Proiect de An la Cultura Pajistilor si a Plantelor Furajere

Imagine preview
(8/10 din 2 voturi)

Acest proiect trateaza Proiect de An la Cultura Pajistilor si a Plantelor Furajere.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 61 de pagini .

Profesor indrumator / Prezentat Profesorului: Vasile Vantu

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 6 puncte.

Domeniu: Agronomie

Cuprins

CAPITOLUL I. INTRODUCRE
CAPITOLUL II. CARACTERIZAREA CADRULUI NATURAL
CAPITOLUL III. MASURI DE ÎMBUNATATIRE A PAJISTILOR
a. masuri de suprafata
b. masuri radicale
CAPITOLUL IV. ORGANIZAREA PASUNATULUI RATIONAL
CAPITOLUL V. APLICATII PRACTICE
-Bibliografie-

Extras din document

CAPITOLUL I

INTRODUCERE

1.1. Importanta, clasificare, raspândire

Pajistea reprezinta suprafata de teren acoperita cu vegetatie ierboasa, alcatuita în cea mai mare parte din plante perene, ce apartin diferitelor familii botanice, a caror productie este utilizata în alimentatia animalelor, prin pasunat sau cosit.

Congresul International al Pajistilor, defineste termenul de pajiste ca finnd teren agricol exploatabil, utilizat pentru cultura mai multi ani sau permanent, cu graminee perene dominante în vegetatie.

Pentru pajistea folosita ca fâneata s-a utilizat si termenul de livada, acesta fiind teren înierbat pe care sunt plantati si pomi.

Importanta economica si ecologica a pajistilor permanente este deosebita. Astfel, pajistile reprezinta:

- sursa importanta de nutreturi suculente si fibroase pentru animalele domestice. În România, se apreciaza ca pajistile permanente asigura cca. 40% din masa verde si 25% din fânul necesar alimentatiei animalelor;

- habitat si sursa de hrana pentru animalele salbatice. În acest fel, alaturi de paduri, pajistile devin principalele ecosisteme ce asigura supravietuirea speciilor respective;

- mijloc de prevenire si combatere a eroziunii solului . Ierburile de pe pajisti au însusirea de a retine cantitati mari de apa si de a spori infiltrarea acesteia în sol, mergând pâna la oprirea totala a eroziunii;

- mijloc de îmbunatatire a structurii si fertilitatii solului.

- sursa de elemente minerale, stoc de germoplasma, locuri de recreere. De asemenea, contribuie la conservarea unor ecosisteme naturale în scop stiintific, conservarea speciilor în pericol, pastrarea unor frumuseti naturale.

Clasificarea pajistilor. Dupa originea lor pajistile sunt naturale si temporare.

Pajistile naturale sunt reprezentate de suprafete pe care vegetatia ierboasa s-a instalat spontan. La rândul lor ele se împart în pajisti naturale primare si pajisti naturale secundare.

Pajisti naturale primare (pajisti naturale propriu-zise) sunt raspândite în diferite regiuni ale globului unde factorii ecologici nu au permis formarea padurilor. Acestea sunt reprezentate de pampa argentiniana, stepa ruseasca, savana africana, marile câmpii americane cu ierburi scunde, preeria cu ierburi înalte, tundra nordica si tundra de altitudine, care ocupau suprafete imense si sub învelisul lor ierbos s-au format soluri negre, fertile si adânci. În România, pajistile naturale primare sunt reprezentate prin ochiurile de stepa din sud-estul tarii si prin pajistile alpine, suprafata lor fiind aproximativ 100.000 ha.

Pajistile naturale secundare, formate pe locul fostelor paduri defrisate de om, supuse în continuare influentei activitatii omului si factorilor naturali, fapt ce a dus la o mare diversificare sub aspect floristic, ocupa cea mai mare parte a paistilor natuarale. În tara noastra, pajistile din aceasta categorie sunt raspândite de la nivelul marii pâna la etajul subalpin, pe o suprafata de peste 4,7 milioane ha.

Datorita dezvoltarii agriculturii si a mijloacelor de productie, interventia omului în ecosistemele de pajisti naturale s-a accentuat progresiv si fizionomia formatiilor respective este determinata de om si animalele crescute de el.

De aceea, numai pe suprafete restrânse sau în rezervatii naturale se mai pot întâlni formatii de “pajisti naturale”. Ca atare, notiunea de pajiste naturala ramâne fara acoperire si cerintele pratotehnicii impun introducerea notiunii de pajiste permanenta, care defineste toate pajistile pe care vegetatia s-a instalat în mod spontan.

Pajisti temporare, cunoscute si sub denumirea de pajisti artificiale, pajisti cultivate sau pajisti semanate, sunt suprafete de teren de regula arabile, care se însamânteaza cu specii furajere perene (graminee si leguminoase) în amestec sau singure. Aceste pajisti se înfiinteaza si în locul pajistilor permanente degaradate, dupa destelenire si însamântarea amestecului de seminte recomandat.

Raspândire. Din suprafata totala a Terrei, de 51.010.000 mii ha, uscatul reprezinta 29%. Din suprafata globului pamântesc arabilul reprezinta 9,8%; pajistile permanente 22,7% si padurile 28,2%; ceea ce înseamna ca 60, 7% este acoperita cu vegetatie si 39,3% este reprezentata de alte terenuri.

Potrivit anuarului statistic din 1999, în România suprafata pajistilor permanente este de 4,872 milioane ha, ponderea lor fata de suprafata totala reprezinta 20,4% fata de suprafata uscatului de 21,2%, iar fata de suprafata agricola 32,9%.

Pajistile permanente din tara noastra sunt raspândite cu precadere în regiunile de deal si munte, unde detin 74% din suprafata fondului pastoral.

În functie de tipul de pajiste, în absenta lucrarilor curente de întretinere si îmbunatatire, productia pajistilor permanente oscileaza între 0,5 si 3 t/ha S.U.

Din punct de vedere calitativ, furajul contine în medie 10 – 13% P.B. din substanta uscata (6 – 8% P.B.D.). În aceste conditii pajistile permanente furnizeaza 50 – 400 kg/ha P.B. si 500 – 3000 U.N./ha.

Fisiere in arhiva (1):

  • Proiect de An la Cultura Pajistilor si a Plantelor Furajere.DOC

Alte informatii

UNIVERSITATEA DE STIINTE AGRICOLE SI DE MEDICINA VETERINARA “ION IONESCU DE LA BRAD” IASI FACULTATEA DE AGRICULTURA SPECIALIZAREA AGRICULTURA