Infiintarea unei Ferme de Ovine, de Rasa Karakul de Botosani, cu un Efectiv Rulat Anual de 300 Capete

Imagine preview
(8/10 din 4 voturi)

Acest proiect trateaza Infiintarea unei Ferme de Ovine, de Rasa Karakul de Botosani, cu un Efectiv Rulat Anual de 300 Capete.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 3 fisiere doc de 39 de pagini (in total).

Profesor indrumator / Prezentat Profesorului: Razvan Radu-Rusu, Constantin Pascal

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 5 puncte.

Domeniu: Agronomie

Cuprins

1. Memoriu justificativ 3
1.1. Importanţa creşterii ovinelor 3
1.2. Evoluţia efectivelor de ovine în ţara noastră 4
1.3. Rasa karakul de Botoşani 5
2. Programarea structurii şi evoluţiei efectivelor de ovine 7
2.1. Programarea efectivelor de ovine 7
2.1.1. Programul de monte şi fătări 8
2.2. Programarea evoluţiei lunare a efectivelor de ovine 9
2.3. Programarea evoluţiei trimestriale a efectivelor de ovine 21
2.4. Programarea evoluţiei anuale a efectivelor de ovine 25
2.5. Programarea numărului de zile furajate 26
3. Specificul întreţinerii ovinelor pe categorii 27
3.1. Specificul întreţinerii ovinelor 27
4. Programarea şi organizarea bazei furajere 28
4.1. Norme şi raţii utilizate 28
4.2. Sortimente de furaje utilizate şi necesarul pe categorii 32
4.3. Costul necesarului total de nutreţuri 33
5. Venituri, cheltuieli şi rezultate financiare pe anul 2009 34
Concluzii şi recomandări 35
Bibliografie 36

Extras din document

1. Memoriu justificativ

1.1. IMPORTANŢA CREŞTERII OVINELOR

Diversitatea produselor, valoarea biologică deosebită şi economicitatea obţinerii acestora au făcut ca din toate timpurile speciile de ovine şi caprine să fie extrem de apreciate, bucurându-se totodată şi de o atenţie deosebită din partea crescătorilor.

Creşterea ovinelor sau “Ovicultura”, reprezintă o ramură principală a zootehniei şi a avut o contribuţie deosebită la dezvoltarea economică a statelor crescătoare, participând în mod direct la îmbunătăţirea nivelului de trai al oamenilor, alături de celelalte sectoare specifice creşterii animalelor. Ţinând cont de obiectivele care au stat la baza creşterii ovinelor de-a lungul timpului, crescătorul a căutat mereu să selecţioneze şi să perfecţioneze pentru creştere în interesul său, doar acele animale care corespundeau scopului urmărit. Astfel, s-au creat şi perfecţionat grupe de rase specializate pentru diferite producţii, existând în prezent pe glob conform multor date publicate în literatura de specialitate peste 750 rase de ovine, având cele mai diverse direcţii de exploatare (carne, lapte, lână, pielicele, blănuri). În acest context, este suficient să amintim că lâna fină se obţine astăzi în cantităţi mari de la mai multe rase, că există în prezent rase ce produc frecvent peste 500 l lapte într-o lactaţie, că de la oile Karakul se obţin pielicele de o mare valoare estetică şi că există rase cu o prolificitate specifică de peste 200 %.

Actualmente la efectivele crescute, producţiile totale şi medii înregistrează diferenţieri accentuate între ţări, în funcţie de stadiul economic şi de realizările înregistrate în direcţia exploatării şi ameliorării ovinelor, la care se adaugă şi factorii de influenţă naturali. La noi în ţară diversitatea zonelor de relief, a condiţiilor climaterice zonale şi ca urmare a măsurilor luate, s-au obţinut în ultimile decenii progrese deosebite atât în privinţa creşterii şeptelului ovin cât şi în sporirea producţiilor obţinute de la această specie, însă rezulatele la care s-a ajuns în etapa actuală demonstrează faptul că suntem departe de performanţele realizate de această specie în alte ţări. În scopul ridicării potenţialului biologic pentru toate producţiile ce fac obiectul creşterii şi exploatării ovinelor, o atenţie sporită trebuie acordată selecţiei şi ameliorării precum şi modului de valorificare a fondului genetic existent, ţinându-se totodată cont de diversitatea structurii raselor autohtone şi importate. În acest scop se impune elaborarea unui program clar, precis şi eficient de ameliorare genetică, pentru fiecare tip morfo-productiv, ştiindu-se faptul că prin aplicarea ştiinţei ameliorării rezultatele obţinute sunt remarcabile la celelalte speciile de interes zootehnic cu interval scurt între generaţii, în timp ce metodele de ameliorare aplicate la ovine au rămas cele tradiţionale, în prezent fiind foarte puţin schimbate faţă de trecut.

Evoluţia efectivelor sub aspect numeric plasa România în deceniul opt al acestui secol pe locul patru în Europa, însă după anul 1990 în condiţiile nou create specifice trecerii spre o economie liberă şi la alte forme de proprietate, s-au manifestat unele aspecte negative cu influenţă directă asupra numărului de ovine şi impilicit asupra calităţii materialului genetic crescut actualmente în ţara noastră.

În acest context, în intervalul scurs din 1990 şi până în prezent, s-a constatat o inversare a priorităţilor în creşterea ovinelor şi o aliniere la tendinţele europene şi mondiale, cu o accentuare deosebită asupra sporirii producţiei de carne, justificată în prezent prin preţurile practicate pe pieţele mondiale. În condiţiile ţării noastre se impune şi o intensificarea a selecţiei ovinelor în vederea sporirii producţiei de lapte, realizându-se astfel şi o eficientizare a creşterii acestei specii.

Oile crescute actualmente în România sunt extrem de heterogene în privinţa nivelului productiv, excepţie făcând cele din rasa Merinos de Palas care sunt recunoscute ca fiind bune producătoare de carne şi lână fină, motiv pentru care în viitor se impune ca efectivele autohtone şi de import crescute la noi să facă obiectul unor acţiuni de selecţie şi ameliorare, în vederea îmbunătăţirii producţiei de carne şi lapte. Ridicarea potenţialului productiv se poate realiza după caz fie prin selecţia indivizilor de rasă curată, fie prin practicarea încrucişărilor industriale şi de ameliorare cu rase existente în prezent în ţara noastră, precum şi cu altele vizate pentru a fi importate în acest scop.

Altă cale de creştere a producţiilor rezultate prin creşterea şi exploatarea ovinelor o constituie ridicarea performanţelor reproductive la efectivele existente şi îmbunătăţirea tehnologiilor de creştere aplicate în cazul tineretului ovin, mergându-se atunci şi acolo unde condiţiile concrete permit, până la intensivizarea totală, însă în condiţii de eficienţă economică.

1.2. EVOLUŢIA EFECTIVELOR DE OVINE

ÎN ŢARA NOASTRĂ

Datele istorice păstrate până în prezent atestă faptul că ovinele sunt crescute pe teritoriul României încă de la începutul formării acestui stat, iar numeroşi istorici, scriitori şi poeţi subliniază contribuţia acestei specii la unitatea de limbă şi tradiţie a poporului român. Astfel, G. Călinescu în ,,Istoria literaturii române de la origini până în zilele noastre”, arată că ,,balada Mioriţa sintetizează existenţa pastorală a poporului român”.

Referitor la creşterea şi arealul ocupat de specia ovină, în anul 1983, A. Pop şi colab. arătau că ,,existenţa unor suprafeţe întinse de păşuni, configuraţia geografică şi climatul temperat, alături de cerinţele faţă de producţiile ce se obţin de la această specie, au determinat răspândirea ei pe întreg cuprinsul ţării, incluzând toate zonele de relief”.

Oile crescute în ţara noastră până în a doua jumătate a secolului al XIX-lea erau reprezentate în principal de rasa ţurcană, diverse populaţii de Stogoşă şi un efectiv mai redus de ovine ţigaie. Aceste efective erau însă neameliorate şi se caracterizau prin rezistenţă organică deosebită, adaptabilitate ridicată şi rusticitate accentuată.

După anul 1860, datorită conjuncturii internaţionale favorabile, efectivul de ovine din România a crescut progresiv, ajungându-se practic în circa 60 de ani la o dublare a acestuia.

La nivel mondial, România era în 1980 pe locul 10 în ceea ce priveşte efectivul de oi şi pe acelaşi loc la producţia de lână, ocupând de asemenea şi un loc în primele ţări producătoare de carne. Actualmente în ţara noastră efectivele de oi crescute s-au redus cu peste 30 % comparativ ce cele existente la începutul anului 1990. În prezent efective mai mari sunt crescute în judeţele Timiş, Botoşani, Iaşi, Sibiu şi Neamţ.

1.3 RASA KARAKUL DE BOTOŞANI

În ţara noastră indivizi de rasă Karakul a fost introduşi pentru prima dată în anul 1910 când din Buhara s-a adus un lot de 160 indivizi, însă ulterior au mai fost importate efective mai reduse atât din URSS cât şi din Austria şi Germania (de la crescătoria de selecţie din apropierea oraşului Halle).

În ţara noastră oile Karakul manifestă o rezistenţă organică scăzută faţă de condiţiile mediului natural şi o sensibilitate sporită faţă de bolile parazitare. Cercetătorii ex-sovietici au remarcat totuşi valenţa ecologică sporită a rasei (Sarafutdinov, 1971), însuşire remarcabilă care, folosită pe scară largă în selecţie, concură la crearea efectivelor de oi Karakul cu o productivitate accentuată, capabile să se adapteze mai bine la condiţii diverse de creştere.

Fisiere in arhiva (3):

  • PARTEA 1.doc
  • PARTEA 2.doc
  • PARTEA 3.doc

Alte informatii

UNIVERSITATEA DE ŞTIINTE AGRICOLE ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ „ION IONESCU DE LA BRAD” IAŞI FACULTATEA DE ZOOTEHNIE