Politici și Strategii de Mediu

OBIECTIVE ALE POLITICII PRIVIND DEZVOLTAREA RURALA

1. Istoric al dezvoltarii durabile

Dezvoltarea durabila este un concept care defineste o forma de crestere economica prin care este asigurat un nivel corespunzator de bunastare nu numai pe termen scurt sau mediu, ci si pe termen lung. Dezvoltarea este durabila daca raspunde necesitatilor curente ale societatii, fara a pune in pericol perspectivele pentru generatiile viitoare.

Dezvoltarea durabila nu este un concept nou. Este cea mai recenta exprimare a unei etici foarte vechi, care implica relatiile oamenilor cu mediul inconjurator, si responsabilitatile generatiilor actuale fata de generatiile viitoare.

Ca o comunitate sa fie intr-adevar durabila trebuie sa adopte o abordare in trei directii care ia in considerare resursele economice, ale mediului inconjurator si cele culturale. Comunitatile trebuie sa ia in considerare aceste necesitati nu numai pe termen scurt, ci si pe termen lung.

Conceptul a fost legat initial de problemele de mediu sii de criza resurselor naturale, in special a celor legate de energie de acum 30 de ani. Termenul insusi este foarte tanar si s-a impus in vara lui 1992, dupa Conferinta privind mediul si dezvoltarea, organizata de Natiunile Unite la Rio de Janeiro.

Durabilitatea pleaca de la ideea ca activitatile umane sunt dependente de mediul inconjurator si de resurse. Sanatatea, siguranta sociala si stabilitatea economica a societatii sunt esentiale in definirea calitatii vietii.

Discutiile de la care s-a ajuns la dezvoltarea durabila au pornit la inceputul anilor 70. In 1972, Conferinta privind Mediul care a avut loc la Stockholm a pus pentru prima data in mod serios problema deteriorarii mediului inconjurator in urma activitatilor umane, ceea ce pune in pericol insusii viitorul omenirii. In 1983, isii incepe activitatea Comisia Mondiala pentru Mediu sii Dezvoltare (WCED), condusa de Gro Bruntland, dupa o rezolutie adoptata de Adunarea Generala a Natiunilor Unite.

Doi ani mai tarziu (in 1985), este descoperita gaura din stratul de ozon de deasupra Antarcticii sii, prin Conventia de la Viena se incearca gasirea unor solutii pentru reducerea consumului de substante care dauneaza stratului protector de ozon care inconjoara planeta. In 1986, la un an dupa catastrofa de la Cernobal, apare asia-numitul Raport Brundtland, al WCED, cu titlul „Viitorul nostru comun” care da sii cea mai citata definitie a dezvoltarii durabile („sustainable development”): «Dezvoltarea durabila este cea care urmareste nevoile prezentului, fara a compromite posibilitatea generatiilor viitoare de a isi satisface nevoile lor».

Totodata, Raportul admitea ca dezvoltarea economica nu poate fi oprita, dar ca strategiile trebuie schimbate astfel incat sa se potriveasca cu limitete ecologice oferite de mediul inconjurator sii de resursele planetei. In finalul raportului, comisia sustinea necesitatea organizarii unei conferinte internationale asupra dezvoltarii durabile.

Astfel, in 1992, are loc la Rio de Janeiro „Summit-ul Pamantului”, la care au participat reprezentanti din aproximativ 170 de state. In urma intalnirii, au fost adoptate mai multe conventii, referitoare la schimbarile de clima (reducerea emisiilor de metan sii dioxid de carbon), diversitatea biologica (conservarea speciilor) sii stoparea defrisiarilor masive. De asemenea, s-a stabilit un plan de sustinere a dezvoltarii durabile, Agenda 21.

De mai bine de trei decenii, mai pre¬cis din 1973, in fiecare an, la 5 iunie, se celebreaza Ziua Mondiala (inter¬na¬tio¬nala) a Mediului pentru a marca des¬fasurarea, la Stockholm, intre 5 si 16 iunie 1972, a primei conferinte a ONU privind mediul uman si a men¬ti¬ne treaz interesul pentru subiectul eco¬lo¬gic. Prima data, atunci, in capitala Sue¬diei, se accepta dimensiunea in¬ter¬na¬tionala a problematicii environ¬men¬ta¬le, se recunostea rolul decisiv al coo¬pe¬rarii internationale in rezolvarea sa si chiar se prefigurau masuri in acest sens. Mai mult decat atat, primul prin¬ci¬piu al Declaratiei conferintei pro¬cla¬ma dreptul fundamental al omului la libertate, la egalitate si conditii de viata satisfacatoare, intr-un mediu a ca¬rui calitate sa-i permita sa traiasca in demnitate si bunastare.

Perspectiva Stockholm se contura ca o formula de suc¬ces si s-a dovedit astfel a fi pro¬mo¬va¬ta si permanentizata, ca un proces mon¬dial, interstatal, derulat pe etape, cu obiective precise si tinte pe termen lung. Punctul sau culminant avea sa-l re¬prezinte cel de-al doilea summit eco¬logic, de la Rio de Janeiro, pregatit in 1989 si desfasurat in iunie 1992, in mod simbolic la 20 de ani de la primul. El avea sa consacre juridic solutii pen¬tru unele probleme ecologice globale - prin Conventia-cadru privind schim¬ba¬ri¬le climatice sau cea privind biodi¬ver¬si¬tatea - si sa proclame, prin Decla¬ra¬tia sa, ca aspiratie a comunitatii inter¬na¬tionale si proiect de devenire a spe¬ciei uma-ne, dezvoltarea durabila si soli¬da¬ra, fondata pe trei piloni funda¬men¬tali: economic, social si ecologic. Aces¬to¬ra avea sa li se adauge, in 2005, cu con-tri¬butia UNESCO, si respectul diversi¬tatii culturale. Avea sa fie insa ultimul summit ecologic post-Stockholm, in care problematica mediului a fost abor-da¬ta din perspectiva lumii consacrata juri¬dic prin Carta de la San Francisco (1945) si care functiona cooperational prin intermediul ONU, fondata pe prin¬ci¬piul esential: “un stat, un vot”.