Istoria Mierii de Albine

Imagine preview
(8/10 din 1 vot)

Acest proiect trateaza Istoria Mierii de Albine.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier docx de 13 pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 4 puncte.

Domeniu: Agronomie

Cuprins

CUPRINS
1.Mierea-istoric pag.3
2.Clasificarea mierii pag.3
3.Proprietatile fizice ale mierii pag.4
4.Compozitia chimica a mierii pag.4
5.Utilizari pag.7
6.Valoarea alimentara si dietetica pag.7
7.Alte proprietati ale mierii pag.10
8.Mierea in istorie pag.11
9.Tipuri de miere pag.12
10.Bibliografie pag.13

Extras din document

1.Mierea-istoric

Mierea de albine a fost prima substanță dulce folosită de om, fiind prețuită în special de preoți în cadrul diverselor ritualuri. Există suficiente mărturii că în civilizațiile antice mierea era folosită, printre altele, la prepararea unei băuturi alcoolice la care se adăuga polen și levuri din faguri, însă, cele mai vechi documente referitoare la miere sunt două fragmente scrise în limba sumeriană. De la egipteni au rămas mărturii privind modul de recoltare și folosire a mierii. Babilonenii și diferitele civilizații străvechi din India și China, utilizau mierea atât ca medicament cât și la ritualuri și ceremonii. În Vechiul Testament găsim scris "miere" de peste 60 ori. În Grecia antică s-a scris mult despre producerea de miere. Hipocrate recomanda mierea pentru vindecarea unor afecțiuni (gastro-intestinale, renale, respiratorii) și pentru tratamentul plăgilor. Dioscoride, autorul unei cărți în cinci volume, „De Materia Medica”, trata plăgile fistulizate folosind mierea în aplicații locale. Pliniu indica mierea în asociere cu untură de pește la tratarea rănilor infectate. Musulmanii foloseau mierea ca un leac bun pentru orice boală. Folosirea mierii în alimentație (ca hrană, băutură, conservant), în medicină, în ritualurile religioase a fost în continuă creștere până la descoperirea zahărului din trestie și sfeclă. În anul 1871 a fost descoperită invertaza, (o enzimă care grăbește conversia zahărului în glucoză și fructoză.

2.Clasificarea mierii

• După proveniență:

o - miere de flori, (florală), provenită din prelucrarea nectarului și polenuluicules de albine din florile plantelor melifere.

o - miere de mană, (extraflorală), provenită de pe alte părți ale plantei, în afară de flori; poate fi de origine animală sau vegetală.

• După speciile de plante melifere de la care albinele au adunat nectarul:

o - miere monofloră, provenită integral, (sau în mare parte), din nectarul florilor unei singure specii: (salcâm, tei, floarea soarelui, mentă)

o - miere polifloră, provenită din prelucrarea unui amestec de nectar de la florile mai multor specii de plante.

• După modul de obținere:

o - în faguri (se livrează în faguri),

o - scursă liber din faguri ,

o - extrasă cu ajutorul centrifugii ,

o - obținută prin presarea fagurilor ,

o - topită (fagurii sunt încălziți).

• După consistență:

o - lichidă (fluidă),

o - cristalizată (zaharisită).

• După culoare: - incoloră, galben-deschisă, aurie, verzuie, brună sau roșcată.

• După aromă, diversele sorturi de miere, se apreciază prin miros și degustare, indicându-se denumirea speciei de plante din care provin.

La clasificare se mai poate lua în considerare și: compoziția chimică, puritatea, puterea calorică.

3.Proprietăți fizice

Mierea este un aliment cu gust dulce și parfumat, cu aspect semifluid, vâscos sau cristalizat și culoare specifică, având un conținut mare de zaharuri și substanțe minerale, vitamine, enzime, acizi organici.

Culoarea. În raport cu substanțele colorate care se găsesc în nectar și care sunt pigmenți vegetali-caroten, clorofilă, xantofilă- culoarea mierii diferă de la incolor până la neagră. La mierea de nectar predomină culoarea galbenă. Mierea strânsă la începutul primăverii are o culoare de un galben viu, până la portocaliu. Cu timpul, mierea își pierde culoarea inițială, de obicei se închide la culoare, iar în timpul cristalizării se deschide.

Producerea mierii

Producerea mierii de către albine este un proces complex de transformare a materiei prime în miere, începând cu recoltarea și terminându-se cu căpăcirea celulelor din faguri. Albinele lucrătoare recoltează nectarul sau mana cu ajutorul aparatului bucal (trompa) și le înmagazinează un timp în gușă, unde sunt amestecate cu salivă, iar la sosire transferă conținutul zaharat albinelor din stup, care îl prelucrează în continuare, până se obține produsul finit.

4.Compoziție chimică

Există numeroși factori care influențează compoziția chimică a mierii: calitatea și compoziția materiei prime (nectar sau mană), abundența acesteia, factorii climatici, modul de exploatare a albinelor, modul de recoltare, condiționare și conservare. Mierea obținută va avea caractere specifice condițiilor în care s-a produs.

Elementele care intră în compoziția mierii pot fi împărțite în trei grupe: apă,substanțe zaharoase, substanțe nezaharoase.

Constituenți majori

Constituenții majori ai mierii sunt apa și substanțele zaharoase, care reprezintă 99% din miere.

În mod normal, mierea recoltată, prelucrată și conservată în condiții bune are umiditatea între 17-18%. Nectarul adus în stup are un conținut mare de apă (peste 50%), dar căpăcirea se face numai după ce umiditatea este de maxim 20%, procentul de apă din miere fiind invers proporțional cu gradul de umplere al fagurilor. Umiditatea atmosferică ridicată determină creșterea umidității din stup, cât și o umiditate ridicată a mierii, datorită proprietăților higroscopice ale

Fisiere in arhiva (1):

  • Istoria Mierii de Albine.docx

Alte informatii

Universitatea de Stiinte Agricole şi Medicina Veterinara a Banatului Timisoara