Tehnologia de cultivare a pomilor fructiferi - mărul

Generalitati

Horticultura se caracterizează prin atribute specifice ale conducerii, dirijării şi controlului proceselor de producţie. În desfăşurarea acestor procese apar frecvent fenomene sub forma unor perturbaţii provocate, de exemplu, de accidente climatice (secetă, îngheţuri, grindină), de boli şi dăunători, ce abat sistemul de la traiectoria de creştere şi dezvoltare proiectată.

Producţia horticolă se constituie într-un sistem de sine stătător, specific, care primeşte de la economia naţională, respectiv industrie, resurse materiale, iar din spaţiul înconjurător, factorii de creştere şi dezvoltare pentru plante, necesari pentru formarea recoltei, scopul final al procesului de producţie, al fluxului tehnologic programat. Sistemele horticole îndreaptă spre economia naţională o serie de produse vitale. De aici rezultă legături şi conexiuni directe şi inverse între cele două subsisteme, cel al producţiei industriale şi cel al producţiei horticole, în cadrul sistemului general al economiei naţionale. Producţia horticolă se deosebeşte, în multe privinţe, de celelalte sectoare ale agriculturii prin complexitatea sistemelor şi metodelor de cultură, precum şi prin multiplele corelaţii dintre factorii ce participă la desfăşurarea proceselor tehnologice. Ea se află în strânsă interdependenţă cu factorii mediului ambiant, care influenţează nivelul recoltei obţinute la unitatea de suprafaţă.

Tehnologia sămânţoaselor din această grupă fac parte speciile: măr, păr, gutui. Mărul este specia cea mai importantă din această grupă, atât ca suprafaţă (în plantaţiile noi reprezintă 45%), cât şi ca importanţă economică.

Particularităţi. Sămânţoasele sunt specii pomicole la care perioada de tinereţe este mult influenţată de portaltoi, cât şi de tehnologiile de cultură. Aplicarea în plantaţiile noi a portaltoilor şi tehnologiilor adecvate, a dus la scurtarea perioadei de tinereţe la sămânţoase în loc de 5 – 7 ani la 2 – 3 ani.

Grupa speciilor sămânţoase are un potenţial productiv ridicat, datorită însuşirii soiurilor de a diferenţa muguri de rod din abundenţă, cât şi faptului că unele soiuri precoce ramurile devin florifere încă din primul an de viaţă. Mărul şi părul rodesc pe ramuri roditoare propriu-zise sau florifere (ţepuşe, nuieluşe, mlădiţe) şi ramuri roditoare în devenire – neflorifere (pinteni, smicele). Majoritatea soiurilor de măr şi păr sunt autosterile, de aceea în plantaţii trebuie asiguraţi polenizatorii. Specii rezistente la ger se dezvoltă cel mai bine în zona colinară (mărul şi părul).

Durata economică de viaţă a sămânţoaselor este diferită în funcţie de combinaţia soi-portaltoi şi de sistemul de cultură. Astfel, în sistem intensiv durata medie este de 20 – 25 ani, în sistem superintensiv de 12 – 15 ani, în sistem clasic de 30 – 35 ani.

Sistemele horticole se aplică în diferite condiţii climatice şi de relief, în câmp descoperit, în sere şi adăposturi din plastic, în livezi şi vii (sub formă de plantaţii pomi-viticole), pe terenuri plane şi în pantă. Ele mai au ca obiectiv recuperarea şi reutilizarea resurselor folosite, lăsând cât mai puţine deşeuri şi reziduuri în terenul cultivat, dar şi economia de energie, protecţia solului, a plantelor, a utilizatorilor şi a consumatorilor.

Perfecţionarea continuă a sistemelor de producţie şi de cultură pe criterii moderne este o necesitate, cu urmări directe, benefice în activitatea fermelor pe linie economică. De reţinut că sistemele horticole trebuie să se încadreze în principiile generale ale ecotehniei, un demers larg, enunţat de marele explorator-ecolog J. Y. Custeau, ce îmbină în mod practic tehnologia cu ecologia şi economia.

Marul este specia pomicola care ocupa locul 1 ca suprafata cultivate si productie intre specile pomicole de climat temperat. Astfel interesul pentru cultura marului este ridicat, datorita valorii alimentare ridicate, a valorii economice, comerciale si a importantei sociale.

Importanta economica

Trebuie menţionat că pomii pot valorifica în mod superior terenurile în pantă, improprii altor culturi, ceea ce determină atragerea acestor suprafeţe în circuitul economic al agriculturii. Din datele statistice se poate constata că peste 50% din plantaţiile pomicole sunt amplasate pe terenuri în pantă, asigurând o folosire intensivă şi raţională a acestora.