Prevenirea și Controlul Integrat în Domeniul Vinului

1. Prezentarea generala a industriei

1.1. Introducere

Practicată încă de popoarele preistorice, cultivarea viţei de vie, la fel ca toate celelalte activităţi economice, poartă şi acum amprenta tuturor treptelor de dezvoltare a societăţii umane.Miraculoasă şi unică în felul său, viţa de vie a reţinut atenţia omului din perioada când acesta eradoar culegător, nu şi cultivator. Interesul pentru cunoaşterea şi îngrijirea viţei a crescut pe măsură ce vânător-culegătorul s-a sedentarizat. Aşadar, soiurile contemporane de viţă de vie, inclusiv cele altoite, îşi au originea în formele sălbatice, întâlnite în zona sud-europeană, soiuri care, pe parcurs, au fost răspândite de către om în cele mai diverse localităţi, direcţii, aşezări.

Activitatea agentilor economici pe filiera vinului este reglementata prin politici de preturi, fiscale, structurale, subventii si alte masuri specifice sectorului. În prezent, politica agrara, în general si cea din domeniul viticulturii, în particular, are ca obiectiv principal armonizarea legislatiei românesti cu cea a Uniunii Europene.

România s-a angajat, prin Documentul de Pozitie Complementar Capitolul 7 – Agricultura (Anexa 4.1.) pentru dezvoltarea durabila a sectorului vitivinicol în vederea aderarii la Uniunea Europeana. Alinierea productiei vitivinicole la exigentele pietei are drept obiective: îmbunatatirea calitatii, reconversia plantatiilor viticole, prin plantarea de soiuri nobile pentru struguri de masa si de vin, în mod special de soiuri cu denumire de origine controlata si producerea de material saditor viticol din categorii biologice superioare, pentru plantare. Pentru armonizarea legislatiei României în domeniu cu masurile de politica agricola comunitare, Organizatia Comuna a Pietei Vinului (Reglementarea Consiliului 1493/1999) solicita:

- stabilirea unui inventar al potentialului productiei de vin. Acesta trebuie sa includa suprafetele cultivate cu vita corespunzatoare pentru producerea vinului;

- realizarea unui Registru Viticol;

- crearea unui sistem pentru a se diferentia vinul produs exclusiv pentru consumul familial, fata de cel destinat comercializarii;

- implementarea unui sistem de prime de abandon pentru eliminarea definitiva a suprafetelor cu hibrizi direct producatori, interzisi la plantare;

- implementarea unui sistem de prime de restructurare si conversie;

- implementarea de mecanisme de piata, de exemplu ajutorul pentru stocarea privata, obligativitatea distilarii tuturor produselor secundare rezultate din producerea vinului;

- sisteme pentru implementarea mecanismelor de comert;

- implementarea controalelor asupra sectorului vin.

La negocierile Dosarului Agricol, România a cerut o perioada de tranzitie de 4 ani, pâna la 31 decembrie 2010, pentru organizarea registrului si inventarului viticol si o perioada de tranzitie de 8 ani, pâna la 31 decembrie 2014, pentru înlocuirea si replantarea viilor hibride cu vii indigene si altoite. În urma negocierilor din 4 iunie 2004 si închiderea Capitolului Agricultura, a fost permisa replantarea cu vita nobila si indigena a unei suprafete de 30.000 hectare de vie hibrida, pâna în decembrie 20144 (Anexa 4.2.).

Proiectarea filierei vinului în România se va realiza în contexul Organizarii Comune de Piata a Vinului din Uniunea Europeana. Aceasta reprezinta un cadru institutionalizat de organizare a pietelor agricole care se asigura prin implementarea Politicii Agricole Comunitare si care urmareste functionarea mecanismelor specifice fiecarui produs, în drumul acestuia de la agricultura la prelucrare si comercializare.

Spre deosebire de filierele produselor, Organizarea Comuna a Pietei se realizeaza la nivel comunitar si nu implica detaliile organizarii pe plan national a drumului produsului de la producator la consumator. Organizarea Comuna a Pietei Vinului, denumita în continuare OCP Vin, este reglementata prin Regulamentul Consiliului nr. 1493/1999. Obiectivele OCP Vin sunt acelea de a mentine un echilibru pe piata comunitara a vinului între cerere si oferta si de a mentine sau îmbunatati competitivitatea sectorului în plan comunitar si international. Uniunea Europeana detine un loc de frunte în clasamentul mondial al producatorilor de vin (65% din productia mondiala) si exportatorilor de vin (57% din exporturile mondiale).

Drepturile de plantare si replantare

Datorita excedentelor de productie de la sfarsitul deceniului 8, prin Regulamentul Consiliului nr.1493/1999 se interzice plantarea de vita de vie, pâna în anul 2010. Totusi, viticultorii pot sa planteze vie în urmatoarele situatii:

- pe suprafetele destinate noilor plantari în cadrul masurilor de comasare sau a masurilor de expropriere de interes public, rezultate din aplicarea legislatiei nationale;

- suprafetele destinate experimentarii viticole;

- suprafetele destinate culturii de vita-mama pentru altoi.

De asemenea, statele membre pot acorda drepturi de plantari noi pentru suprafetele a caror produse vitivinicole sunt destinate exclusiv consumului familiei viticultorului. Existenta drepturilor de plantare de noi vite de vie pentru a produce vinuri de calitate cu referinta la o regiune geografica s-a dovedit a fi un instrument foarte util al politicii calitatii, care este proiectata în scopul ajustarii ofertei la cerere. Existenta drepturilor de replantare este necesara pentru reînnoirea vitelor îmbatrânite si este supusa controalelor periodice.

1.2. Dimensiuni si distributie geografica

Viţa de vie necesită condiţii climaterice specifice. Din acest motiv, viticultura este

răspândită mai mult în zonele cu climă temperată. Limita nordică a plantării viţei de vie este determinată de temperaturile joase. În Europa, de exemplu, dezvoltarea ramurii este posibilă numai in zonele cu condiţii climaterice favorabile, altitudinea cărora să nu depăşească 500 metri.

În Asia de est, limita nordică a dezvoltării ramurii este trasată la paralela 450, mai la nord de această paralelă plantarea viţei de vie fiind imposibilă chiar dacă în Canada soiul de viţă Riparia (soi rezistent la ger) poate creşte mult mai la nord de această limită. În America de Nord, doar în regiunea lacului Ocanagan, viţa de vie se cultivă şi la o altitudine de 520 metri.Limita sudică a viticulturii în Germania şi Noua Zeelandă este, de asemenea, trasată prin paralela 450; în America de sud – prin paralela 400. În regiunea tropicelor şi subtropicelor plantarea viţei de vie este foarte limitată, viţa de vie fiind cultivată doar ca plantă exotică. În aceste regiuni se pot strânge două recolte pe an, pauza vegetală realizându-se prin retezarea lăstarilor. În Elveţia se plantează viţă de vie şi la altitudinea de 1100 m deasupra nivelului mării; în ţări cu climă specific caldă, viţa de vie poate fi plantată şi la altitudini cu mult mai mari.