Orzul - germinația

A. Determinarea autenticităţii orzului şi orzoaicei

înainte de semănat

Pentru evitarea impurificării culturilor de orz şi orzoaică, înainte de semănat se trece la determinarea purităţii seminţelor sau a procentului de participare a celor două specii într-un amestec.

Caracterul de bază, cu ajutorul căruia se face recunoaşterea autenticităţii seminţelor este simetria bobului. Astfel, orzul prezintă 2/3 din boabe asimetrice şi 1/3 simetrice., într-un spiculeţ existând două boabe asimetrice (cele laterale) şi unul simetric (cel din mijloc), deci raportul este de 2:1, pe când orzoaica are toate boabele simetrice, deoarece provin numai de la spiculeţul din mijloc.

Pentru determinare se procedează în felul următor:

- se ia o probă de seminţe pentru analiză;

- se separă seminţele în două grupe: simetrice şi asimetrice;

- se determină specia la care aparţin; Ex.: dacă din proba de analiză s-au separat numai boabe simetrice, avem orzoaică; dacă din proba de analiză s-au separat 2/3 boabe asimetrice şi 1/3 boabe simetrice, atunci avem orz.; dacă numărul seminţelor simetrice este aproape egal cu cele asimetrice, atunci avem amestec de orz şi orzoaică;

La seminţele selectate raportul între boabele asimetrice şi cele simetrice este de 1,5:1, deoarece aproximativ 0,5% din boabele asimetrice sunt mai uşoare şi se pierd în timpul selectării.

B. Determinarea germinaţiei seminţelor în laborator

Germinaţia reprezintă totalitatea proceselor fizice, fiziologice şi biochimice care au loc în sămânţă cu ocazia trecerii embrionului de la starea de viaţă latentă la starea de viaţă activă.

Determinarea germinaţiei seminţelor se face cu scopul stabilirii numărului de seminţe, exprimat în procente din sămânţa pură, capabile să germineze normal în condiţii de laborator.

Importanţă:

- intră în formula de calcul a normei de sămânţă la ha;

- împreună cu puritatea la stabilirea claselor de calitate a seminţelor;

- la fabricile de bere este indice de calitate a materiei prime;

- oferă informaţii despre dezvoltarea embrionului, a condiţiilor de păstrare, aprecierea orientativă a vechimii seminţelor etc.

Factorii care influenţează germinaţia seminţelor

1. Factori interni sunt reprezentaţi de specie, dezvoltarea embrionului, permeabilitatea tegumentului seminţei, compoziţia chimică a acesteia, vechimea şi starea fitosanitară;

2. Factori externi reprezentaţi de apă, temperatură, aer, şi lumină.

Apa. Cerinţele seminţelor faţă de factorul apă sunt diferite, în funcţie de specie (tab.1).

Tabelul nr.1

Cerinţele faţă de apă a diferitelor specii cultivate

(% din greutatea seminţelor)

Specia Apa absorbită

% Specia Apa absorbită

%

Grâu 45,6 Mazăre 106,8

Secară 57,7 Fasole 104,0

Orz 48,2 Bob 106,8

Ovăz 59,8 Măzăriche 75,4

Porumb 44,4 Floarea soarelui 56,5

Mei 25,0 Cânepă 43,9

Linte 93,3 Rapiţă 51,0

Absorţia apei de către seminţe este influenţată de mai mulţi factori cum sunt: poziţia seminţei faţă de sursa de apă, structura tegumentului seminţei, temperatura apei, compoziţia chimică a seminţei etc.

Pentru seminţele puse în laborator la germinat se recomandă umectarea stratului de germinaţie cu apă distilată, dar se poate folosi şi apa curată de izvor sau fântână.

Temperatura. Din punct de vedere al temperaturii se disting trei praguri termice:

- temperatura minimă de germinaţie - este temperatura minimă la care începe procesul de germinaţie. Ex: la mazăre 1-3oC, porumb 7-8oC, sorg 10-12oC etc;

- temperatura optimă de germinaţie - este temperatura la care procesul de germinaţie decurge în cel mai scurt timp. Ex: porumb 20-30oC, fasole 20-25oC, rapiţă, muştar 15-25oC etc;

- temperatura maximă de germinaţie - este temperatura peste care procesul de germinaţie este inhibat, oprit. Ex: grâu 35oC, porumb 40oC, etc.

Aerul. Este factorul indispensabil vieţii. Dacă probele de seminţe sunt puse la germinat în locuri lipsite de aer sau insuficient aerate germinaţia nu are loc. De asemenea, dacă după germinare se întrerupe aerarea probelor de seminţe puse la germinat germenii apăruţi mor datorită intoxicării seminţelor.

Lumina. În ceea ce priveşte acest factor, majoritatea seminţelor în timpul germinaţiei sunt indiferente. S-a constatat însă, ca anumite specii cu seminţe mici, cum sunt cele de la tutun, trifoi, muştar, chimion, salvie, roiniţă, cicoare, germinează mai repede în condiţii de lumină.

Materiale utilizate la determinarea germinaţiei

Materialele utilizate în laborator pentru determinarea germinaţiei sunt următoarele: hârtia de filtru, hârtia de sugativă, nisipul, pământul şi vasele din lut poros ars şi nesmălţuite.

Hârtia de filtru şi de sugativă - sunt folosite ca strat de germinaţie deoarece datorită structurii pe care o au pot sa absoarbă o cantitate mare de apă şi să o reţină mult timp.

Ambele se folosesc ca strat de germinaţie sub mai multe forme: sub formă de rondele , plicuri, rulouri sau fâşii. (fig.1)

Fig. 1 - moduri de folosire a hârtiei de sugativă

a - plic; b, c - rulou;

Pentru a putea fi utilizată la determinarea germinaţiei seminţelor, hârtia de sugativă trebuie să îndeplinească anumite condiţii:

- structura să fie poroasă, de aşa manieră încât germenii să crească pe suprafaţa ei şi nu în interiorul acesteia;

- să fie fabricată 100% din celuloză vegetală purificată, bumbac sau lemn albită chimic sau colorată cu un colorant care să nu fie toxic pentru creşterea şi dezvoltarea germenilor;

- să fie liberă de ciuperci sau bacterii ce pot ataca proba de seminţe puse la germinat;

- să nu fie tratată de producător cu substanţe ce pot dăuna procesului de germinaţie al seminţelor.