Obiectul si Rolul Pedologiei in Dezvoltarea Productiei Agricole

Imagine preview
(8/10 din 1 vot)

Acest proiect trateaza Obiectul si Rolul Pedologiei in Dezvoltarea Productiei Agricole.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 92 de pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 6 puncte.

Domeniu: Agronomie

Extras din document

Pedologia este ştiinţa care studiază solurile din punct de vedere al formării şi evoluţiei lor, al însuşirilor morfologice, fizice, chimice, biologice, cât şi sub aspectul repartiţiei geografice şi utilizării lor raţionale, prin aplicarea celor mai adecvate măsuri de păstrare şi ridicare a potenţialului de producţie al acestora.

Ca obiect de studiu al acestei ştiinţe este considerat solul cu proprietăţile sale morfologice, fizice şi chimice.

Prin sol se defineşte corpul istorico-natural specific de la suprafaţa uscatului format sub influenţa condiţiilor de mediu şi caracterizat prin anumite proprietăţi, care asigură condiţii prielnice de viaţă pentru organismele vegetale.

Proprietatea fundamentală a solului de a asigura condiţii prielnice pentru dezvoltarea plantelor, constituie o caracteristică esenţială ce-l deosebeşte net de roca mamă, pe seama căreia s-a format şi poartă denumirea de fertilitate.

Fertilitatea este o însuşire specifică şi totodată o rezultantă a stadiului de formare şi evoluţie a solului, a alcătuirii şi proprietăţilor acestuia, a proceselor fizice, chimice şi biochimice care se desfăşoară în stratul superficial al scoarţei terestre.

Definiţia şi obiectul Pedologiei

Pedologia este ştiinţa care studiază solurile din punct de vedere al formării şi evoluţiei lor, al însuşirilor morfologice, fizice, chimice, biologice, cât şi sub aspectul repartiţiei geografice şi utilizării lor raţionale, prin aplicarea celor mai adecvate măsuri de păstrare şi ridicare a potenţialului de producţie al acestora.

Etimologic termenul de “pedologie” este de origine greacă provenind din cuvintele “pedon”= teren, sol, ogor şi “logos” = studiu, discuţie, vorbire, ştiinţă. Acest termen este utilizat pentru prima dată de către Frederich Fallou, în lucrarea “Pedologia sau ştiinţa generală şi specială a solului”, apărută în anul 1862. Ca obiect de studiu al acestei ştiinţe este considerat solul cu proprietăţile sale morfologice, fizice şi chimice.

În anul 1881 V.V.Dokuceaev pune bazele pedologiei ca ştiinţă şi defineşte solul ca fiind “orizontul exterior al rocilor modificat pe cale naturală de către apă, aer şi diferite organisme vii sau moarte”. Ulterior acelaşi autor modifică definiţia solului considerându-l ca un rezultat al interacţiunii mai multor factori naturali: roca generatoare, organismele vegetale şi animale, relieful, vârsta regiunii, clima cu principalele sale elemente componente, etc.

În prezent ca urmare a dezvoltării cunoştinţelor despre sol, a evoluţiei ştiinţei, în general, prin sol se defineşte corpul istorico-natural specific de la suprafaţa uscatului format sub influenţa condiţiilor de mediu şi caracterizat prin anumite proprietăţi, care asigură condiţii prielnice de viaţă pentru organismele vegetale.

Ca atribut fundamental al solului este acela de a fi mediu de viaţă al plantelor şi de a face posibilă obţinerea unor producţii vegetale. Această calitate esenţială se datorează faptului că solul este un mediu fizic, chimic şi biologic dinamic, care conferă un ansamblu de condiţii necesare creşterii şi dezvoltării vegetaţiei naturale şi cultivate, constituind cel mai prielnic suport al plantelor, spaţiu de dezvoltare a rădăcinilor, sursă de substanţe nutritive şi apă, etc.

Dintre cele mai importante caracteristici, care-l definesc ca mediu de viaţă, se remarcă următoarele:

a) solul este un corp natural care se formează şi evoluează în timp, la suprafaţa uscatului, pe seama rocilor şi sub influenţa acţiunii organismelor vegetale şi animale, a condiţiilor de climă, relief, apă, etc.

b) solul este un corp care conţine materie vie, microfloră, macrofloră, microfaună, macrofaună şi în care au loc procese specifice vieţii, asimilaţie, dezasimilaţie, sinteză-descompunere de substanţe organice, concentrare şi eliberare de energie, etc.

c) solul este un mediu în care elementele de nutriţie sunt reţinute şi acumulate sub formă de compuşi organici, îndeosebi sub formă de humus, materie organică specifică numai solului şi care sunt eliberate treptat prin mineralizarea componentei organice.

d) Solul este un corp cu o compoziţie organo – minerală complexă care pe lângă rolul de rezervor al substanţelor nutritive mai prezintă şi alte însuşiri cum sunt cele de adsorbţie cationică, anionică, moleculară, de reacţie, capacitate de tamponare, etc.

e) Solul este un corp poros, afânat , care poate fi străbătut de rădăcinile plantelor, care are capacitatea de a reţine apa, conţine aer şi are unele însuşiri termice care-I conferă condiţii pentru dezvoltarea plantelor.

Fertilitatea solului

Proprietatea fundamentală a solului de a asigura condiţii prielnice pentru dezvoltarea plantelor, constituie o caracteristică esenţială ce-l deosebeşte net de roca mamă, pe seama căreia s-a format şi poartă denumirea de fertilitate.

Fertilitatea este o însuşire specifică şi totodată o rezultantă a stadiului de formare şi evoluţie a solului, a alcătuirii şi proprietăţilor acestuia, a proceselor fizice, chimice şi biochimice care se desfăşoară în stratul superficial al scoarţei terestre.

Definiţiile care se atribuiau fertilităţii au evoluat şi ele concomitent cu dezvoltarea cunoştinţelor despre sol. Dacă în anul 1949 Wiliams defineşte fertilitatea ca fiind “capacitatea solului de a asigura producerea de recolte vegetale”, în anul 1963 Ehwald, consideră această proprietate ca fiind “capacitatea solului de a satisface cerinţele de viaţă ale plantelor în cadrul posibilităţilor create de ceilalţi factori staţionali”.

În ţara noastră C. Chiriţă, 1977 defineşte fertilitatea sau potenţialul productiv al solului ca fiind “însuşirea întregului mediu fizic de a asigura creşterea şi dezvoltarea plantelor prin acţiunea simultană a tuturor factorilor complexului său ecologic”.

În prezent prin “fertilitate se înţelege capacitatea solurilor de a pune la dispoziţia plantelor substanţe nutritive şi apă, permanent, simultan şi în cantităţi optime, de a asigura condiţiile fizice, chimice şi biochimice necesare creşterii acestora în contextul satisfacerii şi celorlalţi factori de vegetaţie”.

Fertilitatea solului în condiţii naturale, nemodificate de intervenţia omului poartă denumirea de fertilitate naturală.

Exploatarea terenurilor agricole cât şi diverse lucrări care se aplică solurilor au ca rezultat imediat modificarea însuşirilor de producţie şi respectiv crearea unei noi fertilităţi denumită culturală sau efectivă. Ca atare fertilitatea are un caracter dinamic, fiind strâns corelată cu stadiul de dezvoltare al ştiinţei şi tehnicii, al societăţii umane. Astfel se poate spune că unele soluri care în trecut erau improprii agriculturii au devenit terenuri fertile.

Fisiere in arhiva (1):

  • Obiectul si Rolul Pedologiei in Dezvoltarea Productiei Agricole.doc