Stabilirea Dozelor de Îngrășăminte Organice și Chimice pentru Cultura Părului în Contextul Practicării unei Agriculturi de Tip Intensiv

CAPITOLUL I. CHIMIZAREA AGRICULTURII ÎN CONTEXTUL SOCIETĂŢII CONTEMPORANE

Chimizarea reprezintă aplicarea pe scară largă a mijloacelor chimice în tehnologiile folosite în producţia agricolă cu scopul intensivizării şi modernizării agriculturii.

1.1. Căi si mijloace de sporire a producţiei agricole

Problema care a preocupat si preocupă pe numeroşi specialişti şi numeroase organizaţii internaţionale este: care sunt mijloacele cu care se poate ridica producţia agricolă, astfel ca odată cu creşterea populaţiei şi a transformărilor social-politice să se asigure hrana corespunzătoare si totodată o imbunătăţire calitativă a ei.

Răspunsul la această intrebare depinde de căile tehnice de care dispune agricultura, acestea fiind:

- extinderea suprafeţelor de teren agricol şi în special de teren arabil prin luarea în cultură a noi terenuri.

- sporirea producţiei agricole pe suprafeţele de teren agricol existente prin măsuri tehnologice de intensivizare a agriculturii(chimizare, irigare, agrotehnica superioară, mecanizare, utilizarea de soiuri cu mare capacitate de producţie).

Prima cale este limitată şi foarte costisitoare. Sporirea suprafeţei de teren arabil pe seama păşunilor si fâneţelor naturale nu este posibilă în România ca în alte ţări europene deoarece aceste categorii de terenuri sunt situate în zonele colinare şi de munte, unde condiţiile ecologice nu sunt favorabile pentru cultura cerealelor, iar pentru infiinţarea plantaţiilor de pomi sau viţă de vie este necesara terasarea, deci costuri suplimentare. Pentru extinderea suprafeţelor arabile sunt necesare lucrări de îmbunătăţiri funciare care înglobează un volum mare de muncă şi un cost exorbitant.

Cea de a doua cale si anume de sporire a producţiei agricole prin măsuri tehnice de intensivizare reprezintă cea mai bună variantă pentru România. (C. Davidescu, Agrochimie; C. Târdea, Agrochimie)

1.2. Îngrăşămintele, mijloc esenţial de sporire a producţiei

Îngrăşămintele chimice sunt substanţe minerale (săruri) care se obţin prin prelucrarea chimică sau mecanică a mineralelor şi a rocilor bogate în elemente nutritive pentru plante. Prin folosirea îngrăşămintelor fondul general al solului se îmbogăţeşte în elemente nutritive accesibile plantelor, creşte solubilitatea ionilor nutritivi în soluţia solului şi potenţialul acestora de a modifica reacţia chimică a solului.

Aplicarea îngrăşămintelor-cu toate măsurile tehnologice folosite-reprezintă o intervenţie a omului in biosferă şi cu cât aceasta se intensifică, cu atât devine mai puternică iar uneori agresivă.

Aplicarea îngrăşămintelor privită intr-un mod mai simplu în cadrul sistemului de organizare a materiei vii poate fi privită ca o relaţie de intrare→ieşire, în care unei intrări x(îngrăşământ) îi poate corespunde un număr de ieşiri y, fiecare constituind un răspuns (kg substanţă uscată, proteine, vitamine etc.).

Relaţia intrare→ieşire poate fi exprimată matematic printr-o funcţie sau reprezentată printr-o diagramă de stare sub forma unui grafic (fig. 1).

Îngrăşămintele au o influenţă pozitivă asupra producţiei si calităţii: proteinei, lipidelor, hidraţilor de carbon etc. deci şi asupra recoltei.

Fig. 1 Diagrama de stare a relaţiei factori edafici-factori de mediu-plantă; fiecare trecere de la un nod la altul (I, II, III) este asociată unei perechi intrare(a)-ieşire(b)