Proiectarea unui Traseu Tehnologic pentru Cultura de Sfeclă de Zahăr

Importanţă

Zahărul este una din cele mai vechi mărfuri (deopotrivă cu bumbacul şi grâul) în istoria civilizaţiei. Ca produs al prelucrării trestiei de zahăr, el era cunoscut în India mai bine de 2500 de ani în urmă, având şi rolul de valută în schimburile comerciale dintre ţări.

Actualmente producţia mondială a zahărului constituie circa 130 mln tone anual, dintre care circa 70% se obţine din trestie de zahăr şi 30% din sfeclă de zahăr.

În prezent principalii producători mondiali de zahăr sunt: Brazilia (20,1 mln. tone în anii 1999/2000), Uniunea Europeană (19,55 mln. tone), India (20,11 mln. tone), S.U.A. (8,2 mln. tone), China (7,2 mln. tone), etc. Principalii producători şi principalii consumatori de zahăr: astfel pe primul loc se află India (17,18 mln. tone în anii 1999/2000), Uniunea Europeană (14,32 mln. tone), urmate de Brazilia, S.U.A., China, etc.

În ultimii ani se observă o atitudine de creştere a consumului de zahăr într-un ritm mai înalt faţă de producerea zahărului. Dacă în anii 1995/1996 producerea preleva cu 3,89 mln. tone asupra consumului, în sezonul 2009/2010 nivelul lor practic s-a egalat şi a constituit circa 130,2 mln. tone. În perspectivă se preconizează o depăşire a consumului faţă de producţie, ceea ce poate determina creşterea preţurilor la „aurul alb” pe piaţa mondială a zahărului.

La o producţie medie de rădăcini de 40 t/ha rezultă ca produse secundare 15 - 30 t colete şi frunze (1.800 - 4.000 unităţi nutritive furajere) 16 t melasă, 16 t tăiţei (1.000 unităţi nutritive furajere). Totalul unităţilor nutritive echivalează cu o producţie de peste 5.000 kg/ha de porumb sau orz (V. BÂRNAURE, 1986).

Melasa reprezintă 4 - 5% din greutatea sfeclei prelucrate şi conţine circa 50% zaharoză; este valorificată în industria alimentară şi a produselor alcoolice.

„Nămolul” rezultat de la filtrele prese, având un conţinut mediu de 92,50% CaCO3, şi 2,15% Mg(OH)2, din substanţa uscată, este folosit cu bune rezultate pentru corectarea reacţiei solurilor acide.

Având în vedere că zahărul este şi o materie primă din care se pot obţine carburanţi alcooli, glicerina, acizi (citric, glutamic), acetonă, dextran lactopren etc., se întrevede că şi în viitor producţia mondială de zahăr va creşte în continuare.

Sfecla pentru zahăr este o cultură intensivă, foarte rentabilă, care valorifică eficient fertilizarea organică şi minerală, apa de irigaţie, sistema de tractoare şi maşini agricole din dotare, fiind şi o bună plantă premergătoare pentru majoritatea culturilor agricole, contribuind la distrugerea buruienilor şi la structurarea solului.

Sfecla pentru zahăr s-a cultivat în lume pe aproape 5,97 mii. ha, întreaga suprafaţă fiind cantonată în perimetrul climatului continental, în timp ce trestia pentru zahăr (Saccharum officinarum L.), specie din fam. Gramineae, se cultivă în zonele cu temperaturi medii anuale mai mari de 16°C, unde ocupă circa 13 mii, ha(fig. 7.15). Ţări mari cultivatoare de sfeclă pentru zahăr sunt: Federaţia Rusă (peste 781 mii ha), Germania (449 mii ha) Franţa (428 mii ha), Polonia (317 mii ha).

În România suprafaţa cultivată cu sfeclă pentru zahăr în perioada 1934 -1938 a fost, în medie, de 25,6 mii ha. In anul 1985 suprafaţa a ajuns la 275,5 mii ha, după care s-a diminuat în anul 1998 fiind de 117,8 mii ha, iar în 2001 39 mii ha.

O suprafaţă de 250 mii hectare, cu o producţie medie de 30 t/ha şi cu un randament de extracţie a zahărului de numai 10%, ar însemna o producţie totală de zahăr în România de 750 mii tone (30 kg pe locuitor pe an) ceea ce ar acoperi integral cerinţele de zahăr ale României (GH. BÎLTEANU, 1993).

În viitor se impune ca fabricile de zahăr să-şi găsească căile cele mai bune de stimulare a cultivatorilor, astfel încât să crească interesul pentru această valoroasă plantă.

2. Încadrarea în asolament

Rotaţia culturii are un rol deosebit de important pentru sporirea producţiei de sfeclă de zahăr.

Sfecla pentru zahăr trebuie sa urmeze după culturi care părăsesc terenul devreme, astfel încât să rămână timp pentru efectuarea lucrărilor solului şi a fertilizării organo-minerale. în aceste condiţii se asigură acumularea apei în sol, combaterea buruienilor şi valorificarea eficientă a îngrăşămintelor.

Sfecla de zahăr este bine să se cultive după cerealele păioase, în special după grâu şi orz de toamnă. Se poate cultiva cu succes după leguminoase anuale, cartof de vară şi in de ulei, după care terenul se poate pregăti devreme şi în bune condiţii. Atenţie! Nu se va cultiva sfeclă de zahăr după porumb, floarea-soarelui, ovăz, rapiţă, muştar, sorg, iarbă de Sudan şi nici după culturile succesive erbicidate cu substanţe triazine.

Amplasarea culturii intensive de sfeclă de zahăr se va face în zonele tradiţionale ale acestei culturi, pe tipurile de sol de tip cernoziom sau pe alte tipuri de sol profunde, fertile, bine structurate, un un pH cuprins între 6,7 şi 8,4. De asemenea, cultura de sfeclă de zahăr se va amplasa cu prioritate în condiţii de irigare sau pe terenuri cu aport freatic. Se va evita cultivarea sfeclei de zahăr după ea însăşi la mai puţin de 4-5 ani, pentru a nu se resimţi efectul nefavorabil al oboselii solului sau al transmiterii de boli şi dăunători specifici.

Sfecla poate reveni pe acelaşi teren după 4 ani, dacă solul nu a fost infestat cu nematode, sau după 6 ani, dacă infestarea a fost slabă şi numai după 8 ani, în cazul infestării puternice (A. VASILIU, 1959).

La rândul ei sfecla este bună premergătoare pentru orzoaica, orz, grâu, porumb şi alte culturi cu care nu are dăunători comuni.

Institutul de Cercetare şi Producţie pentru Cultura şi Industrializarea Sfeclei de Zahăr şi a Substanţelor Dulci - Fundulea recomandă atât pentru condiţii de neirigare, cât şi de irigare, asolamente speciale, folosind rotaţii de 4 - 5 ani astfel:

- pentru zona cerealieră din sudul ţării un asolament de 4 ani, cu

următoarele rotaţii: sfecla pentru zahăr; porumb; floarea-soarelui; cereale de toamnă;

- pentru zona cu grad mai ridicat de umiditate, un asolament de 4 ani cu următoarele rotaţii: sfecla pentru zahăr; orzoaica cu trifoi în cultură ascunsă; trifoi; cartof, ori un asolament de 5 ani cu următoarea rotaţie: sfecla pentru zahăr; orzoaica cu trifoi în cultură ascunsă; trifoi; cartof; grâu de toamnă.

V, POPESCU şi colab. (1985) au obţinut sporuri de producţie de 51%, în rotaţie de 5 ani comparativ cu monocultura, când planta premergătoare a fost floarea-soarelui şi de 70% când planta premergătoare a fost grâul. Cerealele de toamnă sunt indicate ca premergătoare şi în Franţa (D. SOLTNER), Germania (A. SIHELBE), Ucraina (S. BUJOR) etc.

Asolamentul şi respectiv rotaţia reprezintă prima verigă din tehnologia unei plante de cultură de care depinde în bună măsură producţia obţinută, ca urmare a efectelor multiple pe care le are asupra însuşirilor solului, a combaterii buruienilor, bolilor şi dăunătorilor etc.

Prin asolament se înţelege succesiunea culturilor în timp şi în spaţiu însoţită de un sistem corespunzător de lucrare şi fertilizare care asigură creşterea fertilităţii solului şi sporirea cantitativă şi calitativă a producţiei.

Asolamentul presupune în primul rând împărţirea teritoriului unităţii pe categorii de folosinţă şi în cadrul fiecărei categorii de folosinţă, delimitarea solelor aproximativ egale ca mărime. În al doilea rând repartizarea diferitelor plante pe tarlale sau sole şi în al treilea rând rotaţia culturilor pe aceste suprafeţe în decursul anilor.

Schiţa asolamentului pe 5 ani

Sola

Anul I II III IV V

2013 - 2014 Cartof Porumb Gr. de tm. Sf. de zahăr Soia

2014 - 2015 Porumb Gr. de tm. Sf. de zahăr Soia Cartof

2015 - 2016 Gr. de tm. Sf. de zahăr Soia Cartof Porumb

2016 – 2017 Sf. de zahăr Soia Cartof Porumb Gr. de tm.

2017 - 2018 Soia Cartof Porumb Gr. de tm. Sf. de zahăr

Deci asolamentul se referă la distribuirea culturilor în spaţiu, iar rotaţia la succesiunea lor în timp pe aceeaşi solă. Adeseori, aceste două noţiuni se confruntă şi se întrebuinţează una în locul celeilalte.

Rotaţia în care într-un număr egal de ani cu numărul de sole, pe fiecare solă se succed toate culturile din cadrul asolamentului poartă numele de rotaţie ciclică.

În condiţii de producţie se mai întâlneşte şi aşa numita rotaţie aciclică sau liberă. În acest caz culturile se amplasează în fiecare an după criteriul premergătoarei celei mai potrivite, iar îngrăşămintele se administrează la culturile cu cea mai mare importanţă economică. Astfel de rotaţie prezintă o serie de dezavantaje printre care amintim: nu se poate stabili o orientare în timp, în ceea ce priveşte alternanţa culturilor, nu se pot stabili sisteme de lucrare şi fertilizare raţionale, nu se poate elabora un program corespunzător de folosire a erbicidelor şi insecto-fungicidelor ş.a.m.d.