Protologie și pratotehnică - Județul Vaslui

INTRODUCERE

Pajiştea reprezintă suprafaţa de teren acoperită cu vegetaţie ierboasă, alcătuită în cea mai mare parte din plante perene, ce aparţin diferitelor familii botanice, a căror producţie este utilizată în alimentaţia animalelor, prin paşunat sau cosit.

Congresul Internaţional al pajiştilor, defineşte termenul de pajişte ca fiind teren agricol exploatabil, utilizat pentru cultura mai mulţi ani sau permanent, cu graminee perene dominante în vegetaţie.

După originea lor pajiştile sunt naturale şi temporare.

Pajiştile naturale sunt reprezentate de suprafeţe pe care vegetaţia ierboasă s-a instalat spontan. La rândul lor ele se împart în pajişti naturale primare şi pajişti naturale secundare.

Pajiştile naturale primare (pajişti naturale propriu-zise) sunt răspândite în diferite regiuni ale globului unde factorii ecologici nu au permis formarea pădurilor. Acestea sunt reprezentate de pampa argentiniană, stepa rusească, savana africană, marile câmpii americane cu ierburi scunde, preeria cu ierburi înalte, tundra nordică şi tundra de altitudine, care ocupau suprafeţe imense şi sub învelişul lor ierbos s-au format soluri negre, fertile şi adânci. În România, pajiştile naturale primare sunt reprezentate prin ochiurile de stepă din sud-estul ţării şi prin pajiştile alpine, suprafaţa lor fiind aproximativ 100.000 ha.

Pajiştile naturale secundare, formate pe locul fostelor păduri defrişate de om, supuse în continuare influenţei activităţii omului şi factorilor naturali, fapt ce a dus la o mare diversificare sub aspect floristic, ocupă cea mai mare parte a pajiştilor naturale. În ţara noastră, pajiştile din această categorie sunt răspândite de la nivelul mării până la etajul subalpin, pe o suprafaţă de peste 4,7 milioane ha.

Ca atare, noţiunea de pajişte naturală rămâne fără acoperire şi cerinţele pratotehnicii impun introducerea noţiunii de pajişte permanentă, care defineşte toate pajiştile pe care vegetaţia s-a instalat în mod spontan.

Pajiştile temporare, cunoscute şi sub denumirea de pajişti artificiale, pajişti cultivate sau pajişti semănate, sunt suprafeţe de teren de regulă arabile, care se însamânţează cu specii furajere perene (graminee şi leguminoase) în amestec sau singure. Aceste pajişti se înfiinţează şi în locul pajiştilor permanente degradate, după desţelenire şi însămânţarea amestecului de seminţe recomandat.

CAP.I. CADRUL NATURAL AL JUDEŢULUI VASLUI

Judeţul Vaslui este aşezat în partea de est a ţării. Are drept vecini, la est Republica Moldova, graniţa constituind-o râul Prut, la vest, judeţele Neamţ, Bacău, Vrancea, la sud, judeţul Galaţi şi la nord, judeţul Iaşi.

Judeţul Vaslui reprezintă 2,2% din suprafaţa României şi acoperă 5318 kmp. Întinzându-se pe cursul superior şi mijlociu al râului Bârlad, străbate partea de sud şi sud-est a Podişului Central Moldovenesc; în partea australă separă Colinele Tutovei de Dealurile Fălciului.

Din punct de vedere al organizării administrativ-teritoriale, judeţul Vaslui are 3 municipii (Vaslui, Bîrlad şi Huşi), două oraşe (Negreşti şi Murgeni) şi 81 comune cu 449 sate.

Relieful este format în întregime din ansambluri de culmi şi văi largi orientate, in majoritatea situaţiilor, N-S.

Ca principale unitaţi de relief prezente pe teritoriul judeţului Vaslui se pot evidenţia: Podişul Central Moldovenesc, estul Colinelor Tutovei, Dealurile Fălciului, Depresiunea Huşi şi Depresiunea Elan-Săratu, toate fiind subunitaţi fizico-geografice ale Podişului Bârladului.

Din punct de vedere al altitudinii, relieful judeţului Vaslui variază între înalţimile cele mai mari ce se găsesc în bazinul Racovei (485 m - Dealul Mângaralei, 465 m în Dealul Răzeşti, 461 m în Dealul Schitului) şi înălţimea minimă de 10 m din lunca Prutului. Aspectul general al podişului este de dealuri înalte cu plaiuri uşor ondulate. Spre văile Bârlad şi Lohan, Colinele Fălciului se termină prin versanţi abrupţi, modelaţi intens prin procese de alunecare şi torenţialitate. În sud culmea se lăţeşte aproape ca un podiş în Colinele Măluşteniului. Către Valea Elanului văile torenţiale coboară spre est si sud-est de la 250 m la 100m.