Linie de centrifugare și purificare cu funcționare continuă pentru o capacitate de prelucrare de 13000 tone sfeclă în 24 ore

Să se proiecteze o linie de centrifugare şi purificare cu funcţionare continuă pentru o capacitate de prelucrare de 13000 tone de sfeclă în 24 de ore

Introducere

Din timpurile cele mai îndepărtate, omul a apreciat în alimentaţia sa substanţele dulci. Denumirea de zahăr, aproape comună în toate limbile, derivă probabil din limba sanscrită

„ sankara”. Din India, trestia de zahăr trece în China, şi către sfârşitul secolului V în Persia. După cucerirea Persiei, arabii introduc trestia de zahăr în Arabia, Siria, Egipt şi în insula Cipru; apoi în sudul Franţei, în Spania şi în insulele Canare. O dată cu descoperirea Americii, trestia de zahăr este dusă în insulele Antile şi în America Centrală (Mexic), apoi în America de Sud (Brazilia).

Încă din anul 1747, chimistul A. S. Marggraf a constatat că unele specii de sfeclă (mangoldul alb şi mangoldul roşu) conţin un zahăr identic cu cel din trestie. Abia către sfârşitul secolului al XVIII-lea, F. K. Achard, elevul lui Marggraf, reuşeşte să extragă zahărul din sfeclă.

Pană să ajungă la stadiul actual de dezvoltare, industria zahărului din sfeclă a avut de parcurs un drum lung. Cultura sfeclei de zahăr a fost introdusă la noi in ţară intre anii 1873-1876, perioadă în care s-au construit cu capital străin primele fabrici şi anume: la Chitila şi la Sascut. În ceea ce priveşte judeţul Mureş fabrica de zahăr de la Targu-Mureş se înfiinţează în anul 1893 iar cea din Luduş abia în 1960.

Zahărul este un aliment necesar si mult apreciat, datorită calităţilor sale şi anume: gust dulce, valoare energetică şi putere bacteriostatică. Zahărul este asimilat complet şi repede de organismul uman producând căldură şi energie musculară. Zahărul constituie materia primă de bază la fabricarea produselor zaharoase; se foloseşte de asemenea la fabricarea produselor de patiserie, la fabricarea unor sortimente de conserve (dulceaţă, gem, compot, marmeladă). Zahărul este o substanţă aproape chimic pură care conţine:

- zaharoză 99,6-99,8%;

- substanţe minerale 0,2;-0,3%

- umiditate 0,1-0,15%;

Sfecla de zahăr împreună cu trestia de zahăr sunt cele două plante care produc astăzi toată cantitatea necesară de zahăr pe glob. Trestia de zahăr creşte în ţinuturi cu clima caldă, în timp ce sfecla de zahăr este cultivată aproape în toate ţările cu climă temperată. Zahărul din trestie se obţine în condiţii mai avantajoase decât zahărul din sfeclă, atât în ceea ce priveşte cultura, cat şi fabricarea. Trestia dă un randament superior de zahăr la hectar faţă de sfeclă, iar mana de lucru costă mai puţin in ţările producătoare de trestie, pentru că:

- aceeaşi butaşi dau mai multe recolte;

- munca locuitorilor din colonii este prost plătită de către proprietarii de culturi de trestie.

De asemenea, fabricarea zahărului din trestie este mai rentabilă decât din sfeclă pentru următoarele motive:

- durata campaniei este mai lungă decât in cazul sfeclei;

- purificarea sucului din trestia de zahăr se face mai uşor decât a zemii de difuziune din sfeclă;

- forţa motoare şi cantitatea de vapori necesară procesului tehnologic este furnizată prin combustia resturilor celulozice ale tulpinilor de trestie;

- melasa rezultată de la fabricile de zahăr din trestie este întrebuinţată ca materie primă pentru fabricarea unei băuturi căutate-romul.

Cu toate acestea, sfecla de zahăr este cultivată in Europa de 160 de ani şi acoperă cerinţele de zahăr ale ţărilor care o conduc. Acest succes se explică prin foloasele culturii sfeclei de zahăr pentru agricultură şi industrie şi anume:

- sfecla se adaptează uşor la diferite condiţii de climă şi sol;

- sfecla prezintă importanţă deosebită in asolament; ca plantă premergătoare, ea ridică recolta plantelor ce urmează a fi semănate;

- sfecla de zahăr este planta de cultură care, cu excepţia trestiei de zahăr, asigură cel mai mare număr de calorii şi extrage din sol cele mai multe substanţe nutritive de pe unitatea de suprafaţă;

- în urma culturii sfeclei de zahăr, o parte din substanţele extrase din sol se întorc în gospodării sub formă de capete cu frunze şi borhot. Aceste nutreţuri constituie o hrană deosebit de bună pentru animale;

- nămolul şi spuma de var care rezultă din fabricaţie se folosesc ca îngrăşământ şi amendament pentru solurile acide;

- din borhot se fabrică clei pectinic, iar melasa serveşte ca materie primă pentru diferite industrii fermentative, de exemplu: fabricarea alcoolului etilic, a glicerinei, a drojdiei de panificaţie; (http://www.scribd.com/)