Tehnologia Uleiului

Imagine preview
(9/10 din 2 voturi)

Acest proiect trateaza Tehnologia Uleiului.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 23 de pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 5 puncte.

Domenii: Agronomie, Industria Alimentara

Extras din document

Tema proiectului:

Să se proiecteze o secţie de obţinere a uleiului brut de presare la rece, în prese de capacitate mică (maxim 2 schimburi) din seminţe de floarea-soarelui. Capacitatea secţiei va fi de 17.5-o,5*14.

Fig.1

Floarea-Soarelui

Floarea-soarelui (Helianthus annuus L.), este o plantă uleioasă de mare importanţă economică şi alimentară.

Prin conţinutul seminţelor în substanţe grase (33-56 %) şi calitatea deosebită a uleiului rezultat în extracţie, planta reprezintă una dintre principalele surse de grăsimi vegetale, utilizate în alimentaţia omenirii, respectiv cea mai importantă sursă de ulei pentru România.

Ca sursă de ulei vegetal, pe plan mondial, floarea-soarelui ocupă locul al patrulea, după soia, palmier şi rapiţă.

Valoarea alimentară ridicată a uleiului de floarea-soarelui, se datorează conţinutului bogat în acizi graşi nesaturaţi, reprezentaţi preponderent de acidul linoleic (44-75 %) şi acidul oleic (14-43 %), cât şi prezenţei reduse a acidului linilenic (0,2 %), componente care-i conferă stabilitate şi capacitate îndelungată de păstrare, superioare altor uleiuri vegetale. Funcţia nutritivă a uleiului de floarea-soarelui este sporită de prezenţa unor provitamine a vitaminelor liposolubile A, D, E, fosfatidelor ca şi a vitaminelor B4, B8 , K. Uleiul mai conţine steroli (aproximativ 0,04 %) şi tocoferoli (fracţiune antioxidantă a uleiului vegetal, cca. 0,07%).

Capacitatea energetică (8,8 calorii/g ulei) şi gradul de asimilare ridicat, situează uleiul de floarea-soarelui aproape de nivelul nutritiv al untului (VRÂNCEANU şi colab., 1974)

Uleiul rafinat de floarea-soarelui se foloseşte, în principal, în alimentaţie, în industraia margarinei şi a conservelor. Uleiul de floarea-soarelui este excelent pentru alimentaţie, având fluiditate, culoare, gust şi miros plăcute. Produsul este folosit şi în industrie pentru producerea lacurilor speciale şi a răşinilor, precum şi în pictură. Reziduurile rezultate în urma procesului de rafinare, se folosesc la fabricarea săpunurilor, la obţinerea cerurilor, fosfatidelor, lecitinei şi tocoferolilor. Fosfatidele şi

lecitina extrase din uleiul de floarea-soarelui, sunt utilizate în industria alimentară, panificaţie, patiserie, în prepararea ciocolatei şi a mezelurilor.

Turtele rezultate în urma procesului de extracţie a uleiului (aproximativ 300 kg/t sămânţă), constituie o sursă valoroasă de proteine pentru rumegătoare, iepuri, porci şi păsări (VRÂNCEANU şi colab., 1974). Turtele conţin proteină brută (între 33,7 şi 47,8 %) şi aminoacizi esenţiali, cu valori apropiate cu cele de la soia (HERA şi colab., 1989), excepţie făcând lizina, care se găseşte în cantităţi mai mici. Valoarea enegetică a turtelor este corelată cu gradul de decorticare a seminţelor

Seminţele mai puţin bogate în ulei, se folosesc direct în consum, întregi sau decorticate, cât şi pentru halva. Tulpinile pot fi folosite ca sursă de căldură (local), pentru fabricarea plăcilor antifonice sau obţinerea carbonatului de calciu.

Floarea-soarelui mai este apreciată ca plantă furajeră, fiind cultivată mai ales pentru siloz. De asemenea, floarea-soarelui este şi o excelentă plantă meliferă. De pe un hectar de floarea-soarelui se poate obţine o cantitate de 30 până la 130 kg de miere ( CÂRNU şi colab., 1982, citaţi de Roman Gh., 1995 ).

Prin resturile organice rămase după recoltare, floarea-soarelui restituie solului cantităţi apreciabile de elemente minerale şi materie organică, estimate în cazul unei producţii de 3500 kg/ha, la 65 kg N, 30 kg P2O5, 300 kg K2O şi circa 7 tone substanţă uscată, echivalentul a 1200-1500 kg de humus (HERA şi colab., 1989).

Floarea-soarelui poate avea şi întrebuinţări medicinale. Din florile ligulate (care conţin quercitrină, anticianină, colină, betaină, xantofilă, etc.), se obţine un extract alcoolic care se foloseşte în combaterea malariei, iar tinctura în afecţiuni pulmonare. Din achene, dat fiind conţinutul în fitină, lecitină, colesterină, se preparau produse indicate în profolaxia dezenteriei, febrei tifoide şi pentru vindecarea rănilor supurate. Uleiul se foloseşte (în medicina populară) pentru macerarea plantelor utilizate în tratarea unor răni şi arsuri.

FAZELE DE VEGETATIE SI TEHNOLOGICE ALE FLOARII-SOARELUI

Floarea-soarelui este o plantă anuală, cu o perioadă de vegetaţie de 115-135 zile, la actualele forme cultivate în România. În realizarea ciclului evolutiv, planta parcurge mai multe etape ale creşterii şi dezvoltării, numite faze fenologice sau faze de vegetaţie. Fiecare fază de vegetaţie se caracterizează prin cerinţe şi reacţii diferite faţă de factorii abiotici şi biotici ai agroecosistemului (POPESCU, 1996).

Durata fazelor de vegetaţie este specifică genotipului, dar ea este influenţată puternic de temperatură, scurtându-se în zona optimului termic.

Din punct de vedere agronomic, fazele de vegetaţie se delimitează astfel:

- faza de germinaţie situată între semănat şi răsăritul plantelor, cu durată de 10-15 zile, în funcţie de temperatură şi umiditatea existentă la nivelul patului germinativ. Germinarea seminţei se realizează energic, începând de la temperatura de 8C, în sol. Această fază este esenţială pentru răsărirea şi realizarea densităţii normale a culturii. În această perioadă planta este expusă atacului patogenilor ce predomină pe sămânţă sau în sol, cât şi celui produs de dăunătorii de sol;

- faza cuprinsă între răsărit şi formarea capitulului, cu durata de 21-30 de zile, la hibrizii timpurii, de 30-36 de zile, la hibrizii semitimpurii

şi de 36-40 de zile la hibrizii tardivi. Aceasta este fenofaza în care se decide vigoarea plantei, corelativ cu dezvoltarea sistemului radicular. În această perioadă se formează primordiile foliare şi cele florale. Este importantă asigurarea la nivel optim a factorilor de vegetaţie. În stadiul plantulă, planta este afectată de concurenţa buruienilor şi rămâne expusă atacului dăunătorilor de sol, manei şi putregaiurilor la colet. Odată cu formarea foliajului, se instalează şi afidele;

- faza cuprinsă între formarea capitulului şi înflorit, cu durata de 21-33 zile. Este faza în care se realizează cel mai intens ritm de creştere, planta având exigenţe sporite pentru factorii de vegetaţie. Organismul vegetal devine vulnerabil infecţiilor foliare şi celor pe tulpină;

- faza cuprinsă între înflorit şi maturitate, cu o durată a înfloritului de 14-16 zile şi un parcurs de 35-52 de zile, între sfârşitul înfloritului şi maturitate. În perioada de înflorire-formarea achenelor, se remarcă o creştere importantă a calatidiului, spre care se îndreaptă marea parte din substanţele de asimilaţie. În această etapă creşte consumul de apă. Planta traversează starea de maximă sensibilitate la bolile foliajului şi tulpinii, dar şi atacului la rădăcină şi calatidiu. În perioada de formare a achenelor-maturitate, au loc procesele acumulative în sămânţă. Maturitatea fiziologică este atinsă când achenele au 28 % umiditate, iar la un conţinut de apă al bobului de 15 %, se realizează maturitatea de recoltare.

Fazele tehnologice la floarea-soarelui se disting astfel: germinarea; faza cotiledoane; prima pereche de frunze adevărate; faza stea; formarea butonului (2-3 cm); deschiderea butonului (8-10 cm); începutul înfloririi; înflorirea (15-20 % din plante în floare); înflorirea deplină; sfârşitul înfloririi (formarea seminţei); începutul maturizării şi maturizarea deplină.

Fisiere in arhiva (1):

  • Tehnologia Uleiului.doc

Alte informatii

UNIVERSITATEA DE STIINTE AGRICOLE SI MEDICINA VETERINATRA FACULTATEA DE AGRICULTURA SPECIALIZAREA T.P.P.A.