Poluarea Apelor

Imagine preview
(8/10 din 1 vot)

Acest proiect trateaza Poluarea Apelor.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 32 de pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 4 puncte.

Domeniu: Agronomie

Extras din document

POLUAREA

Acţiunile petru reducerea poluării sunt esenţiale dacă vrem ca viaţa pe Pământ să continue. Ele pot fi întreprinse numai de guverne şi sunt costisitoare. Dar ar trebui să fim dispuşi să plătim scump supravieţuirii omenirii.

Apa este cea mai raspandită substanţă compusă, ocupând 3/4 din suprafaţa globului terestru. Ea constituie factorul principal al întreţinerii şi dezvoltării vieţii, fiind de o importanţă primordială. Multă vreme apa a fost considerată drept un element, şi anume pâna în anul 1783, când Lavoisier dovedeşte pe cale experimentală că apa este o substanţă compusă, trecând vaporii de apă peste fier înroşit:

4 H2O (vapori) + 3 Fe (înroşit) = Fe2O3 + 4 H2

În natură apa se gaseşte sub toate stările de agregare: solidă (ghiaţă, zăpadă, grindină), lichidă (apă de ploaie, ape subterane, oceane, mări, fluvii, râuri, etc.), gazoasă (vapori de apă din atmosferă). Se mai gaseşte în organisme animale şi vegetale, cum şi în cristalohidraţi sub formă de apă de cristale. Apele naturale conţin dizolvate cantităţi variate de diferite substanţe. Apele care conţin dizolvate cantităţi mici de săruri se numesc "ape moi", spre deosebire de "apele dure" care au un procent ridicat de săruri, mai ales de calciu şi magneziu. Dintre toate apele naturale, apa de ploaie este cea mai curată. Ea dizolvă în drumul ei prin atmosferă mai ales bioxid de carbon, iar în regiunile industriale, bioxid de sulf şi hidrogen sulfurat. O parte din apa cazută pe pământ cu un conţinut ridicat de bioxid de carbon, străbătând straturile de pământ, dizolvă carbonaţii de calciu şi magneziu, transformându-i în bicarbonaţi solubili. Dacă întâlnesc straturi impermeabile aceste ape se adună, formând apele subterane. Apele subterane ieşind la suprafaţa pământului, dizolvând săruri, formeaza izvoare minerale. Când temperatura acestora este ridicată, uneori până la 100ºC, ele se numesc izvoare termale. Apa este de mai multe feluri:

- apă potabilă: o apă pentru a fi bună de băut trebuie să indeplinească urmatoarele condiţii: să fie limpede, fără culoare, fără miros, să conţină aer dizolvat şi cantităţi mici de săruri, până la o concentraţie de 0,5% mai ales NaCl şi NaHCO3, circa 600 mg/l; să aibă o temperatură între 8º şi 12ºC, şi să nu conţină bacterii patogene. Apa potabilă se obţine la sate, din izvoare şi fântâni, iar la oraşe din apa râurilor, care trebuie purificată. Purificarea se face în trei feluri: mecanic, chimic şi fizic.

- apa industrială: se foloseşte la alimentarea cazanelor cu abur, la răcirea maşinilor, precum şi în diverse procese de fabricaţie. Ea trebuie să îndeplinească anumite condiţii de puritate cerute de specificul industriei în care este folosită.

- apa dură: conţine un procent ridicat de săruri de calciu şi de magneziu. Apa dură nu este bună de băut, având un gust neplăcut, nu face spumă cu săpunul şi nu fierbe bine legumele. Ea depune prin fierbere, pe pereţii vaselor o crustă aderentă, care micşorează transmisia caldurii, determinând astfel o creştere a consumului de combustibil.

- apa pură: se ştie că în natură nu există apă pură deoarece conţine substanţe dizolvate, microorganisme, etc. Apa pură se obţine prin distilare. În acest scop, se foloseşte un aparat de distilare în care, apa distilată se transformă în vapori prin fierbere, iar vaporii rezultaţi se condensează prin răcire. Apa distilată nu este bună de băut deoarece nu conţine săruri minerale şi de aceea nu are nici gust şi este indigestă. Apa distilată se întrebuinţează in laboratoare de chimie la prepararea soluţiilor apoase si in farmacie.

- apa bidistilată: este complet lipsită de impurităţi. Se obţine prin distilarea apei distilate în vase de sticlă în care se adaugă KOH, acest reactiv distruge microorganismele şi urmele de substanţe organice aflate în apă. Este întrebuinţată la analize chimice speciale, în cercetări ştiinţifice şi în industria medicamentelor.

- apa de barită: denumire folosită pentru o soluţie saturată de hidroxid de bariu. Se întrebuinţează ca reactiv în laborator la identificarea dioxidului de carbon şi hidroxid de bariu.

- apa de brom: denumire folosită pentru o soluţie obţinută din dizolvarea bromului în apă. Se întrebuinţează ca oxidant în laborator.

- apa de clor: denumire obţinută prin dizolvarea clorului în apă. Apa de clor conţine şi clor elementar, dizolvat chimic. Din această cauză apa de clor proaspăt preparată are culoarea galbenă. In timp sau, mai repede, sub acţiunea luminii solare, acidul hipocloros se descompune, cu punere în libertate de oxigen. Echilibrul este astfel deplasat spre dreapta şi întreaga cantitate de clor poate intra în reacţie (din această cauză apa de clor trebuie păstrată la întuneric). Apa de clor este un oxidant puternic. Atacă toate metalele la rece.

- apa de cristalizare: este apa care intră în compoziţia cristalohidraţilor. Poate fi legată în mod diferit şi poate îndeplini funcţii diverse.

- apa de hidrogen sulfurat: denumire folosită pentru o substanţă apoasă saturată de hidrogen sulfurat.

- apa de plumb: denumire folosită pentru soluţia de acetat de plumb. Este întrebuinţată în medicină.

Fisiere in arhiva (1):

  • Poluarea Apelor.doc