Organizare și eficiența economică a pensiunii agroturistice Piriu Morii din Comuna Mânăstirea Humorului, Suceava

INTRODUCERE

Importanţa spaţiului rural

Spaţiul rural constituie un domeniu vital pentru o ţară, atât prin dimensiunile lui cât şi prin efectele complexe pe care le generează. El este principala sursă de materii prime naturale agricole şi neagricole – precum şi zona pentru depoluarea noxelor din marile aglomerări urbane, dar şi pentru recreere şi stări antistres pentru populaţie.

Importanţa deosebită pentru societate a spaţiului rural se datorează nu numai ponderii sale dominante în ansamblul unei suprafeţe de teren date dar mai ales caracteristicilor sale deosebite. Comisia pentru Agricultură a Consiliului Europei apreciază că spaţiul rural European reprezintă mai mult de 85% din suprafaţa continentului şi afectează direct sau indirect mai mult de jumătate din populaţia europeană. Importanţa acordată spaţiului rural rezultă şi din recomandarea 1296/1996 a C.E. privind elaborarea unui document special pentru această problemă sub forma Cartei Europene a spaţiului rural.

Proiectul de Cartă Europeană precizează că spaţiul rural este constituit din terenurile destinate culturii plantelor şi creşterii animalelor precum şi din spaţiul funciar neagricol, ocupat pentru desfăşurarea altor activităţi decât agricultura în mediul rural. Spaţiul rural cuprinde satele şi oraşele mici, zonele montane amenajate pentru petrecerea timpului liber şi ca rezervaţii naturale, suprafeţele folosite pentru habitat, pentru activităţi artizanale, servicii sau activităţi industriale.

Recomandarea 1296/1996 a Adunării Parlamentare a C.E. consideră că spaţiul rural cuprinde o zona interioară sau de coastă care include sate şi oraşe mici, în care majoritatea terenului este utilizat pentru:

- agricultură, silvicultură, acvacultură, pescuit;

- desfăşurarea activităţilor economice şi sociale ale

locuitorilor din zonă;

- amenajări de zone pentru petrecerea timpului liber sau

rezervaţii naturale;

- alte folosinţe cu excepţia celor de locuit.

La nivel naţional, suprafaţa spaţiului rural însumează 212 700 km2, reprezentând peste 87,1% din suprafaţa ţării, cu un număr de 2851 comune şi 12946 de sate. Populaţia care trăieşte în spaţiul rural numără 9,7 miloane de locuitori, conform Recensământului populaţiei din 2005, reprezentând 45,1% din populaţia ţării, rezultând o densitate relative slabă, de sub 46 locuitori/ km2.

Dezvoltarea durabilă a spaţiului rural

Conceptul de dezvoltare durabilă rurală sau sustenabilă a început să se contureze după Conferinţa ONU privind Mediul Înconjurător (Rio de Janeiro – 1972) şi cerarea Comisiei Mondiale pentru Mediu şi Dezvoltare(1985).

“În baza raportului Brundtland, dezvoltarea durabilă este definită ca fiind acea dezvoltare care îndeplineşte necesităţile prezentului făra a compromite posibilităţile generaţiilor viitoare în a-si satisface necesităţile.”

În sens larg, dezvoltarea durabilă are în vedere implementarea unei politici care să asigure stabilitatea pe termen lung a structurilor economice sociale şi culturale cu respectarea cerinţelor de protecţie a mediului. În ceea ce priveşte zonele rurale, dezvoltarea durabilă este asociată cu conceptul de multifuncţionalitate înţeles ca dezvoltarea activităţilor economice, a funcţiilor sociale şi culturale şi asigurarea unui nivel de viaţă decent al locuitorilor, toate într-o măsură care să permită protecţia mediului.

În concordanţă cu modelul Agricol European expus în Agenda 2000, agricultura poate juca un rol esenţial în protecţia mediului şi peisajelor, în protecţia fertilităţii solului, în asigurarea abundenţei habitatelor şi a bio-diversităţii ca şi în păstrarea tradiţiilor şi a moştenirii culturale. Conceptul de agricultură mulţi-funcţională demonstrează posibilitatea reconcilierii tuturor acestor funcţii (economice, sociale şi culturale) prin dezvoltarea producţiei agricole în armonie cu protecţia mediului şi a activităţilor de conservare a peisajului rural.

Rata înaltă a şomajului reprezintă una din cele mai sensibile probleme socio-economice din zonele rurale. Politica generala aplicată constă în crearea de noi locuri de muncă prin stimularea activităţilor economice în zonele rurale.

Având în vedere cele de mai sus, apare evident faptul că priorităţile şi măsurile ce vizează întărirea competitivităţii zonelor rurale, în special în ceea ce priveşte îmbunătăţirea condiţiilor de trai şi dezvoltarea activităţii economice, vor fi cele care vor asigura dezvoltarea durabilă a spaţiului rural. În prezent, infrastructura socială şi tehnică inadecvată precum şi slaba infrastructură a serviciilor restricţionează iniţiativa privată şi reducerea şomajului. Îmbunătăţirea standardului de viaţă din zonele rurale este percepută ca un obiectiv direct şi, în acelaşi timp ca o condiţie pentru întărirea funcţiilor economice şi sociale din zonele rurale ca şi pentru creşterea competitivităţii.

Dezvoltarea agriculturii şi a zonelor rurale, în particular a sectorului de afaceri din zonele rurale, depinde în mare măsură de nivelul de dezvoltare a infrastructurii. Îmbunătăţirea infrastructurii tehnice şi sociale la nivel naţional, regional şi local creează premisele creşterii coeziunii regionale. Cu toate acestea, datorită capacitaţii financiare limitate a autorităţilor locale, nivelul investiţiilor nu asigură întotdeauna dezvoltarea propice a zonelor rurale.

Având în vedere faptul că noţiunea de dezvoltare durabilă a spaţiului rural este una extrem de complexă şi are un rol multifuncţional, aceasta impune acţiuni atât în sectorul agricol prin intermediul Strategiei Restructurarea Sectorului Agro-alimentar şi a Dezvoltării Zonelor Rurale cât şi o corelare şi armonizare cu celelalte strategii sectoriale, elaborate la nivel naţional în domenii precum resursele umane, stimularea întreprinderilor mici şi mijlocii, învăţământul etc. Astfel, creşterea atractivităţii spaţiului rural ca spaţiu de locuire, muncă şi angajare în afaceri este o precondiţie pentru asigurarea dezvoltării sociale şi economice echitabile a ţării şi depinde de modul în care se va asigura coerenţa complementarităţii tuturor strategiilor sectoriale. În acest sens fiecare dintre strategiile sectoriale va avea un rol important în îmbunătăţirea competitivităţii zonelor rurale, prin măsuri integrate de întărire a infrastructurii tehnice şi sociale ce vor conduce la dezvoltarea sectorului de afaceri (în domeniile legate de agricultură, precum şi cele non-agricole) ca şi la promovarea valorilor culturale, naturale şi turistice ale zonelor rurale.