Studiul particularităților biologice de creștere și fructificare a noilor soiuri de măr

INTRODUCERE

Pomicultura este o ramură a ştiinţelor agricole şi în acelaşi timp, unul dintre principalele sectoare ale producţiei horticole.

Pomicultura contemporană, ca şi alte ramuri ale agriculturii, evoluează rapid spre sisteme de cultură din ce în ce mai intensive, cu plante de vigoare redusă, fie datorită soiului, fie portaltoiului, fie interacţiunii soi/portaltoi. Intensivizarea se concretizează în primul rând printr-o densitate mai mare a pomilor la unitatea de suprafaţă, iar densitatea mare asigură producţii sporite faţă de livezile clasice, încă din perioada de început a rodirii. La rândul ei vigoarea redusă a pomilor permite reducerea costurilor prin uşurarea şi creşterea randamentelor unor lucrări cum sunt: tăierile, tratamentele, recoltatul, etc.

Livezile de mare densitate intră mai repede pe rod, ceea ce contribuie la recuperarea mai rapidă a investiţiilor. În acelaşi timp ele se epuizează mai repede, adică au o longevitate mult mai redusă decât livezile clasice. Acest fapt nu constituie însă un dezavantaj, din contră, permite cultivatorilor să profite mai repede de noutăţi pe linie de sortiment, portaltoi, sisteme noi de cultură, sisteme noi de maşini, etc.

În acelaşi timp pomicultura actuală este confruntată şi cu mari dificultăţi, cauzate de: criza energetică (combustibil, materii prime, etc.), concurenţa între diferite ţări producătoare de fructe, ca urmare a sporirii producţiei şi extinderii pomiculturii în zone noi; exigenţele tot mai mari ale consumatorilor şi rapiditatea schimbării gusturilor (ex. dezavuarea merelor dulci de tip Golden şi preferinţa pentru cele acide, cu coloraţia verde de tip Granny Smith).

Cultura mărului ocupă suprafeţe mari pe glob, mai ales în zonele cu climă temperată. Această răspândire largă se datoreşte unei plasticităţi pronunţate a genului şi a principalelor specii de Malus care favorizează adaptarea lor la cele mai diferite condiţii de climă şi sol. (Pomologia 1964).

Ponderea pe care o are cultura mărului în economia mondială a producţiei de fructe se datorează în primul rând, rolului pe care îl au fructele în alimentaţia raţională a omului, apoi în prevenirea şi combaterea unor maladii, în sporirea venitului naţional, precum şi în ameliorarea condiţiilor de microclimat.

Merele au o compoziţie chimică extrem de complexă. Ele conţin zaharuri, acizi organici, substanţe tanoide, pectice, proteine, celuloză, substanţe fenolice, alcooli, esteri, eteri, carbonili, acetaţi. În alimentaţie un rol deosebit revine însă, alături de cele enumerate mai înainte, vitaminelor şi sărurilor minerale. Din prima categorie enumerăm: Vitamina C (0,5-4,0 mg la 100 g substanţă proaspătă); Vitamina PP (0,1-0,7 mg/100 g); provitamina vit. A (B.caroten 0,02-0,09 mg la 100 g); apoi Vitaminele B1, B2, biotina, acid pantotenic (Radu, 1985) şi Vitamina B6. În privinţa sărurilor minerale, au fost identificate în mere 45 de elemente, în cantităţi diferite.

Merele sunt consumate proaspete, uscate, preparate ca mâncăruri gătite, ca mere murate, ca băuturi nealcoolice (sucuri şi nectaruri) sau alcoolice (rachiu de mere şi cidru). În privinţa producţiei de sucuri, este de subliniat că mărul deţine primatul cu 21% din totalul consumului mondial.

Conţinutul merelor face ca, alături de valoarea alimentară a acestui fruct să aibă şi o serie de proprietăţi terapeutice, ceea ce explică prezenţa lui nu numai ăn alimentaţia omului sănătos, ci şi în regimuri alimentare recomandate multor categorii de bolnavi.

Datorită existenţei unui număr mare de soiuri cu coacere eşalonată (din iunie-iulie până în iarnă) şi datorită capacităţii mari de păstrare a fructelor în timpul iernii, această specie este prezentă în consum pe cea mai mare parte a anului şi în special în sezonul rece când posibilităţile de aprovizionare a organismului uman din alte surse cu vitamine sunt reduse.

La sporirea importanţei mărului ca specie fructiferă mai trebuiesc adăugate o serie de particularităţi agrobiologice. Specia este rustică, bine adaptată climatului temperat, ale cărui extreme le suportă mai bine decât toate celelalte specii fructifere, dând cele mai mari recolte. Mărul poate fi cultivat în condiţii pedoclimatice foarte diferite şi se pretează la oricare dintre sistemele de cultură, de la cele cu pomi uriaşi până la cele cu pomi de vigoare redusă, intensive, superintensive şi chiar în culturi artistice palisate.

Fructele sale suportă transportul cu mai multă uşurinţă decât alte specii şi constituie o materie primă de mare valoare în industria alimentară.