Standarde de Comercializare ale Compoturilor

Capitolul 1

Caracterizarea morfologică şi tehnologică a piersicului

1.1 Caracterizarea botanică

Piersicul (Persica vulgaris Mill.), (figura 1.1) este un arbore care atinge 8 m înălțime, crengile sunt relativ drepte cu ramificații puține. Frunzele lui sunt pe margini ușor zimțate de formă lanceolată, având lungimea între 8 - 15 cm și lâțimea de 2 - 4 cm.

Florile cu un diametru de 2,5 - 3,5 cm au o formă cupolă. In mod normal au 5 petale si o culoare ce variaza de la alb pur la roz foarte inchis.

Fructul piersicului este o drupa, acoperit frecvent de peri, cu forma sferică si cu un diametru de 4 - 10 cm, având nuanțe de culoare de la verde deschis, galben la roșiatic. Sâmburele așezat central este de consistență dură si de o culoare rosiatica – maronie forma ovala de aproximativ 1.3-2 cm lungime.

Cireșul (Prunus avium) (figura 1.2) este un arbore ce atinge înălțimea de 15 - 20 m, mai rar ajunge să aibă 30 de m. Pomul are o coroană circulară, sferică, crengile sunt în general scurte și groase. Coaja cireșului este friabilă de culoare cenușiu roșcată, tulpinile tinere au la început scoarța netedă urmând ca apoi scoarța să devină zgrunțuroasă.

Frunzele sunt de formă oval alungită, zimțate pe margini și ascuțite la capăt. Lungimea frunzelor este între 6 - 15 cm, iar lățimea de 3,5 - 7 cm.

Florile, de culoare albă, sunt grupate frecvent câte două sau câte patru, o floare având un diametru între 2,5 - 3,5 cm.

Fructele pot fi de culori diferite, cu nuanțe de la roșu spre galben până la negru, ele fiind de formă sferică sau elipsoidală, cu un diametru de 6 - 25 mm; în mijlocul fructului cărnos se află un sâmbure rotund, cu mărimea de 7 - 9 mm.

Figura 1.1-Piersicul Figura 1.2-Cireşul

1.2 Compoziţia chimică a produsului şi valoarea nutritivă, nutraceutică, medicinală şi energetică

Piersicul este a treia specie pomicolă, după măr şi prun, ca importanţă economică şi perspective culinare în România. Importanţa culturii rezultă, în primul rând, din valoarea alimentară şi terapeutică a fructelor.

Tabel nr.1.1

Compoziţia chimică a piersicilor la 100 g produs

Apă 87,6 g

Valoare energetică 43 kcal

Grăsimi 0,09 g

Carbohidrati 11,1 g

Fibre 2 g

Potasiu 197 mg

Fosfor 12 mg

Sodiu 0 mg

Calciu 5 mg

Zinc 0,14 mg

Seleniu 0, 4 mcg

Magneziu 15 mg

Vitamna C 6,6 mg

Vitamina A 535 IU

Vitamina B6 0,018 mg

Tiamina (B1) 0,017 mg

Riboflavina 0,041 mg

Niacina 0,99 mg

Acid folic 3 mcg

Piersicile sunt recomandate în alimentaţia bolnavilor de ficat, rinichi, în ateroscleroză, obezitate, etc.

Principala proprietate a piersicilor este bogăţia lor în carotenoizi. Xantofila este cea care îi conferă piersicii culoarea galbenă. Trebuie menţionate proprietăţile anti-canceroase ale piersicii, mai ales în cazul cancerului de stomac.

Carotenoizii mai au de asemenea proprietatea de a proteja arterele şi de a ajuta la menţinerea tinereţii pielii. Prezenţa carotenoizilor în organism garantează sănătatea ochilor, împiedicând formarea cataractei sau apariţia sensibilităţii la lumină.

De asemenea, piersicile, datorită conţinutului lor în vitamina C şi Seleniu au proprietăţi antioxidante.

Antioxidanţii ajuta la vindecarea pielii de acnee, protejează stomacul şi împiedica formarea ulcerului.

Seleniul, în afara faptului că protejează inima, măreşte imunitatea şi elimina metalele grele din organism, intervine în protejarea organismului împotriva mai multor tipuri de cancer cum ar fi cancerul de colon, prostata sau plămâni.

Importanta fosforului în organism este cunoscută. Ajută la formarea oaselor împreună cu calciul, dar trebuie deasemenea menţionat importanţa acestui element privind sistemul nervos.

Magneziul şi niacina conţinute de piersică ajută la prevenirea stărilor de anxietate sau stres. Zincul ajută la maturizarea organelor reproducătoare prin creşterea nivelului de testosteron.

Proprietăţile medicinale

Piersicile pot fi uitilizate atât pentru uz intern cât şi pentru uz extern. Din frunze se pot face infuzii ce au proprietăţi antitusive iar infuziile din flori au efect laxativ şi protejează mucoasa stomacală.

Pentru uz extern sunt folosite atât frunzele cât şi pulpa care au efecte benefice asupra tenului.