Politica Agricolă Comună

1. Istoricul Politicii agricole comune ( PAC )

Agricultura a constituit cel mai important domeniu de activitate in primul deceniu

deactivitate al Comunitatii.

Acest domeniu a fost acela in care s-au inregistrat primele esecuri in integrarea comunitara. Sistemul preturilor de interventie si al preturilor de referinta , precum si regulamentele de piata au dus la rezultate absurde, contrare scopurilor urmarite de politica agricola.

Preturile produselor agricole au crescut spectaculos, ajungandu-se ca produsele europene sa depaseasca cu mult preturile de pe piata mondiala. Subventiile primate de agricultori au ajunsla sume exorbitante.

Sistemul instituit de CEE a fost criticat nu doar de politicieni si cetatenii statelor

membre, dar si de alte tari exportatoare de produse agicole.

Ca o recunostinta a acestor deficiente ale politicii agricole comunitare, Planul Mansholt, elaborat in decembrie 1968, numit dupa initiatorul sau , comisarul olandez pentru agricultura Sicco Mansholt, a vizat reforma domeniului agricol, in sensul transformarii acestuia intr-un sistem guvernat de principiile economiei de piata.

Directiva 73/159/CEE cu privire la modernizarea exploatarii agricole a pus in practica multe dintre obiectivele continute in planul Mansholt.

Cu toate ca directiva a urmarit introducerea mecanismelor economiei de piata in domeniul agricol, acest fapt sa petrecut in parte deabia in anul 1992, prin asa numita reforma MacSharry cea prevazut, printer altele, o reducere a preturilor de interventie, in scopul de a creste competitivitatea produselor agricole pe piata mondiala, plati compensatorii pentru agricultori si masuri de protectie a mediului in domeniul agricol.

Transformarile de pe piata mondiala si perspective aderarii de noi membrii la Comunitate au constituit impulsurile hotaratoare pentru propunerea Comisiei de includere de noi reforme indomeniul agricol in agenda 20004 .

Propunerea a vizat in principal cresterea competivitatii produselor agricole din Comunitate pe piata mondiala, asigurarea unui nivel de trai corespunzator pentru populatia agricola, o imbunatatire a calitatii si sigurantei produselor alimentare, crearea unei politici de dezvoltare rurala ca o componenta a politicii agricole.

Ministrii agriculturii din tarile membre, reunite in iunie 2003, au cazut de accord asupra introduceii acestor reforme radicale in domeniul politicii agricole.

2. Trasaturi distincte ale Politicii agricole comune (PAC)

Politica agricola comuna este nu numai una dintre primele politici comune, dar este si printre cele mai importante. Importanta ei deosebita in cadrul constructiei comunitare este reflectata princâteva trasaturi distincte:

a)Este o politica prin excelenta integrationista, in mai mare masura chiar decât piata

interna, unde standardele armonizate le-au inlocuit doar in proportie de circa 10% pe cele nationale. In ce priveste PAC, politicile agricole nationale au fost inlocuite, pentru marea majoritate a productiei agricole, de reglementari comune de functionare a pietelor si comercializare a produselor.

b)Este o politica mare consumatoare de resurse financiare. Politica agricola consuma,

prin sistemul complex de subventii si alte stimulente financiare, circa jumatate din bugetul comun.

c)Manifesta un grad sporit de vulnerabilitate la presiunile de lobbying, altele considerente decât cele economice prevalând adesea in luarea deciziei de politica agricola. Trei sunt ratiunile mjore care justifica de ce factorii politici sunt foarte sensibil la lobby-ul exercitat de producatorii agricoli. Pe de o parte, sectorul agricol este cel care furnizeaza una din resursele indispensabile existentei umane, si anume hrana. Pe de alta parte, agricultura este un sector traditional, cu radacini adânci in istorie, si simbolistici - sub forma traditiilor, cutumelor, legendelor - ce reprezinta izvoare fundamentale In conturarea identitatilor nationale. In sfârsit, organizatiile producatorilor agricoli au capatat o influenta foarte puternica In timpul razboiului, pe care ulterior si-au pastrat-o, iar pe parcursul dezvoltarii PAC, si-au consolidat-o. Conceptia insasi a PAC, de protejare a veniturilor producatorilor agricoli, a avut o contributie Insemnata la consolidarea pozitiei acestor organizatii.

3.Obiectivele politicii agriculturii comune

Reglementarile de politica agricola sunt cuprinse In articolele 38-46 ale Tratatului de la Roma (In prezent, articolele 32-38, dupa modificarile aduse de Tratatul de la Amsterdam).

Articolul 38 (acum, articolul 32) stabileste ca: „piata comuna se va extinde si asupra sectorului agricol si comertului cu produse agricole” si ca „operarea si dezvoltarea pietei comune pentru produsele agricole vor fi insotite de crearea unei politici agricole comune”, iar articolul 39 (articolul 33 din varianta consolidata a Tratatului) fixeaza obiectivele politicii agricole comune:

a)Cresterea productivitatii agricole prin promovarea progresului tehnic, prin

asigurarea dezvoltarii rationale a productiei agricole, si prin utilizarea optima a

factorilor de productie, in special a fortei de munca

b)Asigurarea unui nivel de trai echitabil pentru populatia agricola, In special prin

cresterea veniturilor individuale ale lucratorilor agricoli

c)Stabilizarea pietelor

d)Asigurarea sigurantei aprovizionarilor

e)Asigurarea unor preturi rezonabile pentru consumatori

Tratatul de la Roma nu explica insa concret cum aveau sa fie realizate aceste obiective. De aceea, in 1958, ministrii agriculturii din cele sase state semnatare ale Tratatului s-au intâlnit la Stresa (Italia) pentru a se pune de acord asupra modului de transpunere in practica a politicii agricole.

Ei au stabilit trei principii care sa guverneze PAC:

1)Principiul pietei unice: in interiorul Uniunii Europene, produsele agricole circula

fara restrictii

2)Principiul preferintei comunitare: este favorizat consumul produselor originare

din Uniunea Europeana, prin impunerea de preturi mai mari la produsele din

import fata de productia interna

3)Principiul solidaritatii financiare: masurile comune sunt finantate dintr-un buget

comun

O data stabilite aceste principii, Comisiei i-a revenit responsabilitatea de a detalia masurilede politica agricola comuna. “Arhitectul” politicii a fost olandezul Sicco Mansholt, vice-presedinte al Comisiei si responsabil pentru agricultura.

Mecanismul consta, in linii mari, in protejarea veniturilor producatorilor agricoli prin intermediul preturilor, si anume prin instituirea unui nivel ridicat al protectiei vamale fata de concurenta straina, combinat, pentru anumite produse, cu unificarea preturilor interne, respectiv,fixarea de preturi comune insotita de un mecanism de sustinere a nivelurilor acestora, intrucât preturile interne erau mai ridicate decât cele mondiale, exporturile trebuiau incurajate prin subventii.