Prezentarea Județului Neamț din punctul de vedere al dezvoltării rurale

1.1 DATE ISTORICE

Cele mai vechi urme de locuire umană de pe teritoriul actual al judeţului Neamţ datează din paleoliticul superior (cca. 100.000 ani î.e.n.), ele fiind evidenţiate îndeosebi pe Valea Bistriţei, unde s-au descoperit numeroase situri arheologice.

Evoluţia comunităţilor umane, concentrarea lor în adevărate sate, introducerea uneltelor din piatră şlefuită, corn, os, lut ars, pe lângă cele din silex, diversificarea tehnicilor de modelare şi de decorare a ceramicii, dezvoltarea vieţii spirituale, toate acestea au condus treptat la formarea celei mai strălucite civilizaţii preistorice a Europei: Complexul Precucuteni-Cucuteni-Tripolie (aprox. 4.200 - 2.600 î.e.n.). Cercetările efectuate de către specialiştii Muzeului de Istorie Piatra Neamţ în staţiunile arheologice de la Izvoare-Piatra Neamţ, Traian-Dealul Viei, Târpeşti, Frumuşica, Calu, Văleni, Ghelăieşti, dar şi în alte locuri, au evidenţiat în special valoarea plasticii antropomorfe şi zoomorfe, a ceramicii pictate, aducând o contribuţie de excepţie la o mai bună cunoaştere a acestei civilizaţii. De altfel, sălile acestui muzeu adăpostesc cea mai impresionantă colecţie de obiecte aparţinând acestei culturi.

Epoca bronzului şi apoi epoca fierului, caracterizate prin apariţia şi dezvoltarea metalurgiei, sunt evidenţiate prin aşezările de pe cuprinsul bazinelor Bistriţei şi Moldovei. Treptat, ele au lăsat locul societăţii tracice şi apoi civilizaţiei dacice. Acesteia din urmă îi aparţin aşezările descoperite în zona oraşului Piatra Neamţ, la Bâtca Doamnei, Cozla şi Calu, care au oferit importante informaţii referitoare la nivelul înalt de dezvoltare economico-socială, militară şi spirituală atins de civilizaţia dacică din această parte a ţării. Chiar şi după constituirea provinciei Dacia, mărturiile arheologice de la Poiana-Dulceşti atestă gradul înalt de civilizaţie atins de dacii liberi în sec. II-III e.n.

Apariţia popoarelor migratoare a modificat puternic evoluţia populaţiei daco-carpice existente în sec. IV e.n. pe teritoriul actual al judeţului. Influenţa acestora, dar şi cea a civilizaţiei romane sau romano-bizantine, a dus la apariţia, între secolele V-VII e.n., a culturii Costişa-Botoşana, care a coincis, pentru această parte a ţării, cu perioada formării poporului român. Dintre aşezările ce datează din această perioadă, merită amintită pe cea de la Davideni, unde a existat între sec. V-VIII o comunitate romanică, aflată într-un proces de creştinare.

Semnificative pentru perioada secolelor VIII-IX sunt aşezările de la Borniş-Dragomireşti, Izvoare-Bahna, Poiana-Dulceşti şi Brăşăuţi-Dumbrava Roşie, care aparţin culturii Dridu.

Informaţiile privitoare la primele două secole ale mileniului II sunt insuficiente sau prea puţin analizate. În schimb se cunosc suficiente elemente legate de populaţia autohtonă a secolului XIII, dar mai ales despre aşezările medievale de la Piatra-Neamţ - Bâtca Doamnei şi Pietricica.

Evoluţia aşezărilor rurale a dus la formarea, începând cu a doua jumătate a sec. XIV, a primelor centre cu nuanţă urbană: Piatra lui Crăciun, Roman şi Neamţ. Cu timpul, târgul Piatra capătă o mai mare importanţă, aceasta şi datorită constituirii aici a unei Curţii Domneşti, iar Romanul devine unul dintre cele mai însemnate centre, făcând parte din sistemul defensiv al Moldovei, aici fiind întemeiată în 1408 şi o episcopie. La fel de vechi ca şi Piatra sau Roman, oraşul Neamţ va deveni mai cunoscut odată cu ridicarea, pe Culmea Pleşului, a Cetăţii Neamţului. Tot din perioada medievală datează începuturile Mănăstirii Neamţ, unul dintre cele mai vechi şi mai vestite centre religioase din ţară, alături de Mănăstirile Bistriţa, Secu, Sihăstria, Agapia sau Văratec.

Continua creştere a producţiei de mărfuri şi a celei agricole, dar şi intensificarea schimburilor comerciale, face ca dezvoltarea economică a ţinutului să fie din ce în ce mai vizibilă. Astfel, spre sfârşitul sec. XVIII sunt atestate o serie de centre de schimburi, iar odată cu începutul sec. XIX încep să apară şi primele fabrici. Revoluţia tehnică, reformele de după 1859, cucerirea independenţei de stat în 1877 şi măsurile legislative ce au urmat au dus la dezvoltarea capitalismului industrial şi în această parte a ţării.

Participarea României, începând cu 1916, la primul război mondial a făcut însă ca situaţia generală a judeţului să aibă mult de suferit. În anii de după război s-a reuşit refacerea vieţii economice, perioada interbelică fiind o perioadă relativ prosperă (vezi harta judeţului în 1929). Intrarea României în cel de-al doilea război mondial, moment ce l-a găsit pe mareşalul Ion Antonescu la Piatra Neamţ, a determinat trimiterea pe front a unităţilor militare din zona Neamţului, alături de alte unităţi din ţară, şi participarea la lupta pentru reîntregirea Patriei. Evoluţia ulterioară a evenimentelor, mai ales după străpungerea de către armata sovietică a fortificaţiei Tg. Neamţ-Paşcani, a făcut ca multe dintre localităţile din estul judeţului să sufere mari distrugeri.

Anii de după război şi schimbarea regimului politic în 1947, au determinat o nouă etapă în evoluţia istorică a judeţului Neamţ, în care se pot distinge, totuşi, şi transformări pozitive, care şi-au pus amprenta asupra zonei şi locuitorilor săi.

1.2 CADRUL NATURAL

Învecinat cu judeţele Suceava la nord, Harghita la vest, Bacău la sud şi cu judeţele Iaşi şi Vaslui la est, Judeţul Neamţ este situat în partea central-estică a României şi se încadrează, din punct de vedere geografic, între 46040' şi 47020' latitudine nordică şi 25043' şi 27015' longitudine estică. Formele de relief au înălţimi cuprinse între 1907m (vârful Ocolaşul Mare) şi 169 m (lunca Siretului).

1.3 Relieful

Relieful judeţului Neamţ se suprapune parţial Carpaţilor Orientali, Subcarpaţilor Moldovei şi Podişului Moldovenesc. Aşadar unităţile de relief predominante în judeţ sunt cea muntoasă, reprezentată de Carpaţii Orientali (prin munţii Bistriţei, masivul Ceahlău, munţii Hăşmaş, munţii Tarcău şi munţii Stânişoarei), care ocupă 278.769 ha (51% din suprafaţa judeţului). De asemenea putem aminti unitatea subcarpatică, reprezentată de Subcarpaţii Moldoveneşti, şi cea de dealuri, ale Podişului Central Moldovenesc.

Neîndoielnic, din întreg lanţul Carpaţilor Orientali, Masivul Ceahlău este cel mai impresionant, atât prin frumuseţea deosebită a peisajului oferit, cât şi prin aspectul său impunător. Toate acestea l-a făcut unul dintre munţii cei mai căutaţi de către turiştii din ţară, dar şi din străinătate. Prezenţă vie în folclorul local, înconjurat de o aureolă magico-mitologică, imaginea Ceahlăului se reflectă distinct în paginile de literatură sau în operele artiştilor plastici, ca de altfel întreg ţinutul Neamţului. Pe lângă acesta, nu putem să nu menţionăm Cheile Bicazului, străbătute de râul Bicaz.

Formaţiunile carstice existente pe raza judeţului Neamţ sunt în număr de cinci. Peştera Munticelu (Ghiocelu) este situată pe versantul stâng al Văii Bicazului, în Masivul Surduc-Munticelu, la extremitatea nordică a Munţilor Hăşmaş, pe raza comunei Bicazu Ardelean. Peştera are 120 de metri lungime şi nu este accesibilă publicului. Peştera Toşorog este situată în nord-estul Munţilor Hăşmaş, pe Valea Bradului, la 28 de kilometri sud-est de oraşul Bicaz, tot pe teritoriul comunei Bicazu Ardelean. Nici aceasta nu este accesibilă publicului. Complexul Detunate se află în masivul Ceahlău, pe teritoriul oraşului Bicaz. Peştera Groapa cu Var este pe teritoriul comunei Ceahlău iar Peştera 3 Fântâni se află în comuna Dămuc.