Sisteme de agricultură - agricultură durabilă

ARGUMENT

Prin sistem de agricultură se înţelege un complex de măsuri organizatorice pedo-ameliorative, agrofitotehnice, zootehnice, economice etc. de utilizare a resurselor naturale şi umane în vederea desfăşurării procesului de protecţie în agricultură. Complexitatea sistemului este determinată de condiţiile naturale şi socio-economice, de nivelul de dezvoltare al ştiinţei şi tehnicii în etapa respectivă şi s-a dezvoltat odată cu evoluţia socetăţii omeneşti.

În mod obişnuit, denumirea sistemelor de agricultură se face după una din măsurile (lucrările ) specifice pe care le include şi, ca urmare, literatura de specialitate cuprinde un număr mare de astfel de sisteme, din care unele s-au utilizat concomitent.

Dintre sistemele utilizate pe scară largă şi care au dominat în anumite perioade amintim sistemele de agricultură cu ţelină, cu pârloagă, cu ogor altern, convenţional, biodinamic, biologic şi sistemul agriculturii durabile, care a apărut în ultimul deceniu.

Agricultura Convenţională

Ca urmare a dezvoltării industrie, pe baza realizărilor ştiinţei şi tehnicii, precum şi datorită creşterii cerinţelor pentru produse agricole, în anul 1950, sistemul, din extensiv a devenit intensiv. Aceasta s-a concretizat prin folosirea de soiuri productive, introducerea hibrizilor, mai întâi de porumb apoi de floarea-soarelui şi sfectă pentru zahăr, extinderea folosirii îngrăşămintelor chimice, a pesticidelor, maganizării, irigaţiilor etc. Acest sistem, bazat pe utilizarea mecanizării, a unui număr mare de lucrări ale solului, pe folosirea unor cantităţi mari de îngrăşăminte chimice şi pesticide etc. a fost denumit sistem de agricultură convenţională

Agricultura biologică

Conceptul a apărut după al doilea război mondial, fiind elaborat de Lamaire şi Boucger (Franţa). Conţinutul agriculturii biologice se aseamăna foarte mult cu cel al agriculturii biodinamice, deoarece şi acest sistem presupune utilizarea îngrăşămintelor organice, asolamentelor, a metodelor biologice de combinare a bolilor şi dăunătorilor şi renunţarea totală la folosirea substanţelor chimice (îngraşăminte, pesticede ş.a.) obiţinute pe cale industrială

AGRICULTURA ORGANICĂ

Agricultura organică are un rol important în producţia mondială de alimente, însă nu poate fi un substituit al substanţelor agro-chimice, în condiţiile în care populaţia lumii este în creştere.

Agricultura organică este un sistem de managenent de producere care promovează şi ameliorează sănătatea agro-sistemului, biodiversitatea, ciclurile biologice şi activitatea biologică a solului. Ea accentuează utilizarea mai aprofundată a practicilor de managenent faţă de investiţiile extra-fermiere, luând în consideraţie că condiţiile regionale necesită sisteme adoptate local. Pentru îndeplinirea oricărei funcţii specifice ale sistemului se folosesc, unde este posibil, metode agronomice, biologice şi mecanice, fără utilizarea materialelor sintetice.

AGRICULTURA BIODINAMICĂ

Agricultura biodinamică a apărut în sec XX , ca rezultat al preocupărilor de a contacta pericolului determinat de efectele negative ale chimizării agriculturii asupra diverselor componente ale biosferei. Începuturile au fost realizate de către Rudolf Steiner, ce a elaborat, începănd cu 1924, un sistem coerent, combinând practicile eficiente cunoscute de gospodăria ţărănească cu tehnologii specifice care, împreună, pot contribui la armonizarea factorilor tereştri şi cosmici (P. Papacostea, 1994)

Agricultura durabilă

Argricultura durabilă presupune utilizarea ştiinţifică, armonioasă, a tuturor componentelor tehnologice specifice: lucrările solului, rotaţia culturilor, fertilizarea, irigare, combaterea bolilor şi dăunătorilor inclusiv prin metode biologice, creşterea animalelor, stocarea, prelucrarea şi utilizarea reziduurilor rezultate din activităţile agricole, etc, pentru realizarea unor producţii ridicate şi stabile, fără însă a afecta mediul înconjurător. Pentru terenurile agricole afectate de secetele periodice este indicată menţinerea de perdele de producţie forestier care constituie elemente de frânare a eroziunii. Utilizarea durabilă a solului implică menţinerea celor trei funcţii ecologice ale acestuia: producţia de biomasă; filtararea, tamponarea, transformarea materiei şi a apei pătrunse în sol, pentru asigurarea circuitului acestora în natură; habitat pentru organisme. Starea, mediului ambiant şi utilizarea eficientă a resurselor naturale influenţiază condiţiile de creştere economică, nivelul şi calitatea vieţii populaţiei.

Caracteristicile agriculturii durabile

Caracteristicile agriculturii durabile sunt:

-productivitatea

-rentabilitatea

-protecţia şi ameliorarea

-sănătatea

-siguranţa

-mediul ănconjurător

CAPITOLUL I . ISTORICUL SISTEMELOR DE AGRICULTURĂ

Dezideratul creării unei agriculturi sustenabile, adică stabile şi durabile şi a unui mediu înconjurător curat este, desigur, şi al ţării noastre. El poate fi realizat într-un proiect de ansamblu pentru mediu ambient rural românesc. Implicaţiile ar fi de nebănuit. Dacă acest proiect va putea fi materializat, el va permite activităţilor agricole să menţină mediile naturale curate (ex: mlaştinile) şi să protejeze zonele fragile (zonele montane, incendii în păduri ş.a)

Reînnoirea peisajului teritorial şi chiar proiectarea unui model de societate rurală este, fără îndoială, o alternativă logică ce oferă perspective pe termen lung nu numai pentru agricultură, dar şi pentru întreg sapţiul verde. Dintre mijloacele de principiu necesare realizării proiectului enumărăm câteva în tabelul 5.