Sisteme de Agricultură

Agricultura este stiinta, arta sau practica care se ocupa cu procesul producerii de hrana vegetala si animala, fibre, respectiv diverse materiale utile prin cultivarea sistematica a anumitor plante si cresterea animalelor. Termenul de agricultura provine din cuvintele din latina agri desemnând câmp sicultura însemnând cultivare, în sensul de prelucrare mecanica si chimica a solului pentru a fi apt pentru cultivarea plantelor. În termenul generic de agricultura se regasesc stiinte si ocupatii distincte.

Agricultura, cultivarea pamântului pentru a creste plante a constituit ramura principala de la începuturile civilizatiei. Ea asigura cea mai mare parte a alimentelor; materiale necesare pentru imbracaminte si alte materii prime pentru industrii. În urma cu 10-12 milioane de ani a avut loc o mare revolutie in dezvoltarea rasei umane. Aceasta a reprezentat-o descoperirea faptului ca hrana se obtine nu doar prin strângerea plantelor salbatice si vânarea animalelor ci si prin cultivarea plantelor din seminte si prin cresterea în captivitate a anumitor animale.

Cele patru mari forme ale agriculturii de subzistenta sunt vanatoarea si culesul plantelor,pastoritul nomad,cultivarea diferitelor loturi si agricultura sabila.In urma cu aproximativ 12000 de ani, cea mai mare parte a oamenilor traiau din vanatoare,pescuit si cules.Odata cu descoperirea modului in care pot fi cultivate plantele si domesticite animalele, majoritatea oamenilor au devenit agricultori.In regiuni cu ploi abundente si regulate,ei cultivau diferite recolte.In regiunile mai uscate,ei cresteau animale.Grupurile tot mai mici de culegatori si de vanatori au fost impinse catre zone care nu erau proprice nici unei forme de agricultura.

Astazi,societatile de vanatori si de culegatori sunt pe cale de disparitie,cu toate ca aceste ocupatii mai reprezinta inca un mod de viata pentru cateva grupuri,printre care cele de aborigeni din Australia,bosimanii din S Africii,pigmeii din centrul Africii si indieni din padurile tropicale ale Americii de S. Vanatoarea si culesul necesita o buna cunoastere a modului de supravietuire in armonie cu natura.Aceste cunostinte le permit vanatorilor si culegatorilor sa supravietuiasca si in zone extrem de inospitaliere.Unii oameni de stiinta considera ca n-ar trebui pierdute cunostintele despre natura a vanatorilor si culegatorilor.

Istoricul progresului in dezvoltarea agriculturii poate fi despartit pe larg in patru perioade. De la perioada cand a aparut pentru prima data pe pamant pana la "inventarea" unei agriculturi stabile, aproximativ 10000 ani I. H., fiinta umana a vanat si si-a adunat hrana. O combinatie de schimbari climatice si dupa o vanare masiva a urmat sfarsitul Erei Glaciare creand conditii pentru o agricultura stabila. Populatia, in 18418o1412s Orientul Mijlociu, a inceput sa culeaga boabele unei plante salbatice, un precursor al orzului, graului si al secarei din ziua de azi, si le-a sadit. Aceasta colectare si plantare de boabe marcheaza incheierea primei perioade a agriculturii. A doua perioada a agriculturii incepe cu inventia agriculturii stabile si continua cu intemeierea si evolutia mijloacelor traditionale de recoltare si crestere a animalelor, multe din ele existand si astazi. Aceste sisteme au evoluat raspunzand la nevoile si mijloacele de baza relative scarcity ai diferitilor factori de productie.of different factors of production. Larga varietate a sistemelor agricole gasita pe parcursul dezvoltarii lumii este marturie a ingeniozitatii cu care fermierii traditionali se adapteaza greutatilor pe care le au de infruntat. A treia perioada a dezvoltarii agriculturii, stimulata de cunostintele stiintifice si cresterea industriala, a inceput la mijlocul sec.19. Aceasta perioada a fost marcata de mecanizarea agriculturii, dezvoltarea unor varietati de culturi mai eficiente si rase de animale, aplicarea stiintei pentru dezvoltarea fertilizarii chimice si controlului daunatorilor si crearea industriei si infrastruccturii peentru integrarea agriculturii in economia moderna. Expansiunea productiei agricole s-a datorat in mare masura cresterii productivitatii pe terenurile existente (agricultura intensiva).

Crearea si maturizarea institutiilor- politica guvernamentala, structurile legale, structurrile de piata, etc.-ajuta la definirea celei de-a patra perioade in dezvoltarea agriculturii. Eforturile de dezvoltare se concentreaza pe imbunatatirea mediului institutional pentru promovarea cresterii agriculturii. Educatia si crearea infrastructurii de piata, la fel ca politica de reforme pentru crearea stimulentelor materiale pentru fermieri, sunt o mare parte a acestei revolutii institutionale.Institutiile responsabile de generarea, raspandirea si promovarea tehnologiilor sunt o parte critica a acestei a patra perioade.Revolutia industriala, tehnica si stiintifica a produs, mai ales în a doua jumatate a secolului XX, profunde schimbari în agricultura (folosirea combustibililor fosili pe scara larga, mecanizarea, chimizarea) care au determinat cresteri substantiale ale productiilor agricole, dar si efecte negative asupra mediului.

Sistemul agricol reprezintă un ansamblu de sectoare, tehnologii, maşini şi agregate tehnologice, în care solul este folosit ca principală resursă de producţie pentru culturile agricole, pomicole, viticole, legumicole, floricole ca şi pentru creşterea animalelor. Structura sectoarelor poate fi diferită de la o fermă la alta. În Europa, în domeniul agricol, în funcţie de tehnologiile utilizate, de nivelul lor de intensificare, specializare, de cantitatea şi calitatea biomasei, de raporturile cu mediul înconjurător, etc., sunt practicate diferite sisteme de agricultură: durabilă, convenţională, biologică, organică, de precizie, extensivă.

Agricultura durabilă (integrata): producţie intensivă de produse competitive, având raporturi armonioase, prietenoase cu mediul înconjurător. Expresia întâlnită frecvent "sisteme integrate", semnifică utilizarea ştiinţifică, armonioasă a tuturor componentelor tehnologice: pentru lucrările solului, rotaţia culturilor, fertilizare, irigare, combaterea bolilor şi dăunătorilor inclusiv prin metode biologice, la creşterea animalelor, stocarea, prelucrarea şi utilizarea reziduurilor rezultate din activităţile agricole etc., pentru realizarea unor producţii ridicate şi stabile în unităţi multisectoriale (vegetale şi zootehnice).

Agricultura durabilă, conform definiţiei dată de legea S.U.A. „Agriculture, Conservation and Trade Act of 1990” U.S. Congress- „Agricultura durabilă este un sistem integrat de practici de producţie vegetală şi animală, cu aplicare la specificul local, care, pe termen lung, asigură satisfacerea cerinţelor umane de alimente şi alte produse agricole, îmbunătăţirea calităţii mediului înconjurător şi a bazei de resurse naturale, utilizarea cu maximă eficienţă ecologică şi economică a resurselor reînnoibile, integrare, unde este cazul, a ciclurilor şi combaterii biologice naturale, îmbunătăţirea calităţii vieţii agriculturilor şi întregii populaţii umane”.