Influenta Hranei vii in Dieta Pestilor de Acvariu

Imagine preview
(8/10 din 2 voturi)

Acest proiect trateaza Influenta Hranei vii in Dieta Pestilor de Acvariu.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 62 de pagini .

Profesor indrumator / Prezentat Profesorului: Pasarin Benone

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 6 puncte.

Domeniu: Agronomie

Cuprins

Introducere 4
Capitolul 1 SPECII DE ORGANISME ACVATICE UTILIZATE ÎN DIETA PEŞTILOR DE ACVARIU 6
1.1. Rotiferele 6
1.2. Oligochetele 9
1.3. Copepodele 11
1.4. Cladocerele 13
1.5. Amfipodele 17
Capitolul 2 CERINŢE NUTRIŢIONALE ALE PEŞTILOR DE ACVARIU 20
2.1 Raţia alimentară 20
2.2. Regimul alimentar 20
2.2.1. Cerinţele de proteine 22
2.2.2. Cerinţele de lipide 23
2.2.3. Cerintele de glucide 24
2.2.4. Cerinţele de substanţe minerale 24
2.2.5. Cerinţele de vitamine 25
2.2.6 Aditivi furajeri 27
2.3. Tipuri şi forme de hrană 28
2.4. Principiile hrănirii peştilor exotici 35
Capitolul 3 METODE DE OBŢINERE A HRANEI VII 37
3.1. Obţinerea de infuzori 37
3.2. Obţinerea de microviermi 38
3.3. Obţinerea de crustacee inferioare 39
3.4. Obţinerea de arthemia salina . 41
3.5. Obţinerea de oligocheţi 43
3.5.1. Obţinerea culturii de Enchytraeus albidus 43
3.5.2. Obţinerea culturii de Tubifex tubifex 45
3.5.3. Obţinerea culturii de Lumbricus terrestris . 46
Capitolul 4 REZULTATE OBŢINUTE CU PRIVIRE LA INFLUENŢA HRANEI VII ÎN DIETA PEŞTILOR DE ACVARIU DIN SPECIA XIPFO (XIPHOPHORUS HELLERI – HECKEL) 48
4.1. Materialul biologic utilizat 48
4.2. Indicatorii urmăriţi 51
4.3. Metoda de lucru utilizată 51
4.4. Rezultate obţinute 53
CONCLUZII ŞI PROPUNERI 57
BIBLIOGRAFIE 58

Extras din document

Introducere

Istoria şi arheologia demonstrează faptul că rădăcinile acvaristicii se pierd în negura vremilor. Interesant este faptul că, la un moment dat, în mentalitatea omului primitiv s-a petrecut o schimabre calitativă, de proporţii, în acest fel el trecând de la condiţia de pescar acerb la aceea de ocrotitor. Desigur, acest lucru a fost posibil în societăţi bine sedimentate, nenomade, cu un grad de bunăstare evident.

Acvaristica reprezintă una dintre posibilităţile de evaluare a gradului de civilizaţie, pentru lumea antică. Un loc privilegiat, ca sursă de studiu a îndeletnicirilor în acvaristica veche, îl constituie Egiptul. Pe pereţii piramidelor s-au găsit scene care zugrăvesc personalităţi religioase, faraoni şi regi care, în intimitatea aşezărilor lor, creşteau şi hrăneau specii diverse de peşti, aduse din Nil, specii care nu se asemănau cu cele care intrau, în mod frecvent, în hrana zilnică.

Acvaristica actuală presupune atâtea definiţii şi roluri câte tendinţe acvariofilice există, câţi acvarişti există, şi ceva pe deasupra. Dacă ar fi să riscăm o definiţie generală, presupus ştiinţifică, a acvaristicii, aceasta ar putea să fie următoarea: “Acvaristica este o ramură a acvaculturii, practicabilă într-un mediu protejat, care se ocupă cu descrierea, creşterea, reproducerea şi valorificarea unor specii de peşti şi a plantelor compatibile acestora”.

La modul general însă, indiferent de sursa bibliografică, acvaristica este definită astfel:

• ştiinţă a mediului acvatic, ştiinţă ce presupune obţinerea unor producţii diverse, vegetale sau animale, într-un mediu restrâns;

• ramură a biologiei aplicate;

• grădină zoobotanică, constituită la scară redusă;

• un domeniu de cercetare ştiinţifică pentru ihtiologi, hidrobiologi, hidrochimişti, geneticieni, nutriţionişti, farmacişti, zootehnişti etc.;

• un mediu propice de experimentare, pentru crearea de rase şi varietăţi noi de animale şi plante;

• posibilitate de salvare şi reproducere a speciilor pe cale de dispariţie;

• posibilitate de studiu a bolilor peştilor şi de experimentare a unor medicamente noi;

• posibilitate de studiu comportamental, etologic şi de aclimatizare a speciilor;

• responsabilitate şi o posibilitate de resposabilizare, mai ales la copii;

• un biotop şi o biocenoză specifice;

• un microunivers;

• fereastră spre o lume fascinantă;

• un hobby;

• posibilitate de reeducare;

• posibilitate de tratament naturist (acvarioterapie, kinetoterapie);

• victorie împotriva ruperii de natură;

• un mediu ambiant în cadrul locuinţelor private, a locurilor publice şi a celor cu regim special (penitenciare, şcoli de reeducare, cămine de bătrâni, cabinete medicale, spitale etc.);

• posibilitate de păstrare a intimităţii, într-o societate modernă şi nivelatoare;

• un confort fizic şi psihic;

• compoziţie antropică;

• sursă suplimentară de venituri financiare;

• activitate interdisciplinară;

• un mediu de studiu pentru gradul de toxicitate a unor substanţe chimice;

• industrie;

• un colţ de natură

• activitate didactică şi pedagogică.

Pentru ţara noastră, datele certe privitoare la practica de creştere a peştilor exotici datează din sec.XIX, relativ târziu şi modest, faţă de ceea ce se întâmplă în Europa acelor vremuri, primii adepţi ai acvaristicii fiind diverşi boieri de ţară şi oraş, dar şi cadre militare superioare, existând ordonanţe care aveau, în casele ofiţerilor, rolul direct de a îngriji peştii exotici.

Începând cu anul 1958, la Constanţa, funcţionează cel mai mare acvariu din ţară, la care se adaugă alte acvarii publice, în diverse judeţe, de dimensiuni şi volume mai mari sau mai mici (Galaţi, Tulcea, Cluj, Tg. Mureş) sau secţii de acvaristică destinate vizitării, în cadrul muzeelor de istorie naturală (Iaşi, Timişoara, Craiova etc.)

Acvaristica de masă, la ora actuală, în România, este răspândită în general la oraşe, în sprijinul acestei situaţii venind şi diverse asociaţii ale acvariofilor, asociaţii care încurajează practica amintită, precum şi magazinele tip “Pet Shop”, care au apărut după anul 1990 şi care comercializează specii diverse şi valoroase de peşti exotici, echipamente şi accesorii, la preţuri relativ scăzute.

Capitolul 1

SPECII DE ORGANISME ACVATICE UTILIZATE IN DIETA PEŞTILOR DE ACVARIU

1.1. Rotiferele

Speciile de animale care aparţin clasei Rotiferae, trăiesc în diverse medii, mai mult sau mai puţin umede, începând cu cele mai neînsemnate jgheaburi cu apă şi până la cele mai mari lacuri, precum şi în nisipurile umede, însă aproape lipsesc în apele curgătoare oligotrofe.

Rotiferele sunt reprezentate atât de formele adulte cât şi diverse stadii de dezvoltare, cu dimensiuni reduse, de până la 2 mm.

Încadrarea zoologică

Încrengătura: TROCHELMINTAES

Clasa: ROTIFERE

Genul: ROTARIA

Posedă foarte multe specii, în diverse medii acvatice.

Fisiere in arhiva (1):

  • Influenta Hranei vii in Dieta Pestilor de Acvariu.doc