Studiu de Oportunitate Privind Amenajarea Turistică și Agroturistică a Județului Buzău

CAPITOLUL I

Contextul natural şi socio-economic al zonei judeţului Buzau

Un ţinut de legendă, judeţul Buzău

Buzăul, nume cu învăluiri de legendă şi rostogoliri molcome, conştituie una din cele mai vechi unităţi administrativ-teritoriale din Muntenia. Aşezat în sud-estul ţării, ocupă cea mai mare parte a bazinului hidrografic al râului cu acelaşi nume, înglobând armonios unităţi de relief variate - de la munţii cu mândrul vârf al Penteleului la dulcea zona deluroasă, urmată de întinderea liniştită a câmpiei.

Configuraţia geografică, bogaţia solului şi abundenţa cursului de apa au creat condiţii optime pentru stabilitatea şi continuitatea populaţiei în aceasta zona din cele mai vechi timpuri. Cercetările arheologice au dat la iveală urme ale prezenţei umane încă din paleoliticul mijlociu, neoliticul fiind ilustrat printr-o diversitate de obiecte ce reflectă o intensă şi bogată viaţă materială şi spirituală.

Din epoca bronzului, în cadrul careia se detasează celebra cultura Monteoru, după numele aşezarii eponime, sunt descoperiri ce oferă posibilitatea să se argumenteze că înca din această epocă se situează procesul complex al constituirii fondului etnic, lingvistic şi cultural al tracilor nordici, fond pe care mai târziu se va produce romanizarea, proces care va duce apoi la formarea geto-daco-romanilor şi,

treptat, la formarea poporului român.

Pe lânga nenumăratele dovezi arheologice care atestă existenţa neîntreruptă a populaţiei şi în această zonă, prima atestare documentară cunoscută, ce datează din sec. al IV-lea d.Chr., face referiri la activitatea misionarului creştin Sava - astăzi recunoscut ca patronul spiritual al Buzăului - martirizat de goţi la 12 aprilie 372, prin înecare în râul Buzău.

Centru mesteşugăresc şi comercial străvechi, probabil reşedinţă de cnezat sau voievodat, iar după întemeierea statului feudal - capitala de judeţ în resedinţa domnească vremelnică, Buzăul - centru administrativ al judeţului, este atestat ca târg în documentul emis la 31 ianuarie 1431 de către domnitorul Dan al II-lea.

Menţionarea unor situaţii din vremea lui Mircea cel Batrân, faptul că Buzăul era la acea vreme cotat ca punct vamal şi centru de schimb şi tranzit comercial, i-au determinat pe cercetători să-l socotească printre primele aşezări ale Munteniei.

Cronicarul răguzan Giacomo di Pietro Lucari aminteşte Buzăul între cele cinci oraşe existente în vremea lui Negru Vodă, aici poposind în 1432 domnitorul Alexandru Aldea, iar în 1470 Radu cel Frumos.

În timpul domniei lui Mihai Viteazul, Buzăul a jucat un rol însemnat în planurile politico-strategice ale făuritorului primei uniri a pământurilor româneşti.

Din raţiuni de ordin politic şi militar, zona fiind - ca şi Râmnicul - judeţ de margine al Munteniei, înfiintează Bănia Buzăului şi a Brăilei, instiţutie menţionată în documente şi în prima jumatate a sec. al XVII-lea. Primul ban de Buzău a fost Mihalcea Cândescu, coborâtor din neamul Pătârlagenilor, în oastea marelui voievod întâlnind şi alte personalităţi din această zonă, căpitani de oşti cărora domnitorul le-a dăruit, pentru faptele lor de arme, munţii Siriului, din stirpea lor coborând cunoscute cete moşneneşti.

În Evul mediu Buzăul a fost cunoscut şi ca un important centru spiritual, aici înfiintându-se, în jurul anului 1500, de către domnitorul Radu cel Mare, cu ajutorul patriarhului Nifon, Episcopia Buzăului, cu rol însemnat în viaţa politică şi culturală a epocii. De remarcat că în zona Buzăului existentă, continuitatea şi raspândirea crestinişmului - despre care avem dovezi, aşa cum s-a mai spus, din secolul al IV-lea - sunt confirmate şi de bisericuţele rupestre din munţii Buzăului, ale căror începuturi sunt, după unele ipoteze, tot în secolul al IV-lea şi care ne confirmă că în acele locuri şi lăcaşuri se trăia o viaţă monahală intensă şi în continuă dezvoltare. Documentele înregistrează, de asemenea, existenţa în timp a mai multor schituri şi mănăstiri, dintre care astăzi mai dăinuie doar şapte, oaze de

linişte şi spiritualitate întru credinţa strămoşească.

Pe lânga Episcopie ia fiinţă în 1691 şi o tipografie, a şasea la acea dată în Muntenia şi care în acelaşi an tipărea în româneşte "Pravoslavnica Marturisire".

Numărul mare de tipărituri (80-90 de titluri în 28 de ani), răspândite în toate teritoriile în care trăiau români evidentiază rolul Buzăului în difuzarea cărtii în limba română, cu efecte binefăcătoare pentru dezvoltarea culturii româneşti şi mai ales pentru a menţine trează conştiinţa de neam, limba şi credinţă. Iar în spiritul tradiţiilor de caritate întreţinute permanent de biserică ia fiinţă în anul 1792, prin dotaţia paharnicesei Maria Minculeasa, Spitalul Gârlaşi, primul aşezamânt spitalicesc, în grija Episcopiei pâna în 1912, cercetătorii care s-au ocupat de istoria acestor aşezăminte considerându-l tot atât de vechi ca şi spitalul Coltea.

Semnalăm totodată vechea mănăstire de la Meledic-Vintilă Vodă, unde acum peste 300 de ani s-a înfiinţat o scoală de grămatici, Mănăstirea Cucuteni, vechea denumire a satului Stîlpu, unde a ucenicit tatăl diaconului Coreşi, Cetatea de stil brâncovenesc de la Berca, ctitorită în 1694 de stolnicul Mihalcea Cândescu şi soţia sa Anita Cantacuzino, ceea ce ne permite să afirmăm că judeţul Buzău a fost o însemnată vatră de spiritualitate ortodoxă şi cultură românească.

În evenimentele istorice din secolele XVIII-XIX este antrenat şi judeţul Buzău, în timpul deselor confruntări militare populaţia având de suferit din cauza devastărilor şi jafurilor beligeranţilor. În primavara anului 1821 iau cunoştinţă, prin proclamaţia trimisă de Tudor Vladimirescu, de obiectivele programului revoluţionar, astfel că rapoartele ispravnicilor de judeţ consemnează o stare de nemulţumire şi agitaţie în lumea satelor.

Documentele vremii consemnează participarea buzoienilor şi la evenimentele revoluţionare din 1848, Buzăul fiind cel dintâi oraş de provincie în care s-au înfiinţat detaşamente ale gărzii naţionale. Semnificativ pentru felul în care s-au manifestat buzoienii este o scrisoare a lui Barbu Bălcescu, fratele lui Nicolae Bălcescu, care afirmă că "Buzăul s-ar face în stare a da exemplu la celelalte 16 judeţe".

Cu aceeaşi însufleţire participă locuitorii judeţului la acţiunile legate de Unirea Principatelor, domnitorul Alexandru Ioan Cuza fiind găzduit la Buzău în noaptea de 6-7 februarie 1859, iar prima aniversare a Unirii, ziua de 24 ianuarie 1860 a sărbatorit-o tot la Buzău. Războiul pentru cucerirea independenţei a cosntituit un nou prilej de manifestare a patriotismului buzoienilor, care au fost primii care, la 1 august 1877, au luat iniţiativa constituirii unui fond bănesc pentru cumpărarea de arme moderne.

Semnalăm şi actiunile în sprijinul unirii cu ţara şi a celorlalte teritorii locuite de români, acţiuni organizate de către secţiunea locală a Ligii pentru unitatea culturală a tuturor românilor, înfiinţaţă la 24 ianuarie 1891. Iar în razboiul pentru reîntregire din 1916-1919 şi-au jertfit viaţa peste 10000 de buzoieni, alături de care, la loc de cinste, se înscriu şi eroii care, la 22 iunie 1941, porneau pe lungul şi sângerosul drum al reîntoarcerii Basarabiei şi Bucovinei la sânul mamei patrii.

Scurta incursiune în istoria unui vechi judeţ, cu existentă milenară şi cu valori uneori unice (între care amintim de acum valoroasele reprezentări artistice cunoscute ca "plastica de tip Cârlomăneşti", celebrul tezaur de la Pietroasele - Cloşca cu puii de aur, aşezările rupestre din Munţii Buzăului, cât şi o serie de rezervaţii şi monumente ale naturii, monumente istorice şi de arhitectură, rezervaţii arheologice etc.), ne oferă posibilitatea să prezentăm şi alte faţete ale acestor străvechi plaiuri de legendă.