Politici Agroalimentare

1. Caracteristicile agriculturii europene

Agricultura și silvicultura acoperă vasta majoritate a teritoriului nostru și joacă un rol esențial în influențarea sănătății economiei rurale și a peisajului rural. Agricultura continuă să aibă o contribuție valoroasă la dezvoltarea economică durabilă a acestora.

Agricultorii își asumă o serie de funcții diferite, începând cu producția de produse alimentare și nealimentare și până la gestionarea peisajului rural, conservarea mediului natural și turism.

Prin urmare, se poate spune că agricultura are funcții multiple:

* Europa este atât unul dintre principalii exportatori, cât și cel mai mare importator mondial de produse alimentare, mai ales din țările în curs de dezvoltare;

* Sectorul agricol european folosește metode de producție sigure, curate, ecologice, care asigură obținerea unor produse de calitate ce satisfac cerințele consumatorilor;

* Sectorul agricol al Uniunii Europene servește comunitățile rurale; rolul său nu este doar de a produce hrană, ci și de a asigura supraviețuirea mediului rural ca un loc în care să trăim, să muncim și pe care să îl vizităm.

Politica agricolă a Europei se decide la nivelul UE de către guvernele statelor membre și este pusă în aplicare de către statele membre. Această politică urmărește sprijinirea veniturilor agricultorilor, încurajându-i totodată să producă mărfuri de înaltă calitate cerute de piață și să găsească noi modalități de a-și îmbunătăți activitatea, precum sursele ecologice regenerabile de energie.

2. Rolul agricultorului

Agricultura presupune mai mult decât cultivarea de produse și creșterea animalelor destinate consumului alimentar. Complexitatea profesiei le impune agricultorilor să joace roluri multiple. Pentru mulți dintre ei, agricultura este și un mod de viață.

Ocupația principală a agricultorilor este producția de alimente. Pentru acest lucru, folosesc metode tradiționale verificate în timp, pe care le-au asociat cu știința și tehnologia modernă pentru a oferi produse alimentare de înaltă calitate la un preț accesibil. Acest lucru presupune folosirea competențelor tradiționale, asociate cu cunoștințele tehnice și talentul de comercializare a produselor.

Agricultorii recurg tot mai mult la tehnologia informațiilor pentru a-și susține eforturile de producție și comercializare. La aceste competențe se adaugă în tot mai mare măsură cunoștințele legate de gestionarea terenurilor și de mediu. În ultimii ani, agricultorilor li s-a cerut să adauge și siguranța alimentelor printre competențele care includeau deja sănătatea și bunăstarea animalelor. Nu mai există probabil nicio altă ocupație care să necesite exercitarea unei game de competențe atât de variate.

Majoritatea fermelor sunt afaceri mici, deseori gestionate de familie. În multe regiuni rurale, ele constituie o sursă importantă de locuri de muncă pe plan local, jucând un rol principal în lumea rurală.

Agricultorii nu sunt singuri în această activitate. Ei sunt prima verigă din lanțul alimentar, uneori prelucrând produsele în ferma lor, dar cel mai adesea vânzându-le altora, care le transformă în produsele alimentare pe care consumatorii le găsesc în final în magazine.

3. Istoria unei schimbări de succes

Întotdeauna au existat și continuă să existe motive clare ce justifică existența PAC. PAC a evoluat în mod constant pentru a reflecta atât necesitățile sectorului agricol, cât și pe cele ale societății ca întreg.

PAC DE IERI

PAC își are rădăcinile în Europa de Vest a anilor '50, unde societatea fusese profund marcată de anii de război și unde agricultura fusese paralizată, împiedicând astfel aprovizionarea cu alimente. Inițial, PAC a pus accentul pe încurajarea creșterii productivității agricole, pentru a le asigura consumatorilor o aprovizionare constantă cu produse alimentare la prețuri accesibile, dar și pentru a crea un sector agricol viabil pentru UE.

Datorită PAC, agricultorii beneficiau de subvenții și sisteme care le garantau prețuri ridicate ce îi stimulau să producă mai mult. De asemenea, se acordau ajutoare financiare pentru restructurarea agriculturii, de exemplu prin sprijinirea investițiilor în ferme în scopul dezvoltării și gestionării capacităților lor tehnologice, astfel încât să se poată adapta la condițiile economice și sociale ale vremii.