Proiectarea unui Traseu Tehnologic pentru Cultura de Cartof

Imagine preview
(8/10 din 1 vot)

Acest proiect trateaza Proiectarea unui Traseu Tehnologic pentru Cultura de Cartof.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier docx de 15 pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 4 puncte.

Domeniu: Agronomie

Extras din document

Importanţă

Cartoful este o plantă originară din „lumea nouă”, fiind considerat printre cele mai valoroase achiziţii pentru omenire.

Datele arheologice furnizate de PATTERSON şi LANNING (1984) arată că băştinaşii din zona centrală a Perului consumau tuberculi de cartof cu circa 4.000 de ani în urmă. în mormintele din nordul Perului s-au găsit vase de lut în formă de tubercul de cartof. HAWKES apreciază că în secolele IV - VI e.n. cartoful se cultiva în Peru.

Cartoful a fost introdus în Europa după cucerirea Americii de Sud de către spanioli (1525 - 1543) pe două căi: prin Spania şi prin Anglia.

Iniţial, cartoful a fost cunoscut ca plantă rară, fiind cultivat sporadic pe suprafeţe restrânse.

În secolul al 18-lea, din cauza foametei care a cuprins Europa de Vest (1769) cartoful s-a extins treptat, devenind unul din alimentele bază, substituind pâinea în mare măsură. Astăzi, după grâu, cartoful este cea mai importantă plantă pentru europeni.

Puţinele date precise de introducere a cartofului în România stabilesc pentru Ţara Românească, Moldova şi Transilvania începutul secolului al XTX-lea. Deoarece majoritatea denumirilor cartofului derivă din cele germane, se consideră că a fost adus de coloniştii germani veniţi pe meleagurile noastre la sfârşitul sec. XVIII.

Astăzi cartoful se cultivă pe mari suprafeţe pe toate continentele.

România se numără printre ţările care cultivă suprafeţe mari cu cartof.

Faţă de perioada 1934 - 1938, când s-au cultivat 151 mii ha, în perioada 1979 -1981 s-au cultivat 293 mii ha; în perioada 1986 - 1990, 337 mi ha, reducându-se suprafaţa în perioada 1991 - 1998 la 245,9 mii ha, iar anul 2001 la 280 mii ha.

Judeţele care cultivă suprafeţe mari cu cartof sunt, în primul rând cele situate în zona mai umedă şi mai răcoroasă: Suceava, Harghita, Braşov, Covasna, Sibiu, Bihor, Neamţ, Mureş, Cluj.

Cartoful reprezintă ca importanţă pe plan mondial, a patra cultură, după grâu, orez, porumb şi reprezintă un aliment de bază pentru o mare parte a populaţiei fiind considerat pe bună dreptate, a doua pâine a omenirii.

Alături de importanţa nutritivă şi folosinţa culinară, cartoful este apreciat şi ca materie

primă în industria alimentară şi panificaţie, efectele terapeutice, posibilitatea eşalonării recoltărilor din diferite sisteme de cultură şi folosind soiuri cu perioadă de vegataţie diferită,

asigurând astfel, un consum de-a lungul întregului an. Pentru cultivatori, acestă plantă reprezintă o cultură strategică, de pe urma căreia trăiesc un număr mare de fermieri.

În România, în anul 2010 se cultivau cu cartofi 247 mii ha, din care peste 95% în sectorul particular, realizându-se o producţie anuală de 3,5 milioane tone.

În condiţiile tehnologiilor de cultivare a cartofului din ţara noastră, se obţin în medie 13,6 t/ha, mult sub nivelul potenţialului de producţie al soiurilor cultivate şi sub producţiile medii de 30 - 48 t/ha, realizate constant în ultimii ani la nivel UE .

Aceste diferenţe mari, reflectă adevărul menţiunii făcute încă din 1781 de Parmentier, în lucrarea sa dedicată acestei plante, conform căreia “producţia de cartof este proporţională cu grija ce i se acordă”.

Singura soluţie pentru obţinerea unor producţii superioare cantitativ şi calitativ, care să

reziste competiţiei greu de învins pe piaţa europeană şi mondială, este modernizarea producţiei prin introducerea unor măsuri care pot determina creşterea şi îmbunătăţirea acesteia, în condiţiile asigurării eficienţei economice.

2. Încadrarea în asolament

Cultivarea unei specii de plante pe aceeaşi suprafaţă timp de mai mulţi ani poate avea efecte dăunătoare la toate culturile, în primul rând din cauza scăderii fertilităţii solului prin epuizare, a infestării cu buruieni şi, în special, din cauza dezvoltării rezervei de boli şi dăunători specifici. Dacă există totuşi un număr restrâns de specii care suportă monocultura, ei bine, cartoful face parte din categoria acelor plante care sunt cele mai sensibile la rotaţie.

Alcătuirea unui asolament raţional trebuie să răspundă următoarelor trei principii: structura asolamentului, durata asolamentului şi ordinea rotaţiei culturilor în asolament.

Structura asolamentului trebuie să corespundă zonei de cultură, condiţiilor de sol şi posibilităţilor tehnologice. Este important ca, din punct de vedere tehnologic, vârfurile de muncă să nu se suprapună, astfel încât una din culturi să fie favorizată în detrimentul alteia.

Se recomandă amplasarea culturilor de cartof pe soluri cu textură ușoară sau mijlocie, cu conținutul de argilă sub 25 – 30 %; care nu se tasează și nu formează crustă; cu fertilitate naturală cât mai ridicată; cu strat arabil profund (peste 30 cm) și afânat; cu grad cât mai redus de infestare cu buruieni și dăunători de sol; pe cât posibil plane sau cu o pantă redusă și uniformă.

În fermele mari, unde se cultivă cartof pe mai multe zeci de hectare, structura culturilor din asolament trebuie să fie bine definită şi să aibă un caracter multianual.

Este foarte important ca premergătoarele furajere să nu fi fost infestate de buruieni problemă cum ar fi pirul, de exemplu. Această buruiană exclude automat de la bune premergătoare furajele perene.

S-a constatat că după culturile de cartof conţinutul în humus al solului scade, similar cu situaţia în care se cultivă sfeclă de zahăr sau floarea soarelui. Or, pentru restabilirea unui proces organic de sinteză a humusului este nevoie să alternăm cultura cartofului (sfecla de zahăr sau floarea soarelui) cu plante care lasă în sol suficiente resturi vegetale pentru compensarea pierderii humusului, cum ar fi cerealele păioase, leguminoasele anuale şi perene, porumbul.

Nu se recomandă cultivarea cartofului (cu excepţia celui extratimpuriu) în asolament legumicol, pentru că foarte multe specii legumicole fac parte din aceeaşi familie cu cartoful (solanaceae: tomate, vinete, ardei) sau din rădăcinoase (morcov, ţelină etc.), care au boli şi dăunători comuni.

Nu se recomandă, de asemenea, ca premergătoare sfecla de zahăr, inul, cânepa, lupinul, tutunul sau porumbul. Acesta din urmă, mai ales cel recoltat mecanic, lasă foarte multe resturi vegetale grosiere. Prezenţa acestora în stratul superficial împiedică prelucrarea bilonului, înrăutăţeşte echilibrul aerohidric în sol, mai ales pe solurile uşoare, şi e o sursă permanentă de fungi prin degradarea întârziată a acestor resturi vegetale.

Pe terenurile acide, care au fost amendate pentru corectarea pH-ului, nu se cultivă cartofi 2-3 ani de la aplicare, pentru a nu favoriza infecţia cu râia comună (boală care se dezvoltă în mediu bazic).

În cazul în care o cultură premergătoare, chiar favorabilă, dacă prin diverse situaţii (irigaţie excesivă, ploi sau exces de umiditate la recoltare, secetă excesivă) lasă terenul tasat şi lucrarea de arat se face cu dificultate, acea cultură trebuie exclusă în acel an din categoria premergătoarelor bune pentru cartof.

Fisiere in arhiva (1):

  • Proiectarea unui Traseu Tehnologic pentru Cultura de Cartof.docx

Alte informatii

UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ „ION IONESCU DE LA BRAD” IAŞI