Promovarea Turismului în Municipiul Bucuresti prin Analiza Circulației Turistice

Asezarea geografică

Zona periurbană a Bucureştiului constituie un teritoriu strâns legat de Capitală, atât prin relaţiile economice, de aprovizionare, de forţă de muncă, administrativ-politice, dar şi sub aspectul său geografic (fig 1).

Acest areal se înscrie în preferinţele amatorilor turismului de week-end datorită posibilităţilor sale de abordare cu mijloace de transport în comun sau personale, a timpului scurt de deplasare (dus-întors) şi a facilitaţii reîntoarcerii în aceeaşi zi la reşedinţă.

Regiunea la care ne referim cuprinde un teritoriu ce se desfăşoară pe circa 9000 Km pătraţi în împrejurimile Capitalei, delimitat aproximativ de râurile Ialomiţa în nord, Mostiştea la est, Dunarea în partea sudică, Argeş şi Neajlov la vest, mai concret pe următoarele aliniamente date de localităţilor: Ciolpani, Bălteni, Snagov, Brazi Ia nord, Dridu, Moviliţa la est, oraşele Giurgiu, Olteniţa în partea sudică şi Grădinari, Bolintin la vest.

Prin zona periurbană a Capitalei trec: meridianul de 26° (vest de Măgurele, est de Dridu, Chiajna, Mogoşoaia), paralele de 44°40’ în nord (Grădiştea, Vlădiceasca, Snagov) şi 44°20’ în sud (Dumitrana, Măgurele, Jilava).

Principalul element de atracţie turistică a acestei zone periurbane îl constituie cadrul natural, în alcătuirea căruia se remarcă prezenţa pădurilor sub formă de arborete pure sau în amestec şi a oglinzilor de apă: râuri, lacuri sau iazuri cu valoare recreativă mare, dar şi bogaţia fondului cinegetic, ihtiologic sau a posibilităţii de practicare a sporturilor nautice.

Atractivitatea zonei respective este sporită şi de prezenţa unor atracţii turistice antropice precum: monumentele de artă şi arhitectură, locurile istorice, localităţile rurale cu arhitectură, obiceiuri şi tradiţii locale diverse etc.

CAPITOLUL I: ANALIZA POTENTIALULUI TURISTIC

A. Potentialul turistic natural

Principalele elemente de atracţie turistică ale zonei periurbane a Bucureştiului, destinate recreerii, le constituie resursele turistice naturale care se remarcă prin valenţele lor estetice, ştiinţifice şi cultural - educative. Ele sunt numeroase şi variate în formă şi conţinut, exprimând fie trăsături generale ale teritoriului, fie cazuri particulare ale sale printre ele, în cazul turismului de week - end, impunându-se peisajul şi componentele acestuia (harta turistică).

În cazul zonei periurbane a capitalei, acestea din urmă sunt reprezentate de păduri bogate şi numeroase care străjuiesc lacuri întinse sau iazuri dispersate, cursurile de apă mărginite de fâşii înguste de zăvoaie, de rezervaţii naturale şi monumente ale naturii.

- Relieful

Subunităţile geologice ale Câmpiei Române prezentate în jurul Bucureştiului sunt :

a. Câmpia de subsidenţă se află în extremitatea nord-vestică a zonei periurbane şi este o arie de coborâre recentă ale cărei caracteristici constau în existenţa unei reţele destul de dense de râuri, cu un curs domol, cu numeroase meandre şi braţe părăsite, ale căror albii de abia se schiţează în relieful neted. Altitudinea scade de la 137 m în Pădurea Măriuţa (la nord-est de satul Răcari) la 132 m în punctul Dealul cu Vii (la nord-vest de satul Cărpenişul) şi la 105 m pe teritoriul Comunei Joiţa.

b. Câmpia Vlăsiei constituie forma de relief cea mai întinsă din zona periurbană. Se subdivide în 3 subunităţi:

- Vlăsia Nordică sau Câmpia Snagovului, situată între valea Ialomiţei, valea Cociovaliştei şi valea Crevediei, este o câmpie netedă, înclinată de la vest spre est. Caracteristica acestei câmpii este dată de densitatea mare a reţelei hidrografice. Numeroase văi mlăştinoase de aici reprezintă albii părăsite ale Ialomiţei, la confluenţa cărora, datorită barării de către aluviunile Ialomiţei şi a pânzei freatice situată deasupra fundului, s-au format mari limane fluviatile (Bălteni, Snagov, Căldăruşani);

- Vlăsia Centrală sau Câmpia Colentinei, axată pe valea Colentinei şi drenată de valea Dâmboviţei are caractere mai variate;

- Vlăsia Sudică sau Câmpia Câlnăului are o arie relativ înaltă, acoperită de o pătură mai groasă de loess şi străbătută de văi puţine şi mici, fiind puternic afectată de crovuri;

- Câmpia Moviliţei sau Mostiştei de Sus se axează pe valea Mostiştei superioare, particularitatea ei fiind dată de prezenţa văilor de tip furcitură, cu fragmentare apreciabilă, o energie de relief redusă, precum şi o densitate mică a crovurilor;

- Câmpia Belciugatele – Rasa sau Mostiştea de Jos, cu o înclinare generală nord-sud destul de mică, contactul cu lunca Dâmboviţei făcându-se prin intermediul mai multor terase, dispuse în evantai;

c. Câmpia Burnazului – compartimentul său estic de origine fluvio-lacustră, are un evident aspect tabular, panta sa generală fiid sud-nord, adică inversă în raport cu înclinarea generală a Câmpiei Române. Aspectul său tabular este pus în evidenţă şi de contactul cu luncile înconjurătoare, contact marcat de versanţi abrupţi ce domină văile cu 30-70 m (45 m la Hotarele, 50-70 m între Prundu şi Greaca), unde au loc şi intense procese de eroziune, surpare şi alunecare.

d. Câmpia Neajlovului sau Vlascei Sudice, cu aspect tabular, are o înclinare generală nord-vest, sud-est şi o fragmentare moderată, principalele văi ce o străbat fiind ale Neajlovului, Milcovăţului şi Glavaciocului.

e. Lunca Argeşului se desfăşoară de-a lungul râului Argeş. Specificul luncii este dat de prezenţa însemnată a belciugelor, pintenilor, grădiştilor, văilor părăsite, ca şi de netezimea sa accentuată.

f. Lunca Dunării, „tangentă” teritoriului peribucureştean pe o mică porţiune, în sud, altădată domeniul apelor revărsate din Dunăre, cu multe lacuri, bălţi, vegetaţie acvatică abundentă şi faună bogată specifică bălţilor, este astăzi, datorită amenajărilor realizate, un intens spaţiu agricol.