Rahitismul animalelor de fermă

ETIOLOGIE

Rahitismul este un proces osteopatic complex, specific animalelor imature, caracterizată prin tulburări în mineralizarea oaselor, ceea ce duce la deformări osoase, articulare și la fracturi. Este întâlnit la tineretul tuturor speciilor, fiind însă frecvent la pui, purcei, căței, mai rar la miei, mânji și viței. Printre cauzele cele mai importante care duc la apariția rahitismului se numără diverși factori favorizanți, ca de exemplu stabulația permanentă, lipsa de mișcare, absența luminii solare, parazitismul intestinal, înțărcările prococe etc. La instalarea rahitismului participă doi factori fundamentali : - carența în vitamina D sau lipsa de calciu, fiind numit rahitism HIPOCALCEMIC. - carența de fosfor și aport excesiv de calciu, fiind numit rahitism HIPOFOSFOREMIC.

Rahitismul Hipocalcemic Este cunoscut și sub numele de rahitism clasic sau rahitism dependent de vitamina D pentru că hipocalcemia care se constată la examenele paraclinice este efectul lipsei de aport a provitaminelor D prin furaje, a deficienței de adsorbție a provitaminelor D la nivelul mucoasei intestinale prin leziuni ale acesteia, prezenței în furaje a unor micotoxine care și ele blochează activitatea provitaminelor D.

Rahitismul Hipofosforemic Se caracterizează prin : întârzierea mai mult sau mai putin accentuată a fenomenelor de osificare, modificări ale cartilajelor de creștere și absența hiperplaziei paratiroidelor.

Simptomatologie

Simptonatologia debuterază cu o fază prerahitică manifestată prin tulburări digestive, alternări de diaree cu constipație, apetit capricios, slăbire, absența vioiciunii și erupția întârziată a dinților. Uneori apar schiopături cu mers înțepenit și dureros sau chiar fenomene de titanie hipocalcemică, în special la căței și purcei. În unele cazuri apare spasmul glotei cu contracțiii ale musculaturii respiratorii, care pot duce la moarte prin asfixiere. În faza rahitică au loc scurtarea oaselor, deformări osoase și articulare, deviații ale coloanei vertebrale; apar „mătănii costale“ care se prezintă ca un șir de mărgele la articulația coastelor cu sternul; membre cu aspect de „labă de urs“, în X sau O; deformări la nivelul bazinului și tulburări la nivelul dentiției. În plus, animalele preferă să stea în decubit, iar când se ridică o fac cu dificultate din cauza durerilor, adoptând diferite poziții: „în genunchi“, poziția „câinelui șezând“, deplasarea se face anevoios, „ca pe ace“, iar la pui se remarcă mersul caracteristic, legănat, de rață.

Diagnosticul

Diagnosticul este ușor de pus pe baza semnelor clinice, ținând cont de vârsta tânără și de condițiile de alimentație și zooigienă. Semnele caracteristice se constată cu prilejul palpării articulațiilor care sunt deformate și dureroase, iar la păsări prin palparea oaselor lungi și a ciocului care au o consistență elastică (oase moi). Diagnosticul se confirmă prin examene de laborator. Pentru diagnosticul corect la rahitismul la animale, se recomandă examenul histologic al cartilajelor extremintăților distale ale metacarpelor și metatarselor, respectiv ale fizelor distale ale acestor oase.

Rahitismul la mânji este relativ rar datorită probabil faptului că reglarea metabolismului fosfocalcic la cabaline este diferită de a altor animale domestice. Rahitismul apare în general la vîrsta de 3-9 luni prin modificări predominante ale coastelor, constând în îngroșarea joncțiunilor osteocondrale sub forma unor nodozități dispuse în sirag, așa numitul rozariu rahitic. Se relevă de asemenea scurtarea diafizelor costale și deformarea cutiei toracice, ceea ce va favoriza instalarea unor insuficiențe respiratorii secundare