Reacția Ecofiziologică a Grâului Față de Tipul de Fertilizare Organică

PARTEA GENERALĂ

CAPITOLUL I

IMPORTANŢA, BIOLOGIA ŞI ECOLOGIA GRÂULUI

1.1. IMPORTANŢA CULTURII GRÂULUI

Grâul este cea mai importantă plantă cultivată, cu mare pondere alimentară. Suprafeţele întinse pe care se seamănă, precum şi atenţia de care planta se bucură se datoresc: conţinutului ridicat al boabelor în hidraţi de carbon şi proteine şi raportului dintre aceste substanţe, corespunzător cerinţelor organismului uman; conservabilităţii îndelungate a boabelor şi faptului că pot fi transportate fără dificultate; faptului că planta are plasticitate ecologică mare, fiind cultivată in zone cu climate şi soluri foarte diferite; posibilităţilor de mecanizare integrală a culturii.

Grâul este cultivat în peste 100 de ţări şi reprezintă o importantă sursă de schimburi comerciale.

Boabele de grâu sunt utilizate îndeosebi pentru producerea făinii destinată fabricării pâinii – aliment de bază pentru un număr mare de oameni (după unele statistici, 35 – 40% din populaţia globului). De asemenea, boabele de grâu sunt folosite pentru fabricarea pastelor făinoase, precum si ca materie primă pentru alte industrii foarte diferite.

Tulpinile (paiele) rămase după recoltat au utilizări multiple: materie primă pentru fabricarea celulozei, aşternut pentru animale, nutreţ grosier, îngrăşământ organic, încorporate ca atare în sol, imediat după recoltare, sau după ce au fost supuse unui proces de compostare.

Tărâţele – reziduuri de la industria de morărit – sunt un furaj concentrat deosebit de valoros, bogat în proteine, lipide şi săruri minerale.

Boabele de grâu pot reprezenta şi un furaj concentrat foarte apreciat, superior porumbului sub aspectul valorii nutritive, al preţului şi chiar ca productivitate. Folosirea boabelor de grâu ca furaj este mai puţin răspândită la noi, dar este practicată în majoritatea ţărilor mari producătoare de grâu.

Sub aspect economic, cultura grâului oferă avantajul că este integral mecanizată. Totodată, grâul este o foarte bună premergătoare pentru majoritatea culturilor, deoarece părăseşte terenul devreme şi permite efectuarea arăturilor de vară. Ca urmare, după grâu poate fi semănată, în principiu, orice cultură; după recoltarea soiurilor timpurii de grâu pot fi amplasate unele culturi succesive.

1.2. BIOLOGIA GRÂULUI

1.2.1.Răspândirea culturii grâului

Planta de grâu se caracterizează printr-o mare plasticitate ecologică, ceea ce îi permite să fie cultivată pe toate continentele, între 66o latitudine nordică şi 45o latitudine sudică, de la nivelul mării şi până la 3500 m altitudine. În deceniul trecut, pe glob s-au cultivat cu grâu circa 230 milioane hectare, dar în ultimii ani suprafaţa a cunoscut o oarecare scădere, până la 220 milioane hectare în 1992. Producţia globală de grâu a atins 599 milioane tone în 1991 şi 563 milioane tone în 1992. Randamentul mediu mondial în ultimii ani a fost de 2370 – 2600 kg boabe/ha. Ţările mari producătoare şi exportatoare de grâu sunt: S.U.A., Canada, Australia, Argentina. Mari importatoare de grâu sunt în prezent: China, Egipt, Japonia, şi ţările fostei URSS.

În România, suprafeţele cultivate cu grâu au cunoscut modificări puţin importante în ultimele decenii. Suprafeţele cultivate în ultimii ani au oscilat în jurul acestor valori (2,1 – 2,2 milioane hectare) şi au o tendinţă în scădere. Anul agricol 1991 – 1992 reprezintă o excepţie, cu numai 1,45 milioane hectare semănate cu grâu datorită schimbării formei de proprietate a terenului, datorită neclarităţilor legate de sistemul de finanţare, dar şi de condiţiile climatice puţin favorabile din perioada de semănat a grâului. Producţiile obţinute la grâu în România au oscilat între valorile de 2400 – 2800 kg boabe/ha, variind de la un an la altul, în primul rând în funcţie de gradul de favorabilitate al condiţiilor meteorologice.

1.2. Sistematică. Origine. Soiuri.

Sistematică. Grâul aparţine genului Triticum, clasa Monocotyledonopsida, ordinul Graminilis, familia Graminaceae (Poaceae). Genul Triticum cuprinde un număr mare de forme sălbatice şi cultivate, clasificate diferit de-a lungul timpurilor pe baza anumitor criterii. În prezent, este acceptată şi utilizată mai frecvent clasificarea genetică concepută de cercetătorul rus N. Vavilov şi modificată de J. Mac Key. Formele cultivate au rezultat prin încrucişarea între diferite specii cultivate şi spontane.

Grupa diploidă (2 n = 14 cromozomi) cuprinde forma sălbatică Triticum monococcum ssp. boeoticum şi forma cultivată T. monococcum ssp. monococcum.

Forma cultivată se caracterizează prin boabe care rămân îmbrăcate după treierat, care dau o făină galbenă bogată în gluten.

Grupa tetraploidă (2 n = 28 cromozomi) a rezultat prin încrucişarea spontană a grânelor diploide cu specia spontană Agilops speltoides. Forma sălbatică din această grupă este T. turgidum ssp. dicoccoides, iar formele cultivate sunt restul.

T. turgidum ssp. dicoccum a fost principala cereală a vremurilor vechi; din cauza pretenţiilor sale faţă de căldură, a fost înlocuit, treptat, începând încă din epoca bronzului, de speciile hexaploide.

Bobul rămâne îmbrăcat după treierat şi este sticlos, bogat în proteine.

T. turgidum ssp. turgidum convar. durum a provenit din specia anterioară prin mutaţii. Este cultivat încă de pe vremea Imperiului Roman. Se caracterizează prin cerinţe mari faţă de căldură şi rezistenţă la secetă, dar sensibil la ger.

În prezent se cultivă pe cca. 9 % din suprafaţa mondială cu grâu, cu precădere în zonele ceva mai calde. Bobul este mare, sticlos, cu conţinut ridicat în substanţe proteice şi gluten de calitate inferioară pentru panificaţie; însă excelent pentru producerea pastelor făinoase. Spicul este dens, întotdeauna aristat, cu ariste mai lungi decât spicul