Strategia de dezvoltare durabilă a Comunei Lisa

INTRODUCERE

Procesul de Dezvoltare Regională

În contextul aderării României la UE în anul 2007, politica naţională de dezvoltare a României se va racorda din ce în ce mai strâns la politicile, obiectivele, principiile şi reglementările comunitare în domeniu, în vederea asigurării unei dezvoltări socio-economice de tip „european” şi reducerea cât mai rapidă a disparităţilor semnificative faţă de Uniunea Europeană.

Conform ultimelor date statistice publicate de Comisia Europeană, în ultimii ani România a înregistrat o îmbunătăţire notabilă a convergenţei reale în termeni de produs intern brut pe locuitor exprimat la standardul puterii de cumpărare, ajungând să reprezinte, în anul 2004, 28,8% din media UE-15 şi 31,1% din media UE-25, faţă de 23% şi respectiv 25,2% în 2000. Cu toate acestea, România continuă să se plaseze în urma tuturor noilor State Membre, decalajul pe care trebuie să-l recupereze fiind semnificativ.

Planul Naţional de Dezvoltare (PND) este instrumentul fundamental prin care România va încerca să recupereze cât mai rapid disparităţile de dezvoltare socio-economică faţă de Uniunea Europeană. PND este un concept specific politicii europene de coeziune economică şi socială (Cohesion Policy) şi reprezintă documentul de planificare strategică şi programare financiară multianuală, elaborat într-un larg parteneriat, care va orienta şi stimula dezvoltarea socio-economică a României în conformitate cu Politica de Coeziune a Uniunii Europene.

Se impune sublinierea clară a caracterului specific al PND 2007-2013. Acesta nu substituie o Strategie Naţională de Dezvoltare Economică, ci reprezintă o componentă esenţială a acesteia. În accepţiunea politicii de coeziune, PND reprezintă un instrument de prioritizare a investiţiilor publice pentru dezvoltare. Raţiunea elaborării PND este aceea de a stabili direcţiile de alocare a fondurilor publice pentru investiţii cu impact semnificativ asupra dezvoltării economice şi sociale, din surse interne (buget de stat, bugete locale, etc.) sau externe (fondurile structurale şi de coeziune, fonduri UE pentru dezvoltare rurală şi pescuit, credite externe, etc.), în scopul diminuării decalajelor de dezvoltare faţă de Uniunea Europeană şi a disparităţilor interne (ex. urban-rural, regiunea X faţă de media naţională etc.). De altfel, PND nu conţine aspecte de reglementare legislativă, construcţie instituţională sau reformă structurală, acestea fiind apanajul altor documente programatice, cum ar fi Programul Economic de Preaderare sau viitorul Program Naţional de Reformă.

Pornind de la discuţiile tehnice cu Comisia Europeană la Capitolul 21 „Politica regională şi coordonarea instrumentelor structurale”, elaborarea PND 2007-2013 a demarat în anul 2004 pe baza ideii că acest document va fi orientat în principal asupra priorităţilor şi obiectivelor compatibile cu domeniile de intervenţie a Fondurilor Structurale şi de Coeziune. Această abordare este justificată atât prin rolul PND de fundamentare generală a accesului la Fondurile Structurale şi de Coeziune, cât şi prin prisma faptului că politica de dezvoltare a României va trebui să se alinieze după anul 2007 la priorităţile comunitare de dezvoltare şi să fie bazată pe măsuri considerate stimuli de dezvoltare socio-economică durabilă la nivel european.

În ceea ce priveşte Strategia PND, având în vedere obiectivul global de reducere a decalajelor de dezvoltare faţă de UE şi pornind de la o analiză cuprinzătoare a situaţiei socio-economice actuale, au fost stabilite şase priorităţi naţionale de dezvoltare, ce grupează în interior o multitudine de domenii şi sub-domenii prioritare:

- Creşterea competitivităţii economice şi dezvoltarea economiei bazate pe cunoaştere

- Dezvoltarea şi modernizarea infrastructurii de transport

- Protejarea şi îmbunătăţirea calităţii mediului

- Dezvoltarea resurselor umane, promovarea ocupării şi a incluziunii sociale şi întărirea capacităţii administrative

- Dezvoltarea economiei rurale şi creşterea productivităţii în sectorul agricol

- Diminuarea disparităţilor de dezvoltare între regiunile ţării

Dezvoltarea locală

În România, capacitatea adminsitrativă exercitată la nivel local rămâne încă inadecvată la necesitătile tot mai diverse ale comunitătilor locale, fiind limitată calitativ de numărul redus de personal calificat care exercită functii în domeniul administrativ. Lipsa experientei necesare în elaborarea strategiilor de dezvoltare locală si în managementul resurselor umane, dar si datorită dotărilor necorespunzătoare, conduce la un ritm încetinit în solutionarea multor probleme de ordin social si economic, activitătile desfăsurate în cadrul administratiei locale fiind exercitate insuficient. Ca rezultat al tuturor acestor factori apare decalajul net între România si celelalte state membre ale UE.

În ceea ce priveste organizarea administrativă, conform articolului 3 din Constitutia României, teritoriul este organizat în comune, orase si judete. Comunele si orasele sunt conduse de consilii locale si primari, iar judetele de consilii judetene si prefecti.

Conform Legii administratiei publice locale nr. 215/2001, cu modificările si completările ulterioare, art. 23, consiliile locale si consiliile judetene sunt autorităti cu rol deliberativ, în vreme ce primarii comunelor si oraselor sunt autorităti cu rol executiv. Prefectul reprezintă Guvernul la nivel local fiind numit de acesta.

Pentru elaborarea strategiilor de dezvoltare locală si stabilirea nevoilor de dezvoltare, un rol important în cadrul parteneriatelor public-private îl ocupă administratia publică locală.

Astfel, în unele primării din tară a fost creată prin Hotărâre a Consiliului Local functia de agent de dezvoltare locală (interfata între administratia publică si comunitate), ce are ca principale atributii: analiza situatiei locale pentru a identifica solutiile adecvate în scopul rezolvării problemelor care frânează dezvoltarea locală; elaborarea si implementarea strategiilor de dezvoltare locală; furnizarea serviciilor de informare, consultantă, promovare la nivel local.

Pe de altă parte, s-a avut în vedere facilitarea cooperării între unitătile administrativ – teritoriale, ca persoane juridice de drept privat, fără scop patrimonial si de utilitate publică, creându-se posibilitatea asocierii acestora, în conformitate cu Legea administratiei publice locale nr. 215/2001, republicată, sub denumirea de asociatii de dezvoltare intercomunitare. Acestea au apărut ca o necesitate, datorită fragmentării administrative (aprox. 3.000 comune), a insuficientei veniturilor proprii ale unitătilor administrativ teritoriale, capacitătii financiare proprii limitate de accesare a fondurilor europene. Beneficiul înfiintării acestor asociatii de dezvoltare intercomunitare îl constituie posibilitatea accesării fondurilor structurale, progresul social conditionat de recunoastere si admitere a nevoilor fiecărui individ, protejarea eficientă a mediului, utilizarea ratională a rezervelor naturale, păstrarea unui nivel ridicat si sigur de crestere economică si ocupare a fortei de muncă, dezvoltare culturală si păstrarea traditiilor, fructificarea potentialului turistic al zonei.

Asociatiile de dezvoltare intercomunitare se finantează prin contributii din bugetele locale ale unitătilor administrativ teritoriale membre, precum si din alte surse si au posibilitatea participării active, împreună cu alte structuri ale societătii civile pentru realizarea de sarcini de interes comun, specifice colectivitătilor locale.