Cuprins
- 1. Enunţul temei de proiect 2
- 2. Prezentarea generală a scorţişoarei 3
- 2.1. Planşă cu părţile componente ale scorţişoarei 3
- 2.2. Denumirea în limba latină şi alte denumiri ale scorţişoarei 4
- 2.3. Răspândirea geografică a scorţişoarei 6
- 2.4. Condiţiile pedoclimatice specifice scorţişoarei 6
- 2.5. Structura fitochimică a părţilor componente ale scorţişoarei 6
- 2.6. Evoluţia biochimică specifică a principiilor active 8
- 2.7. Toxicitatea scorţişoarei 9
- 2.8. Evoluţia scorţişoarei de la recoltare la procesare 10
- 3. Studiul de literatură 12
- 3.1. Originea scorţişoarei 12
- 4. Concluzii ale studiului de literatură asupra conservării scorţişoarei 14
- 5. Tema de proiectare (dimensionare) 15
- 6. Partea tehnologică 16
- 6.1. Procedee de obţinere a principiilor active din scorţişoară 16
- 6.2.1. Procedee de obţinere a uleiurilor volatile 16
- 6.2.1.1. Antrenarea cu vapori de apă 16
- 6.2. Fluxul tehnologic 28
- 6.3. Graficul timpului de lucru 28
- 6.4. Descrierea procesului tehnologic 29
- 6.5. Bilanţ de materiale 33
- 6.6. Norme de tehnica securităţii muncii, prevenirea şi
- stingerea incendiilor 34
- 6.7. Apa folosită ca agent de răcire şi agent de încălzire 42
- 6.8. Metode de analiză a scorţişoarei 43
- 6.10. Calculul capacităţii instalaţiei de antrenare cu vapori de apă 45
- 6.11. Consumuri specifice 45
- 7. Partea de proiectare 46
- 8. Calculul tehnico-economic 53
- 9. Bibliografie 58
Extras din proiect
2. PREZENTARE GENERALĂ
2.1. Planşă color
Frunze
SCORŢIŞOARĂ
Floare
Scoarţă
2.2. Denumirea latină şi alte denumiri ale scorţişoarei:
Cinnamomum aromaticum Nees (sin. C. cassia) C.zeilanicum, Garc şi Bl (sin. C. verum) (fam. Lauraceae)
Germană: Zimmen
2.3. Răspândirea geografică a scorţişoarei:
Arborele de sorţişoară este originar din Asia de Sud Est, neaclimatizat în alte zone. Se cunosc mai multe specii care creşte în: India, Sri Lanka, Insulele Seychelles şi China. Arborii sunt de 5-15 m cu frunze ovate, opuse, de la care recoltează scoarţa ramurilor tinere.
2.4. Condiţii pedoclimatice specifice scorţişoarei
Ţări cu climă tropicală şi umiditate crescută
2.5. Structura fitochimică a părţilor componente ale scorţişoarei:
Din scoarţa ramurilor tinere ce furnizează produsul Cinnamoni cortex ce conţine 1-2% ulei volatil în care componenta principală este aldehida cinamică cu proprietăţi antiseptice, antihelmintice, aromatizante, corector de gust, utilizat şi în patiserie ca aromatizant.
Uleiul volatil se obţine din scoarţa uscată şi măcinată a arborelui, sau din frunze şi rădăcini. În funcţie de provenienţă, uleiurile au compoziţii total diferite.
Uleiul din scoarţă este un lichid de culoare galbenă sau brun-roşcată, cu un miros picant aromatic, specific scorţişoarei.
Uleiul din frunze este un lichid galben-închis sau brun, având un miros aromatic, asemănător uleiului de cuişoare.
2.6 Evoluţia biochimică specifică a principiilor active:
Compoziţia chimică
Uleiul provenit din scoarţă i s-a determinat următoarea compoziţie:
- Compuşi de natură terpenică: α şi β-pinen, felandren, p-cimen, linalool, terpineol, camfor (în unele cazuri ajunge la 14%) şi cariofilen.
- Compuşi cu nucleu benzeic: aldehida cunamică (65-75%), eugenol (4-10%), acetat de eugenil, acetat de cinamil (aprox. 3% în uleiul de Ceylon), alcool cinamic, benzaldehidă, bezoat de benzil, aldehidă hidroxicinamică şi aldehidă cuminică.
- Compuşi de lată natură: metil-n-amil, cetonă, acizi: benzooic, cinamic, salicilic şi cumarină.
Uleiul volatil din frunze conţine în primul rând eugenol (80-95%) şi numai 1-3% aldehidă cinamică. Ceilalţi componenţi în uleiul de scoarţă sunt prezenţi în cantităţi foarte mici sau în urme. Specific uleiului din frunze este şi prezenţa unor compuşi ca cinamat de etil şi ylangen. Uleiul provenit din rădăcini nu are aplicaţii practice, fiind produs sporadic. Acest ulei conţine o mare cantitate de camfor (aprox. 80%), terpinen – 4 - ol şi numai 5% aldehidă cinamică.
Produsul Cinnamoni cortex ce conţine 1-2% ulei volatil în care componenta principală este aldehida cinamică cu proprietăţi antiseptice, antihelmintice, aromatizante, corector de gust, utilizat şi în patiserie ca aromatizant.
2.7. Evoluţia scorţişoarei de la recoltare la procesare
Scorţişoara este coaja arborelui mic, veşnic verde, înmulţirea acestuia făcându-se prin butaşi şi mai rar prin seminţe. Recoltarea scorţişoarei poate începe, în cantitate mică, în al patrulea an de viaţă al arborelui, dar din al optulea sau al zecelea an se obţin recolte importante şi de calitate superioară. Recoltarea se face după ploaie şi constă în tăierea de lăstari lungi, cărora li se îndepărtează frunzele şi apoi li se scoate coaja, prin incizii longitudinale şi circulare. Coaja astfel obţinută este lăsată câteva zile să fermenteze, după care bucăţile de coajă care s-au răsucit sunt introduse unele în altele şi sunt uscate la aer. Bucăţile de coajă uscată au lungimea de circa 25 cm şi sunt introduse unele în latele, câte 7-10 bucăţi.
3. Studiu de literatură
3.1. Originea scorţişoarei
Arborele de sorţişoară este originar din Asia de Sud Est, neaclimatizat în alte zone. Se cunosc mai multe specii, care dau uleirui volatile de calităţi diferite. Cele mai cunoscute sunt: C.arromaticum sau C.cassia, care creşte în China sau uleiul “de Cassia” (ulei de scorţişoară chinezească), şi C. zeilanicum, care creşte în Sri Lanka, India şi Seychelles şi care dă scorţişoara de Ceylon este considerat în general superior celui de tip cassia. Arborii sunt de 5-15 m cu frunze ovate, opuse, de la care recoltează scoarţa ramurilor tinere ce furnizează produsul Cinnamoni cortex ce conţine 1-2% ulei volatil în care componenta principală este aldehida cinamică cu proprietăţi antiseptice, antihelmintice, aromatizante, corector de gust, utilizat şi în patiserie ca aromatizant.
3.2. Utilizări
Cantitatea de scorţişoară, atât di scoarţă cât şi din frunze, sunt puţin folosite în parfumeria fină; intră în unele compoziţii pentru săpunuri, detergenţi, creme, loţiuni şi paste de dinţi.
Toate calităţile de uleiuri sunt foarte mult utilizate în domeniul alimentar ca ingredient aromatic, băuturi alcoolice (lichioruri, vermut-uri etc.), nealcoolice, în primul rând în cele de tip cola, dulciuri, produse de patiserie, panificaţie şi cofetărie, în produse condimentare pentru supe, sosuri şi preparate din carne etc.
Cantitatea maximă admisă în produsele alimentare este de 0,057%, pentru uleiul de scorţişoară de Ceylon şi 0,047 pentru cel de tip Cassia.
Uleiul de scorţişoară este folosit în produse farmaceutice ca digestiv şi carminativ. Uleiul din frunze reprezintă o sursă industrială de obţinere a eugenolului.
4. Concluzii ale studiului de literatură asupra conservării scorţişoarei
Există numeroase calităţi de scorţişoară care nu au aceeaşi valoare condimentară şi se pot împărţi în trei grupe principale: scorţişoara de Ceylon care este considerată ca cea mai bună calitate fiind denumită deseori scorţişoara adevărată sau Canela; scorţişoara chinezească care are un gust destul de puternic dar şi astringent, iar mirosul nu este atât de fin ca cel al scorţişoarei de Ceylon şi este recoltată de pe arborele Cinnamomum care creşte în China de Sud şi poartă denumirea de scorţişoara comună sau Cassia; scorţişoara lemnoasă denumită şi scorţişoara de Malaban recoltată de la diferiţi arbori din varietatea Cinnamomum care creşte în regiunile tropicale şi este considerată de calitate inferioară având ţesuturi suberficate şi lignificate.
Aprecierea calităţii scorţişoarei întregi se poate face pe baza următoarelor criterii:
- conţinutul în ulei eteric trebuie să fie de cel puţin 1;
- împărţirea calitativă după provenienţă pe baza clasificării de mai sus;
- calităţile superioare de scorţişoară au culoare galben-brună, iar cele inferioară sunt de culoare roşie-brună;
- calităţile cele mai bune de scorţişoară au suprafaţa netedă spre deosebire de cele inferioare a căror suprafaţă este zgrumţuroasă;
Preview document
Conținut arhivă zip
- Scortisoara.doc