Producerea Cartofului in Vitro

Imagine preview
(8/10 din 1 vot)

Acest proiect trateaza Producerea Cartofului in Vitro.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 49 de pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 5 puncte.

Domenii: Agronomie, Industria Alimentara

Extras din document

INTRODUCERE

Agricultura reprezintă o preocupare umană foarte veche, istoria sa derulându-se în paralel cu cea a civilizaţiei.

Ideea unei agriculturi durabile (sustenabile) constă în ridicarea productivităţii acesteia, cu obţinerea unor profituri sigure şi constante cu minim de efecte negative asupra mediului şi asigurând securitatea alimentară a populaţiei.

Agricultura durabilă este un concept larg care prevede complexitatea acestui sistem de producţie, stabilitatea biologică a plantelor şi soiurilor cultivate, conservarea şi protejarea resurselor naturale, dar şi introducerea, apoi generalizarea tehnologiilor moderne cât mai productive. Desigur, prezintă un deosebit interes problemele privind rentabilitatea agriculturii familiale, exercitată pe parcele mici, care produce mai mult pentru subsistenţă. Aceste ferme nu pot să promoveze soluţii tehnico- economice profitabile din cauza fărâmiţării terenului agricol şi a lipsei unei sisteme de maşini şi utilaje. Iar aceasta este costisitoare şi ineficientă în asemenea condiţii.

Agricultura durabilă presupune tehnologii viabile economic pe o perioadă lungă de timp cu recolte ridicate, obţinute cu costuri mai reduse. Orice sistem agricol trebuie să aibă o productivitate pe termen lung şi cât mai ridicată, care este condiţionată nu numai de calitatea bazei de resurse, dar şi de cadrul social şi economic.

Practica ameliorării plantelor prin încrucişare şi selectia este la fel de veche ca şi agricultura însăsi.

Până la începutul acestui secol, ameliorarea plantelor s-a realizat empiric, prin încrucişarea exemplarelor care prezentau însuşiri de interes practice, urmată de selectia celor care se remarcau prin calitaţi productive superioare, rezistenţă la boli şi o mai bună adaptare la condiţiile climatice.

Biotehnologia vegetală a secolului XX s-a caracterizat printr-o depăşire cu succes a unor praguri ale necunoaşterii, cum ar fi cele din domeniul regenerării de plante din explante de mărimi variate, de natură diferită, crescute ,,in vitro’’ în condiţii ecofiziologice aseptice sau septice, reuşindu-se chiar regenerarea de plante şi numai din protoplaşti, în primul secol al mileniului trei, biotehnologia având menirea să revoluţionizeze producţia vegetală, nu numai prin efectuarea de transformări operate în genomul plantelor de interes economic, cu ţintă precisă în eficientizarea recoltelor din punct de vedere cantitativ şi calitativ, a mărimii rezistenţei unor cultivări la o serie de factori biotici şi abiotici, dar şi în ceea ce priveşte obţinerea de produşi secundari de metabolism.

Realizarea culturilor ,,in vitro” a constituit o preocupare a multor specialişti, cercetări care au marcat întregul secol XX, studiile din acest domeniu fiind cuprinse în sintagma ,,culturi de celule şi ţesuturi”.

Vitroculturile vegetale, în sens restrâns, privesc inocularea şi cresterea pe regim steril, pe medii aseptice complexe, a unor explante macroscopice (inoculi), organe, ţesuturi, celule sau protoplaşti care provin de la plantele superioare.

Datorită multiplicării sale vegetative, capacitatea productivă a soiurilor cultivate este puternic influenţată de calitatea materialului de plantat, respectiv de valoarea biologică a acestuia, iar pe de altă parte de valoarea genetică a cultivarelor create. Cultivarele de cartof au tendinţa de a se deteriora sub aspect genetic datorită faptului că an de an, prin tuberculi se transmit un număr mare de boli ce afectează integritatea biologică a acestora, calitatea şi implicit producţia.

Unul dintre cele mai mari avantaje ale multiplicării ,,in vitro’’, comparativ cu metodele clasice, constă în înmulţirea rapidă, cu o rată de neimaginat faţă de metodele clasice şi într-un ritm extrem de accelerat a plantelor.

Prin culturile ,,in vitro” pot fi menţinute neschimbate caracteristicile de specie sau soi, indiferent de gradul de heterozigoţie a plantelor sau de anumite mecanisme fiziologice sau genetice care nu permit înmulţirea plantelor respective prin seminţe sau organe vegetative. În plus, micropropagarea facilitează producătorilor realizarea de material de plantat pentru sezonul dorit.

Astăzi aproape 65 % din producia mondială de cereale provine din zona climei temperate, situaţie datorată atât proceselor de adaptare naturală, cât şi nivelului tehnic al agriculturii ţărilor industrializate, care dispun de majoritatea cerealelor tradiţionale, aflate în continuu proces de ameliorare.

CAPITOLUL I

CARACTERIZAREA BOTANICĂ ŞI AGROBIOLOGICĂ A SPECIEI Solanum tuberosum

I.1.Originea speciei

Centrele de origine ale formării cartofului au fost precizate prima dată de Vavilov, primul centru fiind delimitat în Peru şi Ecuador, iar al doilea în sudul statului Chile.

Cartoful este o plantă originară din ,,lumea nouă”, fiind considerat printre cele mai valoroase achiziţii pentru omenire.

Datele arheologice furnizate de Patterson şi Lanning în 1984 arată că băştinaşii din zona centrală a Perului consumau tuberculii de cartof cu circa 4.000 de ani în urmă; în mormintele din nordul Perului s-au găsit vase de lut în formă de tubercul de cartof. Hawkes apreciază că în secolele IV-VI e.n. cartoful se cultiva în Peru.

Cartoful a fost introdus în Europa după cucerirea Americii de Sud de către spanioli (1525-1543) pe două căi: prin Spania şi prin Anglia.

Iniţial, cartoful a fost cunoscut ca plantă rară, fiind cultivat sporadic pe suprafeţe restrânse, treptat devenind unul din alimentele de bază, substituind pâinea în mare măsură.

În secolul al XVIII –lea, din cauza foametei care a cuprins Europa de Vest (1769) cartoful s-a extins. Astăzi, după grâu, cartoful este cea mai importantă plantă pentru europeni.

Puţinele date precise de introducere a cartofului în România stabilesc pentru Ţara Românescă, Moldova şi Transilvania îceputul secolului al XIX-lea. Deoarece majoritatea denumirilor cartofului derivă din cele germane, se consideră că a fost adus de coloniştii germani pe meleagurile noastre la sfârşitul secolului al XVIII –lea. (Borcean Ioan-2006)

Fisiere in arhiva (1):

  • Producerea Cartofului in Vitro.doc