Soiurile de Mere din România

INTRODUCERE

Dintre principalele ramuri de producţie ale agriculturii din ţara noastră, pomicultura ocupa pozitie de prim ordin, ca urmare a condiţiilor naturale de climă si sol, favorabile creşterii şi fructificării majoritaţii speciilor de pomi şi arbuşti fructiferi.

Patrimoniul pomicol constituie o adevărată sursă nepoluată, de producere a vitaminelor în primul rând, dar şi a altor substanţe, precum sărurile minerale, acizii organici, etc, indispensabile în hrana omului modern.

Pentru asigurarea funcţiilor vitale ale organismului omenesc din punct de vedere al aportului vitaminic, raţiile alimentare trebuie să asigure constant cantităţi raţionale de fructe proaspete din cât mai multe specii şi soiuri, ţinând seama de conţinutul diferit al acestora în vitamine.

În ultimii ani, se resimte necesitatea sporirii consumului de fructe ecologice, solicitate tot mai mult în dieta zilnică a consumatorilor. Un rol important în sporirea cantităţilor de fructe proaspete, ecologice, îl constituie promovarea în cultură a soiurilor de măr cu rezistenţă genetică la boli, care asigură partizi de mere cu un conţinut redus de pesticide si reducerea încărcăturii poluante a mediului înconjurător, ca urmare a aplicării unui număr redus de tratamente, pentru combaterea bolilor şi dăunătorilor comparativ cu sortimentul sensibil.

Prin promovarea în cultură a soiurilor de măr cu rezistenţă genetică la boli, create în România, sau din sortimentul mondial (Prima, Pionier, Voinea, Florina, etc) se diminuează poluarea mediului ambiant şi se obţin fructe de calitate, cu un conţinut redus în reziduuri de pesticide.

Soiurile de măr cu rezistenţă genetică la boli se extind în cultură având în ultimii ani o pondere însemnată din materialul săditor înmulţit în pepinierele pomicole din România.

Pentru promovarea în cultură a soiurilor de măr cu rezistenţă genetică la boli trebuie cunoscute toate detaliile tehnologice pentru reuşita culturii.

Lucrarea „Cercetări privind comportarea unor soiuri de măr cu rezistenţă genetică la boli în sistem de cultură intensiv” are în vedere aprofundarea şi elucidarea unor aspecte privind particularităţile de creştere şi fructificare ale unor soiuri de măr cu rezistenţă genetică la boli, pe baza cărora se stabilesc o serie de indici de care trebuie să se ţină seama la înfiinţarea livezilor cu astfel de soiuri.

CAPITOLUL I

Situaţia culturii mărului

1.1. Cultura mărului pe plan mondial

Pe plan mondial, importanţa economică şi socială a pomilor şi arbuştilor fructiferi este recunoscută prin arealul larg de răspândire, în toate continentele şi condiţiile de climă temperată, suprafaţa cultivată depăşind 105 milioane hectare. Din această suprafaţă, în zona temperată a globului, sunt cultivate cu măr circa 4,5 milioane hectare. În zonele temperate, mărul este specia dominantă datorită importanţei fructelor în alimentaţia omului şi existenţei unui conveier varietal care permite asigurarea pieţei cu fructe proaspete în tot timpul anului. Fructe în stare proaspată pot fi găsite pe piaţă în perioada iulie-octombrie, aduse direct din livadă, iar în perioada noiembrie-iulie, din depozite.