Procese de Productie Bazate pe Conceptul de Dezvoltare Durabila

Imagine preview
(8/10 din 1 vot)

Acest proiect trateaza Procese de Productie Bazate pe Conceptul de Dezvoltare Durabila.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 20 pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 5 puncte.

Domeniu: Agronomie

Extras din document

MOTTO:

"Aceasta tainica primavara izvoraste din mierea miraculoasa care nu este altceva decit o raza de caldura transformata odinioara si care acum, isi recapata forma cea dintii. Ea tine loc de soare si flori pina cind fratele ei mai virstnic, soarele... strecurindu-si prin portile intredeschise primele mingiieri caldute, va trezi la viata violetele si anemonele si va scoate din toropeala si lucratoarele (albinele) spunindu-le ca ozonul a pus din nou stapinire pe lume si ca cercul neintrerupt ce leaga moartea de viata a mai facut un ocol in jurul sau si iar a inviat."

MAURICE MAETERLINCK

CUVINTE CHEIE: apicultura, albina, extractie, procesare, proces de fabricatie, cristalizare, miere,

INTRODUCERE:

- Importanta apiculturii in Romania:

Albinele melifere, prin modul lor social de viaţă, sunt organizate în familii cu un număr mai mare de indivizi diferenţiaţi în cele trei caste (matca, albină lucrătoare şi trântor), fiecare castă cu rol şi activitate distinctă în cadrul familiei. Familia de albine – prin mecanismul biologic perfect de adaptare şi autoreglare la condiţiile de mediu, modul de organizare a activităţii complexe pe care o desfăşoară, conţinutul şi valoarea produselor apicole pe care le realizează – reprezintă o importanţă deosebită din punct de vedere ştiinţific. Aceste caracteristici au atras şi au pasionat numeroşi oameni de ştiinţă şi crescători de diferite profesii, la elucidarea a numeroase aspecte legate de: biologia, fiziologia şi anatomia albinelor; viaţa şi activitatea familiilor de albine; tehnologia de creştere; tehnologia de obţinere, recoltare şi prelucrare a produselor apicole; cercetarea valorii alimentare, energovitalizante şi medicamentoase a produselor apicole şi a numeroaselor derivate realizate din acestea. Cunoaşterea în complexitatea lor a obiectivelor enumerate mai sus este însă departe de finalizat. Din analiza activităţii de cercetare rezultă că apicultura face parte din categoria ştiinţelor aplicate, având ca obiect de studiu elucidarea tuturor problemelor legate de viaţă şi activitatea albinelor melifere, astfel încât să fie posibilă folosirea de către om a familiilor de albine în scopuri economice, ecologice şi sociale la inepuizanta lor capacitate.

Pe lângă importanţă ştiinţifică pe care o reprezintă albinele melifere, acestea au şi o deosebit de mare importanţă ecologică, economică şi socială.

Importanţa ecologică şi biologică: sectorul vegetal (creşterea şi reproducerea plantelor cu flori) unde, prin polenizarea a zeci de mii de specii spontane şi cultivate, albinele, alături de alte insecte, contribuie substanţial la fecundarea florilor din care rezultă fructe şi seminţe care asigură parţial sau total hrană a zeci de mii de specii de păsări şi animale şi chiar şi pentru om. Din seminţe, prin germinare, se dezvoltă noi generaţii de plante, mai viguroase şi mai productive, ştiut fiind că polenizarea încrucişată previne consagvinizarea şi degenerarea speciilor.

Pe baza numeroaselor observaţii şi cercetări s-a stabilit că 80% dintre plante sunt polenizate cu ajutorul insectelor, iar dintre acestea, 77% de albine. În ultima perioadă de timp, prin lucrările de mecanizare, fertilizare-chimizare, combaterea buruienilor, a bolilor şi dăunătorilor la plantele cultivate, numărul speciilor ai indivizilor polenizatori entomofila să se realizeze aproape în exclusivitate de către albine. Albinele melifere, prin instinctul lor social, alcătuiesc familii numeroase care în sezonul activ (perioada de înflorire a plantelor) deţin 40.000 – 50.000 de indivizi, cu o rază economică de zbor de 3 km, capabile să polenizeze plantele entomofile pe o suprafaţă de 2.800 ha, localizată în jurul stupinei. Aceste însuşiri ale albinelor duc la sporuri importante de producţii realizate la hectar prin polenizare: la pomii fructiferi producţia creşte cu 60%, la floarea – soarelui şi lucernă, pe solele polenizate, sporul producţiei de seminţe este de 30-50%, la trifoiul roşu, dovlecei, pepeni, castraveţi se obţine mai mult cu 200%.

Cunoscând că familiile de albine pot fi deplasate la culturile ce necesită polenizare, putem concluziona că: polenizarea, prin intermediul albinelor, a plantelor entomofile reprezintă o verigă de bază în tehnologia culturilor respective, care se finalizează printr-un aport valoric substanţial.

Al doilea sector din domeniul ecologic la care albinele aduc un aport deosebit, folosind omului ca unul dintre cei mai sensibili senzori biologici, îl reprezintă depistarea şi prevenirea poluării mediului înconjurător.

Albinele au organele de simţ foarte dezvoltate, deosebesc tot atâtea feluri de miros câte percepe şi omul, însă diluţiile sesizate de acestea sunt de 1/500-1/1.000, ceea ce pentru om este imposibil.

Apreciind la valoare lor importanţa albinelor, marele savant şi fizician Albert Einstein a spus: “Dacă ar dispărea albinele de pe suprafaţa globului, omul ar mai avea doar patru ani de trăit. Cu cât există mai multă polenizare, cu cât iarba este mult mai multă, sunt mai multe animale, mai mulţi oameni. “

Importanţă economică: rolul albinelor este deosebit de mare şi poate fi pus uşor în evidenţă, atât prin valoarea produselor directe pe care le recoltă omul de la familiile de albine, cât şi prin valoarea sporului de produse care se obţine de la plantele cu polenizare entomofilă, cultivate şi spontane, prin polenizarea realizată de albine.

Între plantele cu flori şi albine există o strânsă interdependenţă: albinele îşi asigură în totalitate hrană specifică (nectarul şi polenul) de la plantele entomofile, iar acestea îşi asigură polenizarea, fecundarea şi perpetuarea speciilor, precum şi prevenirea consangvinităţii prin intermediul albinelor.

Plantele entomofile, în faza de înflorire, care este diferită ca durată şi perioadă de la o specie la alta în funcţie şi de relief, produc o cantitate mare de nectar şi polen, acestea reprezentând o bogăţie naturală a fiecărei ţări, valorificată numai prin intermediul familiilor de albine. Din mulţimea insectelor care se hrănesc cu nectarul şi polenul florilor, natura a înzestrat albina meliferă cu o seamă de caracteristici, dintre care, la acest capitol, amintim instinctul de acumulare a resurselor de hrană în cuib, care este deosebit de valoros atât pentru specie, cât şi pentru om şi instinctul social.

Albina meliferă este una dintre puţinele specii la care matca iernează împreună cu un număr mare de indivizi şi rezerve de hrană, asigurând de primăvara timpuriu o intensa dezvoltare prin creşterea de puiet, ceea ce face că în condiţii normale o familie de albine să deţină în sezonul activ de înflorire a plantelor 40.000-50.000 de indivizi, care asigură optim polenizarea şi valorificarea resurselor naturale de nectar şi polen.

Folosind cele două instincte valoroase ale albinelor, apicultorul poate obţine miere şi alte produse apicole în echivalent valoric de 30 kg miere anual de la fiecare familie de albine. Produsele apicole au o foarte mare valoare economică şi mai ales alimentară, energovitalizanta şi medicamentoasă pentru om. Agricultorii şi toţi ceilalţi care culeg şi valorifică produsele plantelor entomofile obţin sporuri de producţie prin polenizarea făcută de albine, în valoare de miliarde de lei, depăşind de 30 de ori valoarea produselor apicole obţinute direct de familiile de albine.

- Scurt istoric al consumului de miere de-alungul timpului:

Mierea este un aliment folosit inca din cele mai vechi timpuri. In unele culturi mierea este mai mult decat un aliment, ea are valoare de talisman, reprezentand un adevarat simbol al vietii.

Cercetarile arheologice dovedesc ca omul a inceput sa consume miere inca de acum 10.000 de ani. Practicarea apiculturii a inceput prin jurul anului 700 inainte de Hristos. Timp de secole mierea a fost considerata un produs sacru datorita gustului sau dulce dar si datorita raritatii sale. Era utilizata in ceremonii religioase pentru a aduce omagiu zeilor dar si pentru imbalsamarea mortilor. Mierea mai era utilizata si in scopuri terapeutice si cosmetice.

In Egiptul Antic mierea era utilizata in gastronomie, medicina si cosmetica. Pentru romani era atat de valoroasa incat era utilizata in loc de aur pentru a plati taxele. In intreg Imperiul Roman, apicultura era o activitate extrem de pretuita: grecii antici credeau ca zeul dragostei, Cupidon isi inmuia sagetile in miere inainte de a tinti inimile celor care erau destinati sa se iubeasca. Zeita vanatorii, Artemis, avea drept simbol albina. Miedul, o bautura alcoolica obtinuta cu ajutorul mierii era pretuita de antici, care il numeau ”nectarul zeilor”.

Pentru hindusi mierea reprezinta unul din cele cinci elixire ale imortalitatii. In Vechiul Testament, se face deseori referire la taramul promis considerat ca fiind un loc in care curge lapte si miere.

Utilizarea mierii in alimentatie a fost un privilegiu al celor bogati, secole de-a randul, deoarece avea un pret extrem de ridicat. Chiar si in secolul al XI dupa Christos, mierea era utilizata de tarani pentru a-si plati darile catre stapanul feudal. Odata cu descoperirea procesului de producere a zaharului, mierea si-a pierdut incetul cu incetul pozitia de aliment privilegiat.

Fisiere in arhiva (1):

  • Procese de Productie Bazate pe Conceptul de Dezvoltare Durabila.doc