Porumbul și Utilaje de Recoltare

Porumbul

Plantă cultivată pentru seminţele comestibile, aflate pe ştiulete. Este a treia cea mai importantă dintre grâne, după grâu şi orez.

Conţine multe hidrocarburi, amidon, albumine, foarte multe vitamine din grupa B, vitamina E, fier, fosfor, magneziu, zinc şi potasiu.

Însilozarea permite conservarea şi depozitarea porumbului plantă întreagă pe perioade obişnuite de 6-12 luni şi se administrează cu precădere în hrana taurinelor în perioada de iarnă sau tot timpul anului.

Porumbul se însilozează în faza de ceară a boabelor când acestea pot să reprezinte 36-38% din totalul substanţei uscate al plantei întregi.

Silozul de porumb reprezintă prin excelenţă componenta energetică a raţiilor furajere, deoarece 1 kg poate asigura 0,32-0,37 UNL.

Calitatea silozului de porumb se asigură prin respectarea timpilor tehnologici de preparare respectiv:

- recoltare - tocare la dimensiuni sub 1,5 cm;

- tasarea plus adaosuri de siguranţă (probiotice, acidifianţi, enzime)

- păstrarea condiţiilor de anaerobioză (acoperirea silozului).

Conţinutul în acizi organici care asigură o bună conservare a biomasei de porumb oscilează între 1,5 şi 2,5% din care minim 2/3 trebuie să fie acid lactic, maxim 1/3 acid acetic iar acidul butiric să lipsească.

Ponderea silozului în structura raţiei la diferite categorii de taurine poate să oscileze între 55% şi 70% din totalul necesarului de substanţă uscată.

Cantităţile zilnice orientative de administrare a silozului sunt de 25-40 kg la vacile în lactaţie, 15-30 kg la tineretul taurin supus îngrăşării, 15-20 kg la viţelele de reproducţie de peste 12 luni.

Pentru hrănirea în perioada de iarnă, trebuie să asigurăm 5-8 t de siloz pentru o vacă în lactaţie şi 3-5 t pentru tineretul taurin. La hrănirea din stoc într-un an este nevoie de 9-15 t siloz pentru fiecare vacă.

Spaţiile de depozitare (celule betonate) se stabilesc cunoscându-se că într-un metru cub se conservă 450-600 kg siloz de porumb.

Tehnica de insilozare

După ce s-a ajuns la recoltarea acestor plante este important să se cunoască bine şi tehnica de însilozare.

Faţă de uscare, păstrarea prin însilozare pe care v-o recomandăm, prezintă o serie de avantaje derivate din aceea că nutreţul murat are o valoare nutritivă ridicată, este suculent, dietetic, cu un conţinut ridicat în vitamine, în general având calităţi apropiate de nutreţul verde din care provine.

Este important şi faptul că prin însilozare pierderile sunt minime, nedepăşind 5-10% din conţinutul furajului verde, mult inferior pierderilor de 40% uneori chiar 50% cât se înregistrează prin uscare. Mai mult, însilozarea poate fi făcută şi pe timp nefavorabil, nu necesită atâta muncă, deci se pregăteşte cu un preţ de cost mult mai redus şi, în plus, se poate păstra uşor, nu numai întreaga iarnă ci şi în anul următor, când poate fi administrat vara, în cazul unui deficit de nutreţ verde.

Metodele de însilozare utilizate în prezent: însilozare la rece (sau obişnuită), însilozare cu adaus de preparate şi însilozare la umiditate scăzută.

Însilozarea la rece (obişnuită) este practicată cu rezultate foarte bune când se însilozează plante bogate în glucide fermentescibile. Când plantele au un conţinut scăzut de astfel de glucide se însilozează în amestec cu plante bogate în ele. La această metodă umiditatea nutreţurilor trebuie să fie cuprinsă între 60-70% şi cel puţin 10% glucide fermentescibile din substanţa uscată.

Însilozarea cu adaus de preparate se practică în cazul plantelor sărace în glucide fermentescibile, adăugându-se acizi organici sau anorganici pentru coborârea pH-ului până la 4,2 şi împiedicarea activităţii bacteriilor nedorite.

Însilozarea la umiditate scăzută este o metodă ce se aplică cu mare succes în însilozarea leguminoaselor dar şi a gramineelor furajere fiind practică, economică şi asigurând pierderi mici de substanţe nutritive. Metoda se bazează pe reducerea umidităţii prin pălire şi însilozarea la 55-65%, obţinându-se semisilozul sau semifânul la 35-55%.