Monografia Satului Jieț - Valea Jiului

Introducere

Daca patrunzi in Valea Jiului dinspre Obarsia Lotrului, prin pasul Groapa Seaca, urmand serpuirea soselei Transalpina, cobori intr-un sat pitoresc ce poarta numele raului ce il strabate:Jiet.

Asezat la poala dinspre nord a Parangului, din lunca pana pe versantii domoli ai vaii, satul pare ca sta ascuns intre cele doua dealuri piemontane ce coboara pana in orasul Petrila, de care apartine satul. Din Jiet, orasul nu se vede, se vad doar muntii cei mai sudici ai masivului Sureanu: Rosia, Muncelul Dobraii, Dealu Popii si Varful lui Patru. Desi ritmul rapid al modernizarii a alterat autenticul traditional al satului, el pare totusi un colt de rai ascuns intre munti.

Vechimea satului Jiet nu se cunoaste; el apare in documente abia in 1770, insa cu siguranta a fost intemeiat cu mult inainte. Exploatarea nerationala a carbunelui in cariere de suprafata a fost cat pe ce sa ii curme existenta; in 1988 se planuia ca oamenii sa fie stramutati. Interventia catorva sateni la insusi Nicolae Ceausescu a tergiversat lucrurile, iar Revolutia de la 1989 a pus capat la ceea ce avea sa fie o adevarata crima social-culturala. In prezent, satul este format din 8 catune, cu un numar de 176 gospodarii, locuite de aproximativ 700 de oameni. In afara de doua familii de unguri si noua de rromi, restul sunt romani autohtoni, cunoscuti in Valea Jiului ca “momârlani”.

Desi principala ocupatie traditionala a momârlanilor era pastoritul, astazi majoritatea satenilor lucreaza in minerit. Doar o mica parte sunt angajati in industria lemnului, si la fel de putini in alte sectoare economice.

Satul beneficiaza de o infrastructura buna; legaturile cu orasele Petrosani si Petrila sunt facilitate de drumuri cu asfalt, tranzitate zilnic de masinile ce transporta persoane in regim de Maxi-taxi.

Satul are doua biserici, dispensar, camin cultural si trei magazine. 95% din gospodarii beneficiaza de apa curenta si 100% de electricitate. Nu lipseste nici iluminatul public, insa lipseste cu desavarsire reteaua de canalizare. Locuitorii mai beneficiaza de TV prin cablu si internet.

Pe teritoriul satului functionau doua mine, una din ele inchisa in 1997, in cealalta inca se exploateaza carbune. In incinta minei inchise functioneaza in prezent doua gatere si o fabrica de geamuri.

Pe langa frumusetea peisajului,ceea ce poate atrage in satul Jiet sunt traditiile,inca pastrate de oameni,desi intr-o mica masura. Nedeile de Pasti si Pitaraii de Craciun sunt obiceiurile colective la care participa numerosi alogeni.

Din nefericire, zona nu este exploatata din punct de vedere turistic. Autoritatile romane au prezentat turismul ca alternativa viabila la minerit, insa administratia locala nu a incurajat deloc dezvoltarea turismului rural. Locuitorii satului, prea ocupati cu serviciul si cu munca din gospodarie, dar mai ales intru totul dezinformati, nu cunosc valoarea nepretuita a traditiilor mostenite si renunta la ele in ritm alert, atrasi sau constransi de modernitate si norme europene. Cat despre valorificarea lor,nici nu poate fi vorba.

O prezentare mai larga a ceea ce inseamna satul Jiet, locuitorii sai, istoria si traditiile lor autentice, identitatea lor culturala poate deschide drumul crearii unui ecomuzeu, ca unica modalitate de dezvoltare armonioasa a unui viitor ancorat in trecut.

1. Momârlanii: etnonim, caracteristici psihice şi fizice, elemente de cultură şi civilizaţie

Nu am putea spune nimic despre satul Jieţ, fără a vorbi mai întâi despre oamenii care îl locuiesc: momârlanii. Ei formează populaţia veche, autohtonă a Văii Jiului, o zonă etnografică cu un specific bine definit şi unitar, astfel că ar fi imposibil de realizat monografia unui sat de momârlani fără a-l introduce în contextul mai larg al regiunii.

Până în urmă cu aproape un secol, momârlanii erau numiţi jieni. Etnonimul jian, jieni denumeşte locuitorii de pe Jii, fiind format din rădăcina Jii, care indică locul de origine, şi sufixul an, după tiparul cuvintelor ce definesc apartenenţa la o zonă geografică: oltean, ardelean, muntean etc. Numele râului Jii, Jiu pare să fie de origine geto-dacă, aşa cum putem deduce din celelalte limbi indo-europene de tip satem: jivah (sanscrită), gyvas (lituaniană), jiv (slava veche) au sensul de vioi, iute, violent. Romanii l-au tradus prin Rabon (sălbatic, turbat). De la numele roman al Jiului s-a păstrat până nu demult în graiul momârlanilor cuvântul rabol, adjectiv aplicat la oameni, animale, anumite fenomene ale naturii: om rabol- om impulsiv, cal rabol- cal nărăvaş, vânt rabol- vânt turbat. Sinonimul pentru jian, care l-a şi înlocuit aproape în totalitate, este etnonimul momârlan, a cărui origine a trezit şi încă mai trezeşte numeroase polemici. S-a emis de pildă teoria că provine din maghiarul maradvany – rămăşiţe, sau din expresia mă, mârlane. Nimic mai fals. Un localnic din satul Maleia, Cic Petru (poreclit de italienii muncitori forestieri) Buca, născut în 1835 şi decedat în 1938, a lămurit enigma: mamarlani este porecla dată de italienii udinezi jienilor, însemnând în dialectul lor sugari neînţărcaţi, amuzându-se astfel pe seama faptului că momârlanii consumă frecvent lapte, furând mâncarea copiilor. Această ipoteză nu s-a putut verifica în regiunea Udine, dar provenienţa cuvântului din latinescul mamma-ţâţă este destul de probabilă. Se pare că între italieni şi momârlani se stabiliseră relaţii călduroase; până şi astăzi, momârlanii îl numesc pe omul străin dar de treabă ’talian. Pentru ceilalţi străini, există denumirea de barabe, cuvânt derivat din germanul barauber ( hoţi din construcţii- puşcăriaşi aduşi în Valea Jiului pentru a executa muncile pe care forestierii italieni le considerau nedemne). Prin extensie, de la cuvântul barabă, momârlanii au numit vrăbiile barabeţi, dat fiind că sunt păsări hoaţe, care fură cuibul rândunelelor şi mâncarea găinilor şi de care nu te poţi dezbăra.