Plante Toxice și Medicinale

Introducere,

Plantele medicinale sunt nişte adevărate mini sisteme de rezonantă, care captează din univers anumite energii specifice, care le fac să fie unice şi ireproductibile.

Remediile naturiste au fost, sunt şi vor fi unele dintre cele mai respectate forme de tratament în întreaga lume. Prin calităţile lor vindecătoare, plantele au reuşit din timpuri străvechi să vindece numeroase afecţiuni, întrecând în multe dintre cazuri chiar medicina ştiinţifică pe bază de medicamente.

De altfel şi compozitia chimică a plantelor medicinale este foarte complexă şi diferă extraordinar de mult de la o plantă la alta, atat in constituenti cat şi in proportia acestora (aspecte studiate in fitochimie).

De asemenea, există plante care consumate ca atare (fructe, frunze, rădăcini, seminţe etc.) pot produce îmbolnăviri, însă atunci când acestea sunt dozate farmaceutic şi consumate sub îndrumare medicală ele devin nişte remedii de preţ.

Aşa cum “noi” nu suntem numai nişte organe, tot astfel aceşti constituenti sunt “aşezati” in organismul plantei astfel incat să functioneze ca un tot perfect (căci Natura nu poate fii decat perfectă) atat in dezvoltarea plantei dar şi mai departe, atunci cand ea este ingerată, in actiunea terapeutică.

Ştiinta tratării şi vindecării bolilor cu plante medicinale poarta denumirea de fitoterapie.

Dacă vă ganditi de exemplu să administrati o planta medicinală care v-a fost recomandată de medicul terapeut, trebuie sa ştiti că această plantă vă aduce in universul lăuntric anumite energii, va pune in rezonantă cu una sau mai multe idei forta care sunt complexe şi UNICE şi va fi o modalitate simplă şi accesibilă de a vă imbogăti universul lăuntric cu energii care sunt TAINICE pentru majoritatea oamenilor din ziua de astăzi.

Plantele medicinale sunt scaldate in razele soarelui, işi extrag seva din solul proaspăt şi sunt mangaiate de vant pană cand culegatorii cunoscatori le vor recunoaste şi le vor culege.

Plantele medicinale urmează să fie uscate, dar aceasta nu inseamnă că işi vor pierde calitătile lor extarordinare. Intreaga lor putere şi energie vor ramane inmagazinate pe o perioadă de aproximativ doi ani. Fotografiile Kirlian, dar şi ştiinta modernă au evidentiat o aură strălucitoare in jurul plantelor, chiar şi a celor uscate, ceea ce le face superioare medicamentelor atunci cand sunt alese pentru un tratament, căci ele pot interveni şi la nivel energetic spre deosebire de medicamentele de sinteza care nu sunt decat nişte formule chimice care actionează strict pe structurile fizice şi adeseori cu urmări negative secundare importante. O plantă medicinală ajunge să aibă o anumită formă şi culoare care să-i permită să capteze o energie specifică, fiind indrumată in subtil de spiritele naturii care o ocrotesc. La nivelul speciilor sunt entităti angelice care ingrijesc creşterea plantelor şi există idei forta care sunt specifice tuturor plantelor dintr-o anumită specie. Plantele medicinale vă pot vindeca in situatii in care foarte adesea medicamentele n-au fost in stare de nimic. (Maurice Messegue şi Michael Bontemps). Să luăm un exemplu de plante medicinale despre care voi face o scurtă desriere a fiecareia şi anume: lumânărica (Verbascum phlomoides), măceşul (Rosa Canina L.), măghiran (Majorana hortensis).

Lumânărica

Verbascum phlomoides

Verbascum thapsus

Alte denumiri

Coada boului, coada vacii, coada lupului, lipan.

Răspândire

Lumânărica include o diversitate de specii. Creşte in stare sălbatică de-a lungul căii ferate,pe terenuri cu pietriş, dărămaturi, in liziere, pe marginea drumurilor, în intreaga Europă. În America de Nord intâlnim specia Verbascum nigrum, lumânărica neagră, care are flori galbene şi creşte foarte inaltă. Specia cu flori mari (Verbascum thapsus) şi cea cu flori mici (Verbascum phlomoides), denumită şi lumânărică de grădină, le întalnim în aceleaşi locuri unde întâlnim şi specia comună. Există de asemenea şi specia violetă (Verbascum phoenicum), care se cultivă în grădină. Toate aceste specii sunt utilizate în fitoterapie.

Istoric

Lumânărica era menţionată încă de discipolii lui Hipocrat în sec. V şi IV î.C. Dioscoride şi Plinius ne relatau deja că rădăcina de lumânărica era întrebuinţată în tratamentul tusei cronice. Tot de la Dioscoride aflăm că lumânărica era folosită la vopsirea părului blond.

I. Descriere

Atât specia cu flori mari cât şi cea cu flori mici sunt bienale şi pot atinge înălţimi de 1,5 – 2 m. Cele două specii se deosebesc una de cealaltă prin faptul că una are flori mai mari decât cealaltă. În plus, specia cu flori mai mari are frunzele prinse pe tulpină cu un fel de aripioară, ce se întinde până în locul unde se prinde urmatoarea frunză, în vreme ce la specia cu flori mici această aripioara este scurtă sau nu coboară deloc, în jos pe tulpină. Între cele doua specii există şi specii false. Lumânărica este o plantă impozantă ce poate atinge mărimea unui tufiş, din mijlocul căruia se înalţă o tulpină simplă, groasă, cu spice de flori aurii, care, ca şi la specia sălbatică, se unesc în ghemotoace ce sunt dispuse de jur împrejurul tulpinei. Frunzele oval-lunguieţe sunt din ce în ce mai mici pe măsură ce urcă spre vârful tulpinii şi, ca şi celelalte părţi ale plantei, sunt acoperite cu un puf foarte fin. Petale au culoare galben-aurii, iar la specia de gradină poate fi chiar albastru violet, pe fond cu dungi aurii. Spicele cu flori pot atinge lungimea de 30 cm, iar coroana în formă de roată are o lăţime de 3-5 cm. Specia cu flori mici are coroana doar pe jumătatea primei. În fiecare capsulă se dezvoltă numeroase seminţe, ce se răspândesc în jur.

Înflorire

Iulie – septembrie.

Recoltarea

Din iulie până în septembrie pe vreme însorită şi uscată se recoltează florile deschise, fără caliciul verde (nu se recoltează petalele maronii sau degradate). Se întind apoi pe ceva curat, în strat subţire şi se usucă atent şi repede. Petalele uscate la soare devin casante şi neaspectuoase. Se îndepărtează pulberea rezultată din sfărmarea perişorilor. Se păstrează planta uscată în vase transparente şi etanşe, în locuri uscate.