Sistemul Cotei de Lapte în România

Introducerea sistemului cotei de lapte

În 1984 prin Hotararea 856/84 a CEE s-a decis de catre statele membre ale Uniunii Europene limitarea productiei de lapte in statele membre ale UE (asa numita cota de lapte).

Scopul principal al acestei scheme este reducerea dezechilibrului intre oferta si cererea pe piata laptelui si a produselor din lapte si surplusul structural rezultat astfel sperand sa se obtina un mai bun echilibru al pietei. Astfel, începând din 1984 Comunitatea Europeana utilizeaza sistemul cotei de lapte pentru regularizarea (limitarea) productiei de lapte si a produselor din lapte în CE.

Decizia a fost luată întrucât în comunitate existau surplusuri de peste 1 milion de tone de unt si peste 1 milion de tone de lapte degresat, iar cheltuielile cu stocarea acestora erau foarte mari, de peste 40 % din cheltuielile UE pentru agricultura.

Atunci când a fost introdus sistemul, în 1984, a fost alocata pentru fiecare stat membru o cota nationala din care fiecare producator a primit o cota individuala. Alocarea cuprinde cantitatea de lapte pe care fiecare producator o poate comercializa fara a atrage obligatii fiscale (plata taxei pentru depasirea cotei) în anul de cota, care se desfasoara între 1 aprilie si 31 martie. Initial, în cota de lapte nu au existat prevederi privind continutul de grasime al laptelui, acesta fiind inclus dupa câtiva ani.

La început s-a dorit implementarea sistemului cotei numai pe o perioada de 8 ani, începând cu 1984 pâna în 1992, dar ulterior s-au luat decizii de extindere a sistemului în 1992, 1999 si 2003 astfel încât extinderea este pâna în 2014-2015.

Impactul pe care l-a avut implementarea sistemului cotei de lapte a constat în urmatoarele:

-eliminarea aproape completa a stocurilor suplimentare;

-cresterea preturilor pe pietele mondiale;

-cresterea preturilor interne pentru fermierii din UE;

-reduceri semnificative ale cheltuielilor UE pentru lapte etc.

Uniunea Europeana protejeaza piata laptelui prin utilizarea unor mecanisme:

-taxe de import pentru statele membre ale UE;

-subventii la exportul în afara UE;

-interventii, când preturile sunt sub pretul de interventie;

-alte mecanisme.

Exista doua tipuri de cota: cota pentru livrari si cota pentru vânzari directe. Un producator individual poate detine ambele tipuri de cota, dar cota care face obiectul monitorizarii de catre cumparatori este cota pentru LIVRARI.Livrarile reprezinta orice livrare de lapte, cu exceptia oricarui alt produs lactat, de catre un producator catre un cumparator, indiferent daca transportul este asigurat de producator, de cumparator, de întreprinderea care trateaza sau prelucreaza aceste produse sau de catre o terta persoana.

Vânzarile directe reprezinta orice vânzare sau transfer de lapte de la producator- direct catre cumparator, precum si orice vânzare a altor produse lactate efectuata de un producator. Vânzari directe – se aplica si acolo unde laptele este produs si procesat de catre o singura entitate comerciala. În cazul în care productia si procesarea sunt separate, chiar daca acestea au numai o baza financiara fara a avea nume distincte, atunci se considera livrari catre un cumparator si ar trebui sa fie administrate ca atare.

Aceasta cantitate poate fi ajustata de la un an la altul, daca: cota pentru vânzari directe este convertita în cota pentru livrari; cota pentru livrari este convertita în cota pentru vânzari directe; este impusa o reducere a cotei sau se acorda o cota suplimentara.

Cumparatorii de lapte joaca un rol foarte important în sistemul cotei de lapte pentru livrari. Acestia sunt responsabili de plata taxelor catre autoritatea competenta (Departamentul de Administrare a Cotei de Lapte – DACL). Mai concret, în cazul în care un producator de lapte, indiferent de forma juridica a acestuia, îsi depaseste cota lui individuala, va trebui sa plateasca o taxa pentru depasire cumparatorului, iar acesta la rândul lui va plati DACL-ului aceasta taxa. În cazul în care se va întârzia cu plata acestei taxe, pentru fiecare zi de întârziere se va percepe o penalizare ce va fi platita într-un cont special al Agentiei de Plati si Interventie în Agricultura (APIA). Dar aceasta este numai una din obligatiile pe care le au cumparatorii. Practic, exista conform legislatiei doua tipuri de obligatii din partea cumparatorilor: obligatii pe parcursul anului de cota si obligatii dupa anul de cota. De asemenea, cumparatorii au obligatii atât în raport cu DACL si cu APIA cât si în raport cu producatorii de lapte care livreaza lapte acestora.

Întrucât pe parcursul fiecarui an de cota vor avea loc “miscari ale cotelor individuale”, mai exact vânzari de cota (transferuri permanente) între producatori, închirieri ale cotei (transferuri temporare), conversii ale cotei (fie din vânzari directe în livrari sau invers), schimbarea la solicitarea producatorului a unui cumparator cu un altul etc, cumparatorii vor fi informati despre toate acestea fiindca acestia sunt responsabili de livrarile fiecarui producator în parte. Cumparatorii vor fi informati si în cazul în care producatorii care livreaza lapte acestora “se încarca” (se înregistreaza) cu o cota suplimentara din rezerva nationala în cazul în care îsi extind capacitatea exploatatiei.

Acest lucru este valabil si în cazul înfiintarii de noi ferme, pentru noii producatori care primesc cota individuala de lapte din rezerva nationala.

Pe langa sistemul de cota de lapte a fost introdus un sistem de taxe. Acest sistem este legat de excesul de lapte produs de fiecare stat membru al UE pe baza fiecarei cotei nationale de lapte alocate.