Influența Condițiilor Variate de Aprovizionare Hidrică și a Formei de Conducere asupra Creșterii și Rodirii Soiului Cabernet Sauvignon

Capitolul 1

VITICULTURA: ISTORIC, DEZVOLTARE, IMPORTANŢĂ

1.1 SCURT ISTORIC AL VITICULTURII

Momentul luării în cultură a viţei de vie nu este cunoscut cu certitudine, probabil fiind acum circa 8.000 ani, în Neolitic. În acea perioadă de început a agriculturii oamenii recurgeau la tehnici minimale de cultură.

În orânduirea sclavagistă a avut loc expansiunea pe arii extinse a culturii viţei de vie, lucru datorat vechilor egipteni, tracilor, romanilor, grecilor, sumerienilor, fenicienilor ş.a. Tot aceasta este perioada de apariţie şi perfecţionare a tehnicilor de cultură precum irigaţiile, organizarea teritoriului, desfundarea terenului, fertilizarea, folosirea distanţelor diferite de plantare etc.

Orânduirea feudală se caracterizează printr-un regres datorat migraţiei popoarelor, prin distrugerea de plantaţii şi de scrieri dar şi prin involuţii de natură tehnologică ca de exemplu limitarea adâncimii de desfundat şi a numărului praşilelor (Oşlobeanu M. şi colab. 1979).

Orânduirea capitalistă a adus cu sine dezvoltarea industrială care nu a putut ocoli domeniul viticol. În această perioadă se generalizează desfundatul cu întoarcerea brazdei, introducerea spalierului din lemn, a foarfecii de vie, găsirea mijloacelor de combatere a filoxerei (prin altoire sau cultivarea de

soiuri rezistente, în special hibrizi direct producători de provenienţă americană), crearea de noi soiuri, introducerea mecanizării, chimizării şi irigaţiei pe arii extinse.

Pe teritoriul României de astăzi se poate considera că viticultura are o existenţă milenară. Practic, dovezile arheologice şi scrierile învăţaţilor antici i-au făcut pe unii autori români să considere că suntem în patria naturală a viţei ( Teodorescu şi colab. 1966). A. Griesbach (citat i Neamţu I. 1991) afirma că.. patria viţei de vie trebuie căutată în ţinuturile păduroase ale Pontului şi ale Traciei până dincolo de Dunăre, ţinuturi bogate în liane.

Mărturie a intinselor suprafeţe ocupate de viţa de vie este hotărârea regelui dac Burebista de a reduce o parte a suprafeţelor viticole existente dar şi prezenţa în vocabularul limbii noastre a unor cuvinte de origine geto-dacă care fac parte din terminologia viticolă (strugure, butuc, curpen) alături de unele podgorii considerate dacice (ex : Drăgăşani).

1.2 IMPORTANŢA VITICULTURII

Importanţa rezultă din principalele valenţe ale sale între care se detaşează cea de îndeletnicire tehnică, ştiinţă cu caracter sintetic şi activitate didactică.

Importanţa social-economică. Cultura viţei de vie, ca ramură a agriculturii, se constituie într-o activitate productivă pentru un număr variat de oameni, în funcţie de condiţiile specifice ale fiecărei ţări.

Mărimea suprafeţelor, dotarea tehnică, gradul redus de mecanizare al unor lucrări, fac ca viticultura să constituie o sursă de existenţă atât pentru persoanele antrenate în mod direct în această activitate cât şi pentru cele din sectoarele adiacente.

Valorificarea terenurilor slab productive. Viţa de vie prezintă o capacitate mare de adaptare, fiind cultivată cu succes atât pe terenurile fertile cât şi pe cele mai puţin fertile. Ea valorifică bine terenurile frământate, nisipurile (ex: podgoria Sadova - Corabia) dar şi terenurile erodate. Este cazul centrelor viticole Pietroasele, Cotnari, Jidvei, Drăgăşani, unde calitatea excepţională a vinurilor obţinute se constituie într-un exemplu elocvent.

Stimularea producţiei industriale. Cultura viţei de vie necesită cantităţi importante de pesticide, impulsionând producţia şi cercetarea în domeniu în vederea obţinerii unor produse cât mai ecologice. Înfiinţarea şi întreţinerea plantaţiilor viticole reclamă existenţa unor materiale (spalieri, sârme, foarfeci ş.a.) dar şi a unei sisteme de maşini corespunzătoare pentru care ţările viticole se constituie într-o importantă piaţă de desfacere.

Furnizoare de materii prime. Strugurii sunt produsul principal al acestei îndeletniciri, ei constituind o sursă de materii prime pentru alte activităţi, direcţia principală de valorificare a acestora constituind-o industria vinicolă (obţinerea de vin, vermut, vinuri spumante şi spumoase, distilate de vin ş.a.). Subprodusele fac şi ele obiectul unor prelucrări ulterioare pentru a se obţine ulei (din seminţe) sau combustibil şi îngrăşăminte organice (din coarde).

Rolul peisagistic al cultivării viţei de vie derivă din dorinţa de a îmbina utilul cu plăcutul. Verdeaţa care ne înconjoară mergând printr-o plantaţie viticolă, răcoarea bolţilor, frumuseţea şi rusticitatea peisajului fac din podgorii adevărate locuri generatoare de senzaţii stenice, binefăcătoare pentru trup şi spirit.