Înființarea unei Ferme de Caprine de Rasa Carpatină cu un Efectiv Rulat Anual de 295 de Capete

1.Memoriu justificativ

1.1 Importanţă, origine şi începutul creşterii caprinelor

Importanţa creşterii şi exploatării caprinelor pe plan mondial şi în ţara noastră se justifică prin calitatea de excepţie a laptelui de capră, care se recomandă în mod deosebit în alimentaţia copiilor, a bătrânilor şi bolnavilor.

Un alt produs obţinut de la caprine îl reprezintă carnea, care are calităţi dietetice deosebite.

Pentru aceasta este bine ca în fiecare gospodărie să-şi gasească loc şi aceasta specie valoroasă.

Caprele sunt printre primele animale domesticite şi exploatate de om din cele mai vechi timpuri, lucru dovedit istoric, în urmă cu aproximativ 8000 de ani înainte de Hristos în Asia.

Spre deosebire de celelalte specii, caprinele manifestă o rezistenţă crescută faţă de condiţiile de climă. Din acest punct de vedere, ele au o mare putere de adaptare la modificările de climă.

Cu toate acestea caprele sunt destul de sensibile la frig şi condiţii necorespunzatoare de igienă. Deoarece ele traspiră puţin la temperaturi scăzute, şi mai puţin decât oile la temperaturi ridicate, au nevoie de o cantitate mai redusă de apă. Acestei adaptări la lipsa de apă i se atribuie marei lor răspândire pe glob, dar şi în zonele secetoase, necesarul respectiv pentru funcţiile vitale este procurat din furaje consumate.

Structura şi gradul de dezvoltare a invelişului pielos are un rol important în procesul de adaptare la diferiţi factori de mediu.

Frigul, ploile şi zapada pot influenţa negativ starea generală, în aceste condiţii ele se adapostesc pe lângă pomi, garduri, maluri stânci etc.

Rezistenţa organismului se manifestă şi prin faptul că nu se îmbolnavesc de boli contagioase, cum ar fi brucelaza sau tuberculoza, iar procentul de pierderi prin mortalitate e mai redus ca la celelalte animale.

Deoarece caprele au un temperament vioi şi o mare agilitate, asta le uşureaza accesul pe cele mai accidentate terenuri, pe distanţe lungi pentru a-şi căuta şi selecta hrana. Ele se pot caţăra pe colţuri de stânci, culegând frunze, muguri, rămurele şi iarbă la care alte specii de animale domestice nu au acces. Datorită acestui fapt capra este un animal rustic şi uşor de întreţinut.

O caracteristică biologică o reprezintă mobilitatea buzelor şi conformaţia botului si dentiţiei, care favorizează prinderea şi retezarea ierbii cât mai aproape de suprafaţa solului.

Caprele valorifică eficient furajele grosiere datorită gradului pronunţat de dezvoltare a tubului digestiv, caracteristică care se manifestă din faza timpurie a creşterii şi dezvoltării iezilor. La circa două săptamâni de la naştere, iezii pot culege diferite plante furajere, contribuind la dezvoltarea rapidă a capacităţii rumenului, care în scurt timp trebuie să ocupe circa 75% din volumul gastric total în timp ce “chiagul” numai 20 %, faţă de 80% cât reprezintă la naştere. Capra deşi poate consuma un număr mare de ierburi preferă numai unele plante aflate în anumite stadii de maturitate. Ea manifestă o insuşire selectivă de valorificare a anumitor plante datorită îndeosebi simţurilor - tactil, gust şi miros – foarte pronunţate. Caprele mai au şi un accentuat simţ al gustului amar, sărat, dulce şi acru – deoarece capacitatea lor de a alege este mai mare faţă de ovine şi bovine.

1.2 Situaţia actuală creşterii caprinelor în ţara noastră

În condiţiile aderării ţării noastre la Uniunea Europeana , se impune ca o necesitate absolută, să fie redus sistemul actual, al producţiei de subzistenţă, şi înlocuirea acestuia cu ferme de dimensiuni care să permită livrarea pe piaţă a produselor realizate. Un astfel de tip de fermă, posibil de realizat din punct de vedere tehnico – organizatoric şi cu mari şanse de reusită din punct de vedere economico – financiar, este cel pentru creşterea raţională a caprelor.

În ţara noastră, exista trei sisteme de creştere şi exploatare a caprelor, în funcţie de interes şi posibilităţi: câte 4 - 6 capete, pe lângă casă, produsele obţinute fiind utilizate în gospodăria proprie; 20 - 60 de capete, crescute în turmele de ovine si foarte rar, in ferme specializate, 60 - 100 de capete, produsele obţinute fiind comercializate şi o importantă sursă de venit.

În cazul în care unii crescători de animale vor să-şi sporească efectivele, aceasta se realizează prin doua metode: sporirea efectivelor din prasila proprie şi cumpărări de la alţi crescători.

În prezent la noi se urmăreşte în principal producţia de lapte de pe urma caprinelor, pe loc secundar aflându-se producţia de carne, şi in cazuri foarte rare producţia de păr şi puf.

În România, creşterea caprelor a început cam în aceeaşi perioadă cu creşterea ovinelor. Însă, efectivele sunt mult mai reduse faţă de cele de ovine deoarece această specie la noi în ţară încă stârneşte mai puţin interes. În număr mare se cresc in prezent în judeţul Sibiu, în Dobrogea şi în vestul ţării. La noi se cresc două rase: Carpatina şi Alba de Banat, iar scopul principal al creşterii acestora este reprezentat de producţia de lapte şi în mai mică măsură cea de carne.

1.3 Date din literatura de specialitate privitoare la rasa Carpatină

Carpatina este cea mai veche şi cea mai raspândită, primitivă, rustică, rezistentă şi foarte heterogenă, din punct de vedere al culorii, dezvoltării şi exteriorului şi a producţiilor de lapte şi de iezi din România.

Exteriorul este caracteristic animalelor tardive: talia mijlocie, torace potrivit de dezvoltat, corp alungit, spinare ascuţită, şale înguste, piept strâmt. Coarnele sunt prezente la majoritatea indivizilor din ambele sexe, mai dezvoltată însă la masculi.

Producţia medie de lapte este de 250 – 280 l obţinuţi într-o lactaţie de 200–240 zile. Prolificitatea rasei este relativ redusă încadrându-se între limitele 130 -140 %.

Culoarea la caprinele acestei rase este în majoritatea cazurilor albă, însă se mai întâlnesc frecvent şi indivizi de diverse culori, precum şi multe bălţături. Urmează apoi caprele de culoare gri de nuanţe diferite, apoi cele roşcate, albe şi negre.

Structura învelişului pilos este reprezentat din două categorii de fibre: păr şi puf deosebite intre ele prin lungime şi fineţe, fineţea pufului este cuprinsă între 10-19 µ iar a părului depăşeşte. Lungimea firelor de păr este cuprinsă între 7-10 cm cu maxime de peste 30 cm, iar a fibrelor de puf este de 2-4 cm.

Producţia piloasă este în general redusă, fiind cuprinsă între cca. 0,150-0,250 kg puf şi 0,600-1200 kg păr şi se recoltează prin pieptănare.

Greutatea corporală la naştere este cuprinsă între 2,5 ţi 4 kg în funcţie de numărul de iezi obţinuţi.

La adulţi greutatea vie este cuprinsă intre 35-43 kg la femele şi 50-60 kg la mesculi. Indicele de prolificitate are valori diferenţiate şi poate sa atingă valori mari intr-un stadiu de vârstă mai avansată până la 145 %. Au o fecunditate cuprinsă între 96-97%, iar durata lactaţiei este de 7-8 luni.