

Prin intermediul exploratorilor spanioli (probabil spre mijlocul secolului al XVI-lea), floarea-soarelui şi-a făcut apariţia în Europa, cultivată, în principal, ca plantă ornamentală, specia s-a răspândit repede de-a curmezişul continentului (Franţa, Italia, Europa de Nord şi de Est), ca o curiozitate botanică; la sfârşitul secolului al XVI-lea, numeroase scrieri o semnalau în Belgia, Olanda, Elveţia, Germania¸ Anglia, ca plantă ornamentală.

Fisiere in arhiva (1):

  • Importanta si Raspandirea Florii-Soarelui in Lume si in Romania.doc