Nutriție animală

Tema proiectului

1. Să se calculeze valoarea energetică a TSD, EA, UN, UF și transformările energetice suferite în organism de nutrețuri cunoscând compoziția chimică brută, coeficienții de digestibilitate și digestibilitatea energiei:

Nutreț Specificare PB% GB% CB% SEN% dE%

Fân

lucernă Comp. chimică brută% 15,0 3,1 27,5 33,4 0,58

CD% 70 49 47 65

2. Să se întocmească 2 rații pentru o vacă de 600 Kg, cu o producție de 10kg lapte/zi cu 4% G ( vară/iarnă ) și o ratie pentru scroafe în lactaţie şi vieri.

ALIMENTATIA VACILOR DE LAPTE – O ABORDARE DIN PUNCT DE VEDERE EXTENSIONIST

În domeniul nutritiei animale se cunosc, cu suficienta exactitate, cerintele nutritive ale speciilor de interes economic, compozitia chimica si, implicit, valoarea nutritiva a materiilor prime furajere, precum si modul în care acestea determina raspunsul organismului animal: starea de sanatate, starea de întretinere si productiile realizate.

Formularea unei retete furajere se refera la corelarea normelor de hrana pe categorii de productie si niveluri de productie cu valoare nutritiva a furajelor, tinând cont de restrictiile impuse de parametrii ratiei furajere.

Evaluarea furajelor se face prin stabilirea compozitiei chimice. Continutul în nutrienti al diferitelor furaje variaza foarte mult, însa schema generala a compozitiei chimice este cea prezentata mai jos.

Zaharul se gaseste în celulele plantelor în crestere si în unele subproduse, ca de exemplu melasa. Amidonul este componentul principal al grauntelor de cereale.

Fibra constituie sistemul de sustinere a tesuturilor vegetale, fiind cunoscuta si sub de numirea de peretii celulari. Este compusa din hemiceluloza, celuloza, lignina si silicati.

Celuloza si în oarecare masura, hemiceluloza sunt constituite din moleculele de glucoza, ca si amidonul, dar care sunt legate diferit. Lignina nu este un carbohidratat propriu-zis. Acest component este aproape nedigerabil, iar digestibilitatea totala a unui furaj este diminuata drastic de un continut ridicat în lignina, asa cum este în cazul plantelor mature.

Exista trei metode de determinare a continutului în fibra a furajelor. Cea mai veche metoda consta în determinarea fibrei brute. Fibra bruta este ceea ce ramâne în urma spatiilor succesive cu solutii acide si alcaline si nu reprezinta o valoare certa pentru o parte din lignina si din hemiceluloza se pierde în timpul tratamentelor. Chiar si celuloza nu se regaseste în totalitate în febra bruta.

Fibra acid detergenta (FND) este compusa din FAD si hemiceluloza si reprezinta cea mai exacta forma de estimare a fibrei continuta în furaje. Adesea este denumita drept “pereti celulari” si este puternic corelata cu ingesta voluntara de hrana, cu digestia rumenala si cu rumegarea. Fiind forma de estimare cea mai corecta a continutului în fibra al furajelor, FND este cea mai indicata în formularea ratiilor furajere pentru vacile de lapte.

Lipidele . Ratiile tipice pentru rumegatoarele adulte contin de regula între 3-5% grasimi din totalul de substanta uscata (SU). Un continut lipidic al ingestei mai mare de 6% din SU reduce considerabil consumul voluntar de hrana si continutul în proteina al laptelui datorita faptului ca este depresata activitatea bacteriilor celulozolitice si scade în felul acesta digestia fibrei. Produsele comerciale cu grasimi protejate (utilizate ca suplimente lipidice) nu afecteaza metabolismul microbiontilor ruminali si nu depreseaza digestia fibrei. Cantitatea de lipide care ajunge în duoden depaseste cantitatea ingerata cu 10 pâna la 90%, datorita sintezei ruminale. Capacitatea absorbanta a intestinului subtire al rumegatoarelor adulte este destul de mare si anume, de circa 2000 grame în 24 ore, iar digestibilitatea în intestinul subtire este de 80-90%. Grasimile contin de 2,5 ori mai multa energie decât corbohidratii.

Proteinele . Pe lânga corbohidratati si lipide, atunci când nivelul energetic al ingestiei este scazut, în grupul nutrientilor energetici intra si proteinele. Aproximativ 40-70% din continutul proteic al ingestei este degradat endoruminal de populatiile de bacterii proteolitice. Acestea utilizeaza aminoacizii atât cu scop plastic (pentru cresterea biomasei bacteriene), cât si cu scop energetic, prin determinarea aminoacizilor si transformarea lor în acizi grasi volatili ramificati. Deaminarea nu se produce doar la nivel endoruminal, ci si la nivelul metabolismului intermediar al animalului gazda, având ca efect cresterea uremiei si, implicit, a pierderilor de azot prin urina. Recircularea azotului (sub forma de uree) în organismul rumegatoarelor reprezinta un proces foarte important. Azotul rezultat din deaminarile ce au loc la nivel endoruminal si hepatic este utilizat de microbiontii ruminali în proteosinteza propie, ceea ce are ca efect cresterea biomasei bacteriene. Pe acest proces se bazeaza principiul de estimare a proteinei digestibile la nivel intestinal (P.D.I.).