Optimizarea Alimentației Armăsarilor de Reproducție

Introducere

Omenirea de la începutul ei a mers continuu pe un drum al inovaţiei,uneori paşind timid, iar alteori alergând nerăbdătoare. În ultimele secole şi preponderent în ultimele decenii inovaţia pare să fi devenit o joacă de copil, lucrurile imaginate găsindu-şi repede resursele necesare creaţiei şi intrând cu paşi grăbiţi în sfera aplicabilităţii.

Împotriva curentului nu a putut sta nici zootehnia şi nici nu ar fi avut motiv să o facă, fiindcă de pe urma inovaţiei nu are decât de câstigat. Ca parte a zootehniei, alimentaţia animalelor, a avut un rol privilegiat în procesul inovării, unul din motive fiind faptul că posibilităţile de cercetare au un spectru larg de actiune şi în acelaşi timp o durată relativ scurtă de timp de parcurs de la ipoteză până la concluzie. Astfel s-a trecut treptat de la administrarea hranei animalelor dupa obicei sau posibilităţi, la o administrare folosind mijloace matematice bazată pe stări de fapt.

Instrumentele matematice utilizate în acest caz fac posibilă compararea şi analizarea unui volum mare de date şi permit adoptarea unor decizii juste asupra unor fenomene care pot fi parametrizate şi prelucrate sub formă de date numerice.

În nutriţia şi alimentaţia animalelor, metodele matematice au implicaţii mult mai largi depăşind cadrul strict productiv şi înglobând o întreagă problematică de management nutriţional. În acest sens, printre disciplinele care s-au impus tot mai mult în activitatea de nutriţie, optimizarea matematică are un rol decisiv sub aspect tehnic şi economic.Metodele de optimizare au drept scop rezolvarea unor probleme de ordin economico-productiv prin stabilirea unei soluţii optime, considerată ideală în anumite condiţii. Altfel spus optimizarea, în nutriţia şi alimentaţia animalelor, presupune rezolvarea unei probleme clasice de management : alocarea raţională şi eficientă a resurselor existente la un moment dat în anumite cantităţi. De aici rezultă că metodele de optimizare vizează mai ales formularea raţiilor de hrană,optimizarea stocurilor de materii prime, planificarea culturilor furajere etc.

Formularea raţiilor sau reţetelor de hrană este activitatea de bază şi cea mai importantă sub aspectul alimentaţiei animalelor, dat fiind faptul că s-a ajuns la concluzia că, în ponderea costului produsului finit, costul raţiei de hrană se reflectă semnificativ,având uneori valori de până la 60-70%. Din acest motiv, eficienţa exploatării animalelor depinde foarte mult de eficienţa alimentaţiei acestora, mai ales sub aspectul echilibrului dintre costul hranei şi compoziţia ei.

Indiferent de specia sau categoria de animale pentru care se formulează o raţie de hrană, metodologia de lucru este aceeaşi şi presupune parcurgerea unei serii de etape :

- stabilirea cerinţelor de hrană - fiecare specie sau categorie de animale are cerinţe specifice de hrană exprimate sub forma cerinţelor de energie, grăsimi, proteine (inclusiv aminoacizi), substanţe minerale şi vitamine. În mod obişnuit, aceste cerinţe de hrană sunt determinate experimental şi sunt exprimate sub forma unor valori standard.

- stabilirea şi caracterizarea materiilor prime furajere – materiile prime furajere sunt definitorii nu numai pentru structura raţiilor de hrană, dar şi pentru metoda de formulare a acestora. O anumită gamă de nutreţuri se adresează unei anumite specii sau categorii de animale. După stabilirea sortimentaţiei, analiza nutreţurilor este activitatea cea mai importantă în procesul de formulare.

- stabilirea obiectivelor formulării – în concordanţă cu cerinţele de hrană, caracteristicile materialului biologic şi nutreţurile disponibile (cantităţi şi respectiv calităţi) formularea raţiilor de hrană trebuie să satisfacă o serie de obiective propuse. Nu există raţie de hrană universală, ea fiind modelată în funcţie de scopul exploatării animalelor.

- formularea propriu-zisă( optimizarea raţiei de hrană) – aceasta trebuie să satisfacă 2 condiţii : realizarea optimului sub aspect nutriţional(tehnic) şi respectiv, sub aspect economic.